Adevăratul stat paralel. Ce fac românii când nu mai au încredere în instituțiile țării lor?

in Politic de

Să vorbim despre încrederea în stat și în instituțiile lui. Sau mai bine zis, despre neîncredere, din moment ce mai bine de trei sferturi dintre români nu pun nicio bază în Guvern și în Parlament. Ce să mai vorbim despre partidele politice?  Aproape 80 la sută dintre tineri nu pun preț pe ce zic politicienii. Pe bună dreptate de multe ori, sigur că da. Numai că în ritmul acesta, cu toată lipsa de încredere și de perspectivă, chiar nu mai rămâne nimeni în țară. Ce-i nemulțumește cel mai tare pe tineri? Să îi cunoaștem și pe cei care au ales să rămână, cel puțin deocamdată, și să facă ei ceea ce statul nu reușește!

Nicio bază în autorități

Trei sferturi dintre români nu au încredere în Guvern, Parlament, administrația publică și în general, orice instituție a statului. Cei mai mulți dintre ei, tineri. Așa se explică și de ce mii și mii își caută rostul în alte parți ale lumii. Care sunt nemulțumirile tinerei generații, dar și cum arată România ideală care i-ar face – poate – să și rămână, aflați din următorul reportaj.

Costi Voicu: „Destul de puțină, sincer să fiu. Pentru că am senzația că în ziua de azi politicienii se bat cap în cap. Astăzi spun ceva, mâine se contrazic singuri. Nu pentru că ar fi ei neapărat, nu știu, la un nivel scăzut de educație, ci pentru că… cum am spus și mai devreme, posibil interesele”.

Armand Moldovan: „Personal aș încerca să plec din țară, dar nu zic că nu se poate face și aici. Dar mai greu decât în afară”.

Andreea Gavrilă: „În Guvern și în Parlament am cea mai puțină încredere. Și Poliția este undeva la mijloc. Chiar dacă este Siguranță și încredere”.

Doar 4 % dintre români au încredere în parlamentari. La polul opus se află pompierii, cu 90 % încredere din partea românilor.

Citeste mai mult pe digi24.ro