PIERDEREA ÎN GREUTATE – FAZA I
Primul lucru care trebuie făcut când începi să pui în aplicare un proiect – care mai este şi un proiect ambiţios – este să-ţi fixezi un obiectiv.
Prin urmare, trebuie să determinaţi care este numărul de kilograme pe care le aveţi în exces, fiind conştienţi de faptul ca fiecare organism are o sensibilitate proprie. Există mai mulţi factori care pot explic diferenţa: sexul, vârsta, trecutul alimentar, istoricul dietetic, ereditatea. De aceea, este greu de spus câte kilograme veţi putea pierde într-o săptămână. Pentru unii, va fi un kilogram, pentru alţii, mai puţin. În alte numeroase cazuri, s-ar putea obţine o scădere importantă la început, apoi una mai lentă. Nu fiţi neliniştiţi dacă, pentru dumneavoastră, acest proces va fi mai lent decât la o altă persoană din anturaj. Poate că v-aţi făcut deja o idee mai mult sau mai puţin precisă despre kilogramele pe care doriţi să le pierdeţi. Ştiu, de exemplu, că, dacă aţi putea scăpa de 4-5 kg (din cele 10-12, pe care le aveţi în exces), aţi fi foarte fericiţi.
În ceea ce mă priveşte, eu vă încurajez sa fiţi mai exigenţi. Fără îndoială că sunteţi ambiţioşi în viaţa profesională. Fiţi, prin urmare, şi în privinţa greutăţii dumneavoastră.
ALIMENTELE SUB STRICTĂ SUPRAVEGHERE
Ştiu din experienţă că, din punct de vedere psihologic, nu este bine să începi prin a nega. Şi, foarte mult timp, am încercat să insist, mai întâi, asupra aceea ce este permis, înainte de a semnala ce nu este. Dar, în realitate, este destul de complicat, deoarece lista lucrurilor permise este atât de lungă, încât nu s-ar mai termina. În schimb, ce este interzis se află pe o listă mult mai scurtă, dar mult mai importantă, aşa că este mai bine să ne ocupăm de ea, în primul rând.
Este campion la toate categoriile de glucide rele.
Zahărul ar trebui să fie însoţit întotdeauna de simbolul pericolului. Pentru că este un produs care poate fi periculos, când este consumat în cantitate mare, aşa cum este, din păcate, cazul majorităţii contemporanilor noştri şi, mai ales, al copiilor.
I-am consacrat un capitol întreg, pentru că este indispensabil să fiţi convinşi o dată pentru totdeauna de rolul său nefast în alimentaţie şi de consecinţele sale, nu numai în privinţa excesului ponderal, ci mai ales în privinţa oboselii (vezi capitolul asupra hipoglicemiei), a diabetului, gastritelor, ulcerelor, cariilor dentare şi maladiilor coronariene.
Dar zahărul este indispensabil, poate că vă gândiţi dumneavoastră. Ei bine, nu! nu este indispensabil. Dovada este că, timp de zeci de mii de ani, omul nu 1-a avut la dispoziţie şi nu i-a fost rău din cauza asta, ci dimpotrivă.
Zahărul, cu mai puţin de două secole în urmă, era încă un produs de lux, puţin accesibil pentru majoritatea oamenilor. Astăzi, zahărul face aceleaşi ravagii cât alcoolul şi drogul la un loc.
Dar, veţi întreba, dacă suprimăm zahărul în totalitate, cum îi vom putea păstra procentul minim indispensabil din sânge?
Bună întrebare!
Aflaţi că organismul nu are ce face cu un aport exterior de zahăr (de altfel, tocmai în acest caz este perturbat, la nivelul glicemic) căci el ştie să şi-l fabrice singur, sub formă de glucoză, când are nevoie, şi asta şi preferă, glucoza fiind, într-adevăr, singurul carburant al organismului.
Pe măsură ce organismul îşi determină nevoile de zahăr, acesta din urmă este fabricat direct din rezervele de grăsime. Grăsimile sunt, pur şi simplu, transformate în glucoză.
De aceea, nu mai consumaţi zahăr!
Din două una: ori vă lipsiţi de el, şi eu vă felicit, ori îl înlocuiţi cu un îndulcitor de sinteză.
Pâinea ar fi putut face obiectul unui capitol întreg, căci sunt multe de spus despre ea. De bine, în cazul “pâinii bune”, atât de rară în zilele noastre, dar mai ales de rău, în cazul produsului de proastă calitate, care este vândut în marea majoritate a brutăriilor.
Pâinea obişnuită este fabricată cu făina cernută (fără să mai vorbim de aluaturile industriale congelate) şi, de aceea, este total lipsită de ceea ce este necesar unui metabolism normal. Pe plan nutritiv, ea nu aduce nimic altceva decât energie sub formă de glucoză.
Pe plan digestiv, pâinea nu aduce decât tulburări, dat fiind că toate elementele care ar fi trebuit să-i asigure o bună digestie au dispărut în procesul de rafinare a făinii.
De altfel, cu cât o pâine este mai albă, cu atât este mai “rea”. Pentru că albeaţa indică un grad înalt de cernere a făinii.
Pâinea cu tărâţe sau pâinea integrală, fabricată după moda veche, cu făina necernută, este mult mai acceptabilă, pentru că ea conţine fibre (celuloză). Cantitatea de glucoză pe care o eliberează este cu mult inferioară celei din pâinea albă. Deci “îngraşă” mai puţin.
Dar, oricât ar fi de bună, şi această pâine va fi suprimata de la masă. În schimb, va trebui sa mâncaţi pâine, în cantitate normală, la micul dejun, aşa cum vom vedea, în detaliu, mai târziu.
Vă îngrijorează cumva suprimarea pâinii? Dacă da, vă voi linişti imediat.
Dacă sunteţi un consumator obişnuit cu pâine albă cum este cazul pentru 45% din populaţie, nu aveţi nimic de pierdut, dacă nu o mai mâncaţi (cu excepţia kilogramelor). În schimb, aveţi totul de câştigat, pentru că este atât de dăunătoare sănătăţii dumneavoastră, încât hotărârea luată este foarte înţeleaptă.
Dacă însă mâncaţi exclusiv pâine neagră sau pâine integrală, fabricată din făină necernută (ceea ce dovedeşte că aveţi deja o bună cultură dietetică), riscaţi, într-adevăr, să pierdeţi ceva, mai ales la nivelul tranzitului intestinal.
Dar fiţi pe pace, nu numai că veţi putea s-o mâncaţi la micul dejun, în continuare, dar vă vom recomanda, în compensaţie, consumul de legume bogate în fibre, al căror rol în tranzitul intestinal este la fel sau chiar mai important.
Făinoasele sunt constituite din amidon. Acestea sunt, în majoritate, glucide rele, iar unele vor trebui să fie excluse.
Cartoful
Primul dintre făinoase este cartoful. Ca anecdotă, vă relatăm că, în 1540, când a fost adus din lumea nouă, de către navigatori, francezii au aruncat cu bună ştiinţă această rădăcină bună de dat doar la porci. Au considerat-o atât de rea, încât au refuzat s-o consume, ceea ce, nu s-a petrecut cu popoarele nordice – germani, scandinavi, irlandezi… care au adoptat-o. Trebuie să mărturisim că nu prea aveau încotro, fiindcă deseori altceva de mâncare nici nu prea găseau.
Francezii au tratat cu dispreţ acest “tubercul pentru porci”, timp de peste două secole.
Au trebuit să aştepte publicarea, în 1789, a Tratatului privind cultivarea şi folosirea cartofului, scris de Parmentier, pentru ca să se decidă să consume tuberculul în chestiune.
Mai târziu s-a descoperit că acesta era plin de vitamine şi de săruri minerale, dar că îşi pierdea majoritatea calităţilor prin fierbere şi, mai ales, prin curăţarea cojii.
Experimente recente demonstrează că glucoza eliberată de cartof în cadrul proceselor metabolice este foarte mare.
Dieteticienii tradiţionali clasifică, în general, cartoful ca “zahăr lent”, ceea ce este o eroare. În raport cu un indice 100, care este cel al glucozei pure, s-a putut demonstra că indicele cartofului este 70, ceea ce face din el unul dintre glucidele rele, în ciuda complexităţii moleculei sale de hidrat de carbon (vezi capitolul II). În afară de aceasta, s-a putut verifica faptul că prelucrarea industrială a cartofului (piureul instant) îi face să crească indicele glicemic la 95.
Prin urmare, uitaţi-vă la cartoful aburind, din farfuria dumneavoastră, cu cel mai adânc dispreţ!
Dar cartoful se poate şi prăji, iar aici simt cum hotărârea dumneavoastră se zdruncină.
Cartoful prăjit, în sine, este un aliment glucido-lipidic, întru-câtva ca pâinea cu unt. El nu poate fi consumat fără riscul de a vă îngrăşa, deoarece uleiul de prăjit care îl îmbibă va fi stocat sub forma de grăsime de rezervă.
Friptura cu cartofi prăjiţi este deci o erezie!
Alungaţi-vă din minte imaginea aceasta, care este a celei mai proaste combinaţii alimentare! Lipidele din carne şi glucidele rele din cartofii prăjiţi constituie un amestec contra naturii.
Eu ştiu cât vă costă abandonarea acestui fel “naţional”, dar este preţul care trebuie plătit pentru a vă atinge obiectivul. Când veţi fi ajuns la rezultat, nu veţi regreta.
Citind capitolul asupra digestiei, veţi înţelege şi mai bine pericolul reprezentat de amestecul de carne şi glucide şi vă veţi da seama pentru cât de multe tulburări intestinale şi efecte secundare este răspunzător. Aţi putea face şi singuri acest joc de cuvinte: “Nici un cartof, dacă vrei sa nu fii o cartoafă”.
De vreo două ori pe an, mi se mai întâmplă, totuşi, nu să cedez în faţa unor cartofi prăjiţi, ci să hotărăsc deliberat să-i mănânc (atunci când nu mai ai nici un gram de dat jos, poţi hotărî orice), dar nu oricum. Pentru că, dacă tot te abaţi, măcar să bei cupa plăcerii până la fund şi să alegi tot ce e mai bun. Dacă vreţi să limitaţi considerabil paguba, atunci mâncaţi cartofii prăjiţi cu salată. Este excelentă, dar, mai ales, fibrele de celuloză din salată permit, într-un fel, captarea amidonului şi fac din acest amestec o glucidă care eliberează glucoza într-o cantitate extrem de limitată.
Atunci când vă comandaţi friptura, la restaurant, formaţi-vă reflexul de a întreba imediat cu ce garnitură este servită. Există întotdeauna şi altceva în afara cartofilor. Luaţi fasole verde, roşii, spanac, vinete, ţelină, conopidă, dovlecei. Iar dacă, din nefericire, nu sunt decât garnituri care conţin glucide rele; atunci luaţi numai salată verde.
Acasă, folosiţi-vă de acelaşi reflex, când trebuie să alegeţi legumele cu care veţi servi carnea.
Fasolea uscată
Unii se aşteaptă, desigur, să condamn fără rezerve fasolea uscată, pentru că am spus cele mai de sus, cu privire la cartof. Ei bine, se înşală! In prima versiune a cărţii de faţa, nu cruţăm nici fasolea şi nici cel mai nobil mod de a o prepara: iahnia.
Astăzi, îmi recunosc greşeala şi îmi cer iertare de la locuitorii din Castelnaudary, dar, mai ales, de la fraţii Spanghero, pentru ignoranţa mea.
De atunci, am descoperit cu surprindere şi mare satisfacţie virtuţile bobului de fasole. Acesta trebuie clasificat printre glucidele bune, dat fiind că prezintă un incide glicemic foarte scăzut.[3]
Totuşi, vă recomand să evitaţi fasolea uscată în Faza I, cu excepţia cazului în care vă hotărâţi s-o consumaţi în exclusivitate, la micul dejun, în locul pâinii negre.
Vom reveni ulterior asupra acestui element, care va putea face obiectul unui consum – în limite raţionale – în Faza II.
Orezul
Orezul, la origine şi aşa cum era consumat, prin tradiţie, de către asiatici, este – în sine – un aliment complet, deoarece conţine toate elementele nutritive indispensabile pentru menţinerea vieţii.
În schimb, orezul alb, consumat – în general – astăzi, este foarte rafinat. Şi asta într-o asemenea măsură, încât nu-i mai rămâne aproape nici un fel de elemente nutritive, cu excepţia unuia de care te-ai lipsi bucuros: amidonul.
Orezul obişnuit (decorticat) trebuie, prin urmare, exclus, pentru că – la fel ca şi făina cernută – este o glucidă rea, care eliberează o mare cantitate de glucoză.
Dimpotrivă, orezul complet şi, chiar mai bine, orezul sălbatic canadian vor putea intra în meniul dumneavoastră, cu condiţia de a nu le mânca împreună cu lipidele (unt sau brânzâ). Asociat cu roşiile (scăzute prin fierbere) şi cu ceapa, poate constitui un fel complet, bun pentru întreaga familie şi apreciat de toată lumea (vezi reţeta din anexă).
La restaurant se întâmplă să găseşti foarte rar orez neprelucrat, ceea ce este, cu adevărat, un mare păcat.
Probabil că această absenţă se datorează aspectului său gri-maroniu.
Prorumbul
Porumbul este cultivat de secole şi, totuşi, este mâncat doar de câteva decenii.
Acum patruzeci de ani, nu găseai o cutie cu porumb în toată Europa, pentru că era un aliment rezervat exclusiv animalelor.
În Statele-Unite, porumbul a fost folosit – până în 1929 – la îngrăşatul animalelor.
Dar seceta din acel an a decimat turmele şi i-a ruinat pe fermierii din Middle-West. A urmat o perioadă de adevărată foamete şi pentru că nu se mai puteau mânca vitele, care muriseră, populaţia înfometată a mâncat hrana acestora sau ceea ce mai rămăsese din ea.
Astfel, America a început să consume porumb, obişnuinţă care a fost adusă şi în Europa, o dată cu ocupaţia americană de după război.
Cum să te mai miri, astăzi, că porumbul are un indice glicemic ridicat ceea ce-l clasifică printre glucidele rele – de vreme ce a folosit secole întregi la îngrăşatul vitelor? Dar mai interesant de ştiut este faptul că prelucrarea industrială a porumbului îi măreşte considerabil indicele glicemic, ceea ce face ca pop-corn-ul şi corn-flakes-urile să aibă o putere hiperglicemică, altfel spus, de ,,supraîngrăşare”.
Pastele
Chiar dacă este vorba de paste făinoase proaspete, este mai bine să le excludeţi din alimentaţie. Prin natura lor, pastele sunt glucide rele, fabricate, aproape întotdeauna, din făină cernută, cu adaos de lipide: unt, ouă. brânză, uleiuri etc. Şi, să ne scuze creatorii faimoaselor slogane publicitare, dar, cu, cât sunt mai “bogate”, cu atât pastele devin mai glucido-lipidice şi, astfel, contrarii principiilor noastre.
Vă înţeleg amărăciunea la gândul că trebuie să suprimaţi pastele, pentru că – atunci când sunt proaspete şi bine făcute – sunt de-a dreptul delicioase.
Totuşi, dacă din nefericire sunteţi serviţi cu paste proaspete (pentru că celelalte nu merită decât un profund dispreţ), aveţi forţa de a nu vă atinge de ele, cât timp sunteţi în Faza I, adică în faza de pierdere în greutate. Atunci când aţi atins “ritmul de croazieră” din Faza II, gustaţi-le, dacă sunteţi siguri că merită acest sacrificiu.
Cât despre pastele integrale, adică acelea fabricate din făină necernută, vor putea face parte din alimentaţia normală a Fazei II şi vă voi spune mai târziu în ce moment al zilei este mai convenabil să le mâncaţi.
Pastele complete sunt clasificate în categoria glucidelor bune, în măsura în care indicele lor glicemic este numai de 45.
Trebuie, totuşi, să deplângem faptul că acest produs este clasificat (în Franţa), în mod abuziv, printre produsele dietetice. Comercianţii pot, astfel, să le vândă de 2-3 ori mai scump decât pastele normale, ceea ce este cu atât mai scandalos, cu cât preţul lor de cost este mai mic, dat fiind că materia prima sufera mai puţine prelucrări industriale.
În ţările nordice, şi mai ales în Germania, pastele integrale sunt vândute la acelaşi preţ ca şi celelalte. Putem deci spera că deschiderea definitiva a frontierelor europene să reglementeze această situaţie într-un mod fericit.
Celelalte “glucide rele”
M-am extins, în mod deliberat, asupra celor mai importante, a celor pe care le consumaţi cu regularitate şi la care va trebui să renunţaţi cel puţin temporar.
Există şi alte glucide rele: veţi găsi o listă exhaustivă la sfârşitul capitolului II. Este mai bine să le cunoaşteţi, ca să le puteţi evita cât nu e prea târziu, când le întâlniţi într-un meniu, într-o mâncare sau în farfuria dumneavoastră. Să cităm, la grămadă cuş-cuşul, ca şi toate celelalte cereale prelucrate şi îmbogăţite cu grăsimi, zaharuri şi caramel, pe care le mâncaţi deseori la micul dejun, ca să avem conştiinţa împăcată.
Cât despre linte, năut, mazăre uscată, v-aţi fi aşteptat să le vedeţi figurând în aceeaşi lista. Le vom rezerva însă un tratament de favoare, pentru că, deşi sunt făinoase, au avantajul de a nu elibera decât o cantitate redusă de glucoză. Vor fi excluse, totuşi, din Faza I, dar vor putea fi integrate după aceea în meniu, în cadrul fazei de stabilizare.
În afară de acestea, mai exista un fel deosebit de glucide, despre care vreau să vorbesc în continuare: fructele.
FRUCTELE
Fructul este un subiect tabu şi, dacă – din stângăcie – aş îndrăzni să spun că este mai bine să-l suprimaţi din alimentaţie, mulţi dintre dumneavoastră ar închide cartea la această pagină şi nu ar mai continua lectura, atât ar fi de scandalizaţi de o asemenea sugestie.
Pentru că, în cultura noastră, fructul este un simbol. Un simbol de viaţă, de “bogăţie” şi de sănătate. Fructul este, înainte de toate, o sursă de vitamine, în orice caz, aşa se consideră. Mă grăbesc să vă dau toate asigurările; nu vom suprima fructele. Insă va trebui să le mâncaţi într-un mod diferit şi să vă bucuraţi de binefacerile lor fără a suferi şi inconvenientele lor. Pentru că sunt mult mai greu de asimilat decât aţi crede.
Fructul este alcătuit din celuloză, dar este şi o glucidă, deoarece conţine “zahăr” sub formă de fructoză. Iar fructoza trebuie să facă obiectul unei atenţii cu totul speciale, pentru că se transformă în glicogen (energie disponibilă rapid). Din fericire, cantitatea de zahăr din fructe nu este prea mare şi, oricum este eliberată în cantitate mică, datorită fibrelor pe care le conţin acestea. Cantitatea de energie transformată nu constituie o problemă. În orice caz, este o energie care va fi folosită pentru nevoile imediate. Regula importantă (şi dacă ar trebui să reţineţi doar una, atunci pe asta s-o reţineţi) este că fructele – în general – nu pot fi combinate cu nimic altceva; nici cu lipide şi nici cu proteine.
Această observaţie nu este făcută doar în lumina pierderii în greutate care ne interesează. Ea se bazează pe legile chimiei digestiei. Când sunt mâncate într-o combinaţie, fructele perturbă digestia altor alimente digerate şi, cu aceeaşi ocazie, îşi pierd majoritatea proprietăţilor (vitamine etc.) pentru care au fost mâncate. De aceea, cea mai gravă greşeală pe care o puteţi face este să consumaţi fructe la sfârşitul mesei.
Pentru că vă ghicesc sceptici, vă voi da chiar aici câteva explicaţii, deşi acesta este subiectul capitolului despre digestie.
Amidonul trebuie obligatoriu – pentru a fi digerat – să fie însoţit de o enzimă, numita ptialină, şi care este secretată la nivelul salivei. Majoritatea fructelor au proprietatea de a distruge ptialina. De aici, rezultă că amidonul nu mai este digerabil în prezenţa fructelor. Bolul alimentar rămâne, prin urmare, ,,în suferinţă” în stomac, unde va fermenta sub acţiunea căldurii şi a umidităţii. Consecinţa directă a acestui fenomen va fi o anumită balonare datorată gazelor precum şi tulburările digestive, în general. Poate că deja înţelegeţi mai bine unele simptome care vă sunt familiare.
Când fructele sunt consumate împreună cu lipidele şi proteinele, de exemplu carne sau brânzeturi, ele rămân blocate un timp anume în stomac, în loc să treacă – aşa cum ar trebui – în intestin, unde sunt digerate normal. Dar carnea are proprietatea de a rămâne mai multă vreme în stomac, unde suferă cea mai importantă fază din digestia sa, mulţumită unor enzime adecvate.
Fructele vor rămâne prizoniere în stomac, unde, sub efectul căldurii şi al umidităţii, vor fermenta, producând chiar şi alcool. Deci toată digestia va fi perturbată.
În acelaşi timp, fructele îşi vor pierde toate proprietăţile (vitamine), dar – cum o nenorocire nu vine niciodată singură – metabolismul proteinelor va fi şi el tulburat, de aici apărând balonările datorate putrefacţiei anormale.
Fructele trebuie deci consumate singure! Iată o regulă care ar trebui învăţată la şcoală. Copiii noştri ar avea mai puţine probleme gastrice. Dar, la vârsta lor, organismul are alte resurse pentru a reacţiona. În schimb, pentru un adult – şi în special, o persoană vârstnică – fructele la sfârşitul mesei sunt o adevărată otravă
Şi, atunci, când trebuie mâncate?
De fiecare dată când sunteţi pe stomacul gol. Dimineaţa, de exemplu, înainte de micul dejun. Dar, după aceea, va trebui să aşteptaţi, până să începeţi să mâncaţi, astfel: o jumătate de orâ, dacă micul dejun este glucidic (adică pe bază de cereale, de exemplu) şi o oră, dacă este lipidic (ouă, şuncă, brânzeturi).
De asemenea, veţi putea mânca fructe seara, târziu, înainte de culcare. Adică, la cel puţin 2-3 ore după ce aţi luat cina.
Pentru cei care au probleme de insomnie (care, de altfel, ar trebui să se rezolve în parte datorită metodei de alimentaţie expuse în această carte), se recomandă să nu consume portocale la culcare, vitamina C având un efect care stimulează starea de trezie.
Un fruct poate-fi consumat, eventual, şi la mijlocul după-amiezii. Dar va trebui să vă asiguraţi că a trecut suficient timp de la prânz (circa trei ore) şi că mai este destulă vreme până la cină (cel puţin o oră).
Puteţi chiar să luaţi mese compuse numai din fructe. Cu condiţia să nu mâncaţi decât atâta.
Lămâia aproape că nu conţine zahăr, de aceea, puteţi să-i beţi sucul (neîndulcit) în orice moment sau să-l folosiţi la mâncare.
Totodată, evitaţi pepenele galben la începutul mesei, pentru că el ar provoca o mică secreţie de insulină susceptibilă, de a “capta”, după aceea, lipidele din felul principal.
Voi încheia aceste rânduri cu privire la fructe printr-o precizare suplimentară. Pe cât posibil, mâncaţi fructul împreună cu coaja. Ea conţine celuloză, ceea ce vă ajută în tranzitul intestinal; în coajă se află cea mai mare cantitate de celuloză (şi, uneori, chiar vitamine).
Coaja fructelor limitează puterea lor glicemică. Deci veţi slăbi mai mult (sau vă veţi îngrăşa mai puţin), dacă respectaţi această regulă.
Dintre alimentele pe care trebuie să le supravegheaţi cu cea mai mare stricteţe, ne-au mai rămas de prezentat băuturile şi, în primul rând, alcoolul.
Alcoolul îngraşă! Aşa credeţi, pentru că aşa vi s-a spus. Poate că aţi avut şi remuşcări la gândul că toate kilogramele dumneavoastră excedentare trebuie puse pe seama alcoolului, aşa cum se insinuează. Nu era nevoie să căutaţi mai departe. Vom încerca să stabilim, cu obiectivitate, care este situaţia în această privinţa.
Este adevărat că alcoolul îngraşă. Dar mult mai puţin decât zahărul, pâinea albă, cartofii şi orezul. De aceea, după ce aţi pierdut kilogramele în exces, puteţi reintroduce rapid vinul, într-o cantitate absolut acceptabilă (circa o jumătate de litru pe zi). Alcoolul îngraşă pentru că este o glucidă rapid metabolizată şi pusă în rezervă imediată, după ce a stimulat secreţia de insulină. Dar aceasta se întâmplă în special când sunteţi pe stomacul gol. Când este deja plin, mai ales cu protide-lipide (carne, peşte, brânzeturi), alcoolul se metabolizează mai puţin rapid, prin combinarea sa cu alimentele, şi produce, astfel, o cantitate redusă de grăsimi de rezervă.
Cele care trebuie să fie eliminate hotărât sunt băuturile aperitive. Dacă nu puteţi altfel, şi trebuie să ţineţi companie invitaţilor dumneavoastră, atunci luaţi o băutură nealcoolizată, un suc de roşii sau un Perrir.
Singura băutură-aperitiv nobilă, este, după părerea mea, şampania sau un vin bun, în special alb. Dar, pentru Dumnezeu, nu acceptaţi să vi se pună în ea (în majoritatea cazurilor, pentru a ascunde calitatea mediocră a şampaniei sau a vinului) lichiorul de coacăze sau alt sirop bizar, pe care se căzneşte câte unul să-l inventeze pentru a-şi dovedi originalitatea.
Dacă nu puteţi altfel, acceptaţi ca aperitiv un pahar de şampanie bună, dar în nici un caz să nu o beţi pe stomacul gol! Începeţi, mai întâi, să mâncaţi niste antreuri.
Dar fiţi atenţi! Antreul fără glucide. Veţi învăţa foarte repede să le recunoaşteţi.
Sunt acceptabile: măslinele, brânza, mezelurile (salam sau cârnat uscat, de exemplu) sau chiar peştele.
Totuşi, în Faza I va trebui să încercaţi să suprimaţi complet băuturile-aperitiv, deoarece aceasta este o fază riguroasă, în care regulile de bază ale metodei trebuie să fie aplicate cu absolută stricteţe, pentru a avea eficienţă în procesul de slăbire.
Cât despre băuturile digestive, trebuie să le puneţi cruce. Coniacurile, armagnacul sau rachiurile de pere sunt delicioase, dar dăunătoare din toate punctele de vedere, pentru echilibrul dumneavoastră ponderal. Lăsaţi producătorilor naţionali grija de a-şi vinde producţia la export. Este bine pentru balanţa (comercială) a Franţei, însă rău pentru a dumneavoastră.
Dar poate că sunteţi adepţi ai băuturilor tari deoarece aţi crezut că vă ajută la digestie. Ei bine! n-aveţi nici o teamă, după ce veţi adopta cu succes principiile alimentare prezentate în această carte, nu veţi mai avea deloc probleme de digestie, chiar, şi după o masă copioasă!
Nici în privinţa berii nu am să fiu mult mai blând. Pentru că eu o consider o băutură care trebuie consumată cu foarte multă moderaţie.
După cum cunoaşteţi slăbănogi care se îndoapă cu glucide rele, fără să pună pe ei un gram, tot aşa aţi întâlnit – cu siguranţă – mari băutori de bere al căror stomac este la fel de uscat “ca o pensie de bătrâneţe” (acesta este cazul soţiei unuia dintre prietenii mei cei mai buni).
Nu este necesar să fi stat mult în Germania, pentru a şti care sunt efectele secundare ale berii: balonare, creştere în greutate, respiraţie urât mirositoare, indigestie, în ciuda prezenţei diastazelor, micile enzime a căror menire este tocmai de a ajuta digestia. S-o spunem de-a dreptul: fără diastaze, rezultatul ar fi catastrofal.
Berea conţine tot ce e mai rău: alcool (desigur, în cantitate moderată), acid, dar, mai ales, o mare cantitate dintr-o glucidă – maltoza (4 g la litru) – al cărei indice glicemic este 110, adică şi mai ridicat decât al glucozei. De altfel, asocierea dintre alcool şi zahăr favorizează hipoglicemia, care stă la originea oboselii, deci a performanţelor scăzute (vezi capitolul despre hipoglicemie). Prin urmare, berea este o băutură cu o mare putere energetică, dacă ne referim la constituirea grăsimilor de rezervă. De aceea, abandonaţi berea, mai ales între mese. Dacă nu puteţi rezista, faceţi ca şi în cazul cartofilor prăjiţi. Îndepliniţi-vă această dorinţă de vreo două ori pe an, bând 1-2 halbe, într-una din cele mai bune cârciumi din oraşul dumneavoastră, după ce v-aţi asigurat, cel puţin, că este o bere de calitate.
În Faza I, v-aş recomanda să eliminaţi definitiv berea. În Faza II, în schimb, aşa cum veţi reintroduce o cantitate rezonabilă de vin, puteţi – din timp în timp – să beţi un pic de bere la o masă (maximum 33 de centilitri).
Am păstrat vinul la urmă, deoarece este singura băutură alcoolică in privinţa căreia rezervele mele vor rămâne mai nuanţate.
Nu se face nici o distincţie între vinul alb şi vinul roşu, cu excepţia menţiunii că vinul roşu, conţine – în general – mai mult tanin. Taninul are, într-adevăr, virtuţi terapeutice speciale, în măsura în care procianidina pe care o conţine permite limitarea formării de ateroame.
De aici şi până la a spune că vinurile bogate în tanin contribuie, într-o oarecare măsură, la prevenirea bolilor cardiovasculare, nu este decât un pas, pe care numeroşi oameni de ştiinţă, ca profesorul Masquelier l-au făcut.
În 1979, o anchetă foarte serioasă, realizată în Anglia – şi referindu-se la 18 ţări – a evidenţiat faptul că mortalitatea prin infarct miocardic este deosebit de scăzută la populaţiile care consumă de obicei vin (de 3-5 ori mai redusă în Franţa şi Italia, decât în Europa de nord).
Prin urmare, vinul va putea face parte din alimentaţia normală din cadrul metodei, cu condiţia de a ramâne la o cantitate rezonabilă (circa o jumătate de litru pe zi) şi de a fi băut, pe cât posibil, la sfârşitul mesei, adică atunci când stomacul s-a umplut deja cu hrană.
In Faza I, este bine să renunţaţi la vin cât mai repede posibil. În Faza II, vinul va putea fi consumat zilnic, fără prejudicii pentru menţinerea greutăţii. Totuşi, cantitatea băută va trebui să fie administrată abil, cu celelalte glucide (mă gândesc în special la ciocolată sau la deserturi, în general). Dar acesta va face obiectul unui paragraf detaliat, puţin mai departe.
Când veţi fi în Faza I, adică aceea în care trebuie să fiţi foarte fermi, poate că o să vă fie greu să luaţi masa în familie sau cu prietenii, fără să beţi o picătură de vin. Pentru că, dacă anunţaţi din capul locului că nu beţi, ceilalţi pot fi jenaţi.
Sfatul meu este acesta: lăsaţi să vi se umple paharul şi luaţi-l în mână la fel de des ca şi atunci când aţi bea normal. Înmuiaţi-vă buzele, în loc să beţi.
Am practicat această metodă mai multe săptămâni şi vă rog să mă credeţi că nimeni nu a observat că nu beam nimic.
În acelaşi mod, nimeni nu a remarcat vreodată că nu mâncăm nici o fărâmitură de pâine. Pentru a da această iluzie, îmi încep întotdeauna bucata de pâine, dar rămâne ruptă, pe masă. Niciodată nu m-am “atins” de ea s-o mănânc.
Adevărata cafea, tare de tot, espresso italienesc, a cărui doză de cofeină ar scula şi un mort, trebuie proscrisă. Beţi cafea decofeinizată sau cafea arabică slabă, care conţine mult mai puţină cofeină. Acum, se găseşte practic peste tot cafea decofeinizată şi este în general, bună. Chiar şi acasă puteţi face o cafea decofeinizată foarte bună. Iar marii amatori de cafea nici nu bagă de seamă.
Dacă sunteţi un băutor înrăit de cafea foarte tare, fără îndoială că simţiţi nevoia s-o beţi ca pe un excitant, pentru a vă trezi.
Dacă aveţi, de obicei, momente de oboseală bruscă şi, mai ales, spre ora 11 dimineaţa sau pe la mijlocul după-amiezii, în timpul digestiei, aceasta este din pricina hipoglicemiei (vezi capitolul care îi este consacrat).
Cofeina este interzisă pentru că, deşi nu este o glucidă, are ca efect stimularea pancreasului şi generează o secreţie de insulină.
Dacă aţi luat o masă fără glucide rele, a cărei energie este pe punctul de a fi eliberată, ar fi o prostie să compromiteţi această situaţie bună, provocând o secreţie de insulină “mobilizatoare” printr-o ceaşcă de cafea tare. Dacă sunteţi băutori de cafea, nu vă va fi deloc greu să treceţi la cafeaua decofeinizată, de îndată ce veţi începe să aplicaţi metoda. La puţin timp după aceea, veţi fi surprinşi să constataţi că aţi şi uitat de nevoia de cafea.
Este important de subliniat, totodată, că marii băutori de cafea (cu sau fără cofeina) se expun unui risc suplimentar: creşterea procentului de colesterol din sânge (vezi capitolul asupra hipercolesterolului).
Atenţie, de asemenea, la ceai; teina are aceleaşi efecte ca şi cofeina şi, în plus, afectează absorbţia fierului!
LIMONADELE ŞI BĂTURILE ACIDULATE
Aceste băuturi sunt preparate, în general, din extracte aproape întotdeauna sintetice de fructe sau de plante şi toate au acelaşi defect major: conţin mult zahăr.
Deci sunt dăunătoare şi, ca urmare, trebuie total excluse, nu numai pentru că au în compoziţie mult zahăr, ci şi pentru că acidul din ele are ca efect iritarea stomacului, gastrita şi aerofagia.
Chiar dacă sunt făcute pe bază de extracte naturale, trebuie să vă feriţi de ele, pentru că pot fi toxice. S-a observat că extractele naturale de citrice conţin, într-adevăr, urme importante de substanţe nocive, cum sunt terpenele.
Cât despre cele mai rele dintre aceste băuturi, cele pe bază de cola, ar trebui să fie ori interzise, ori semnalate printr-o eticheta specială, cum sunt pachetele de ţigări în SUA: “Acest produs este periculos…”.
Este, oricum, regretabil că în Europa consumul de cola a luat o asemenea amploare. Îi las doctorului Emile-Gaston Peeters sarcina de a face comentariile asupra acestei probleme[5]:
,,La ora actuală, băuturile numite “pe bază de cola”, prezentate pe piaţa europeană, conţin, la 19 centilitri (conţinutul mediu al unei sticle mici), circa 21 mg de cofeină şi 102 mg de acid fosforic. Cofeina are proprietăţi excitante. Acidul fosforic este un acidifiant intens, iar marea lui concentraţie de fosfor riscă să dezechilibreze raportul calciu/fosfor din alimentaţie, cu un grav pericol de deficit în privinţa fixării calciulul în oase. În sfârşit, ar trebui să existe asigurarea că acidul fosforic utilizat nu conţine urme prea bătătoare la ochi de metale toxice grele. Concluzia este simplă. Băuturile numite “pe bază de cola” – având compoziţia actuală – trebuie să fie categoric interzise copiilor şi adolescenţilor. Ele nu sunt binefăcătoare pentru nimeni.”
Cred că această declaraţie nu mai are nevoie de comentarii.
Indiferent dacă este vorba de copii sau de dumneavoastră, recomandarea mea fermă este aceeaşi: fără limonadă, fără băuturi acidulate, fără cola!
Laptele natural este un aliment glucido-lipidic, adică are în compoziţie atât grăsimi, cât şi glucide. Prin urmare, este mai bine să-l evitaţi şi să nu cumpăraţi decât lapte degresat.
Glucidele se află în zer şi sunt eliminate în momentul fabricării brânzeturilor, care nu mai păstrează decât lipidele şi proteinele (cu excepţia brânzei “Cantal” şi a brânzeturilor de capră).
În brânza de vaci cu 0% materii grase, nu mai rămân decât proteinele şi puţine glucide (5 g la 100 de grame de brânză).
Nu mă voi extinde asupra acestui subiect, deoarece comentariul general cu, privire la fructe este valabil, după cum bănuiţi, şi în cazul sucurilor de fructe.
Vă recomand, totuşi, să preferaţi fructele pentru a beneficia, astfel, de celuloza din pulpa acestora. Bineînţeles că numai sucurile de fructe pe care le veţi face singuri din fructele proaspete sunt acceptate. Nu consumaţi niciodată aşa-zisele sucuri de fructe din fermerţi, lipsite complet de vitamine, prea acide şi în care se adaugă sistematic zahăr.
PIERDEREA ÎN GREUTATE
Faza I a metodei noastre nu este, în mod obligatoriu, cea mai dificilă, pentru că, în general, va fi de ajuns să suprimaţi total doar unele lucruri. Dar, pentru a reuşi cu adevărat, va trebui, totuşi, să vă însuşiţi perfect elementele de bază ale sistemului.
Dacă ar fi să mă încred în experienţa mea, tocmai la acest nivel se înregistrează unele rateuri.
Departe de mine ideea de a mă îndoi de capacităţile dumneavoastră intelectuale de a asimila un nou concept. Dar, în cazul de faţă, trebuie să eliminăm mai întâi ideile moştenite, care sunt cu mult mai înrădăcinate în subconştientul nostru, cu cât ele sunt în de aproape legate de “cultura” noastră. Ideile destul de simple expuse aici – al căror fundament ştiinţific este opera unor medici şi a unor cercetători – nu au ieşit, din păcate, dintre pereţii unor cabinete. Nu trebuie deci să contaţi pe cei din anturajul dumneavoastră să va sprijine în ceea ce veţi întreprinde.
Va trebui, de exemplu, să înţelegeţi că, dacă luaţi o masă proteino-lipidică (compusă din carne sau peşte cu legume), veţi putea să mâncaţi, dacă doriţi smântână[7] fără a abuza şi fără nici un prejudiciu pentru noile reguli alimentare pe care le respectaţi.
În schimb, daca vreţi să mâncaţi brânză de vaci în cursul unei mese pe bază de glucide, singura brânză care vă este îngăduită este cea cu 0% materii grase.
Iata, mai jos, un fel de ghid pentru punerea în practică a Fazei I.
Micul dejun nr. 1:
Este un mic dejun glucidic.
- Un fruct (mâncat cu minimum 20 de minute înaintea restului de alimente)
- cereale prelucrate (fulgi)
- pâinea neagră sau integrală
- brânză de vaci cu 0% materii grase
- cafea decofeinizată sau ceai slab
- lapte degresat
- îndulcitor sintetic (la nevoie).
Caracteristica acestui mic dejun este faptul că este alcatuit pe bază de glucide bune, ceea ce înseamnă o eliberare de glucoză moderată şi, mai ales, absenţa oricărui lipid.
Prin urmare, el cuprinde succesiv:
UN FRUCT: Acesta poate fi de orice fel. Personal, aş recomanda mai degrabă o portocală, două mandarine sau un kiwi, deoarece, pe nemâncate, absorbţia vitaminei C este foarte eficace.
Dacă vreţi un măr, mâncaţi-l foarte încet, cu coajă.
Banana, prea bogată în glucide, nu ne interesează.
Respectaţi cu stricteţe cele 20 de minute sau mai mult de la ingerarea – pe nemâncate – a acestui fruct şi până la începutul micului dejun propriu-zis. Recomandarea mea este să mâncaţi fructul la sculare, apoi să vă faceţi toaleta şi să nu luaţi micul dejun decât după ce v-aţi îmbrăcat, ceea ce vă va lua, chiar dacă sunteţi foarte rapizi, cel puţin o jumătate de oră.
A mânca un fruct la micul dejun, în Faza I nu este o obligaţie şi nici o condiţie de reuşită. Este opţional. Dacă nu mâncaţi niciodată fructe, ceea ce este regretabil la urma urmei, nu le mâncaţi sistematic, doar pentru că le menţionez aici. În schimb, pentru cei care mănâncă fructe în fiecare zi şi care ar fi foarte frustraţi dacă ar fi lipsiţi complet de ele, am indicat, mai sus, că dimineaţa, pe nemâncate, este unul dintre rarele momente permise când le pot mânca. De altfel, puteţi, dacă doriţi, să luaţi un mic dejun compus exclusiv din fructe. Dacă alegeţi micul dejun nr. 2, care este proteino-lipidic, nu veţi putea mânca fructul decât dacă respectaţi intervalul de cel puţin o oră.
PÂINEA NEAGRĂ: Cumpăraţi de la brutărie pâine neagră. În general, se găseşte peste tot, dar este făcută mai mult sau mai puţin bine, pentru că, deseori, este produsă dintr-un amestec de sortimente de făină, în care făina completă nu reprezintă decât 25-30%. Pentru a-i recunoaşte calitatea, asiguraţi-vă că textura ei este relativ grosieră. Feriţi-vă de pâinea neagră care nu are decât numele şi culoarea acesteia. Ideal este să consumaţi pâine neagră “integral”, adică având toate componentele bobului de grâu (100% din fibrele lui), ceea ce face din această o glucidă bună, cu indice glicemic foarte scăzut. Pâinea germană sau suedeză are, în general, aceste caracteristici, dar trebuie să fiţi atenţi, căci i se adaugă deseori zahăr sau grăsimi.
Pâinea neagră se îmbibă mai rapid cu lichidele din stomac. Deci veţi avea mai repede senzaţia de saţietate. Pentru că noi nu vom măsura niciodată cantitatea, aş fi tentat să vă spun că puteţi mânca tot ce doriţi. În realitate, m-aş mulţumi să spun, în privinţa pâinii: mâncaţi-o ,,raţional”.
Puteţi consuma, de asemenea, chifle prăjite (deseori de provenienţă suedeză), ca si crakeri fabricaţi din făină necernută. Există mai multe mărci, dar este important – înainte de a alege una – să o verificaţi bine, ca să nu conţină zahăr sau grăsimi.
La fel, dacă luaţi pesmeţi, nu-i alegeţi decât pe cei care sunt făcuţi din făină necernută, în mod integral, şi care nu conţin nici zahăr, nici grăsimi, lucru deosebit de rar.
Dar ce veţi pune pe pâine? În Faza I este, cu adevărat exclus să puneţi unt sau margarină, spre deosebire de ceea ce veţi putea face în Faza II. Exclus, totodată, să puneţi miere sau dulceaţă. Mierea şi dulceaţa sunt glucide rele, cu o foarte mare concentraţie de zahăr. De aceea, trebuie eliminate cu desăvârşire.
Prin urmare, vă propun să puneţi brânză de vaci cu 0% materii grase, pe felia de pâine. Dacă amestecul vi se pare cam fad, puteţi presăra pe deasupra un îndulcitor – dar puteţi decât foarte puţin, deoarece puterea sa de a îndulci este foarte ridicată – sau, dacă preferaţi, sare.
Dar puteţi să alegeţi şi fulgii de cereale, pentru micul dejun.
Pentru aceasta, ar trebui să-i preferaţi pe cei grosieri, care nu conţin nici un adaos indezirabil, ca zahărul, grăsimile, caramelul, mierea. Verificaţi bine compoziţia, care trebuie să fie menţionată pe cutie. Va trebui, în orice caz, să excludeţi tot ceea ce este produs pe bază de orez şi porumb.
CAFEAUA DECOFEINIZATĂ SAU CEAIUL SLAB: Nu voi mai reveni aici asupra necesităţii imperative de a nu bea cafea tare. În schimb, dacă aveţi o cafea slabă, merge. Dar, dacă v-aţi putea obişnui cu cafea decofeinizată, amestecată, eventual, cu cicoare (,,este excelentă pentru sănătatea dumneavoastră”) ar fi şi mai bine. Dacă beţi ceai, nu-l faceţi prea tare. Şi ceaiul conţine cofeină.
LAPTELE DEGRESAT: Dacă puneţi lapte în cafea sau în ceai, folosiţi numai lapte degresat. Chiar şi laptele semi-gras este interzis, pentru că are, în conţinut, lipide. Cel mai bine este să luaţi lapte degresat-praf, pentru că puteţi realiza, în acest mod, un amestec mai concentrat.
Bineînţeles că nu veţi mânca zahăr obişnuit (deja vi l-aţi alungat complet din minte). Folosiţi zaharina.
Micul dejun nr. 2
Micul dejun nr. 2, din Faza I, este sărat (proteino-lipidic), adică nu va conţine nici un fel de glucide, fie ele “bune” sau ,,rele”. Este cel pe care vi-l recomand când sunteţi la hotel, deoarece nr. 1 nu este întotdeauna uşor de luat în exterior.
Prin urmare, micul dejun nr. 2 conţine, la alegere:
- ouă
- şuncă şi/sau jambon, cârnaţi
- brânză
- cafea decofeinizată, cafea slabă sau ceai slab
- smântână sau lapte (de preferinţă smântână)
- zaharină (la nevoie).
Acesta este, întrucâtva, un mic dejun anglo-saxon, cu singura diferenţă că nu are nici pâine prăjită, nici fulgi de cereale, nici dulceaţă şi bineînţeles, nici zahăr.
Excluderea oricăror glucide din acest mic dejun este capitală.
Prânzul, luat acasă sau în oraş, va fi întotdeauna proteino-lipidic, ceea ce nu înseamnă că trebuie să conţină o mare cantitate de grăsimi (vezi capitolul II, asupra lipidelor “bune” şi “rele”).Vă voi da însă câteva exemple, pentru ca să fiu sigur că, nu veţi face nici o greşeală.
Vă recomand să consultaţi, mai ales, lista glucidelor (vezi Anexa nr. 1) şi s-o copiaţi, ca s-o aveţi mereu la dumneavoastră. Dar o s-o învăţaţi repede pe dinafară.
Meniul tip pentru prânz va fi următorul
- crudităţi
- peşte şi/sau came
- legumele permise (vezi lista)
- salată
- brânză
- băutură: apă neacidulată.
Antreuri
Sunt permise toate salatele, cu condiţia ca printre componentele sale să nu fie glucide. Este, în special, cazul salatei “à la Nisa”.
De aceea, asiguraţi-vă, înainte de a comanda un fel de mâncare, că nu conţine nici cartofi, nici porumb, nici morcovi, nici sfeclă.
Evitaţi, totodată (numai în Faza I), alimentele glucido-lipidice, cum sunt nucile. Daca sunteţi la restaurant, nu comandaţi salată cu nuci, ci mai degrabă, o salată cu slăninuţa. Totuşi, fiţi atenţi: va trebui să precizaţi foarte bine, în momentul când faceţi comanda: salata să nu aibă crutoane, pentru că, de multe ori, bucătarii au suprătoarea manie de a le adăuga.
Fiţi vigilenţi! Nu începeţi prin a tolera aceste “mici greşeli” care sunt, de fapt, enorme, dacă aveţi în vedere obiectivul urmărit. Arătaţi-vă exigenţi în faţa chelnerilor. Dacă aţi precizat “fără crutoane” sau ,,fără porumb”, nu le acceptaţi ,,de data asta”, numai pentru că au mulţi oameni de servit.
Dacă doriţi ca şeful de sală sau chelnerul să vă ia în serios, trebuie să fiţi convingători, insistând asupra faptului că este absolut exclus să acceptaţi chiar şi cea mai mică urmă din ceea ce nu doriţi, în felul care vi se va servi
În ceea ce mă priveşte, am găsit că cel mai bun mod de a mă face respectat pe acest plan este să spun că sunt alergic. Şi merge de fiecare dată. Atâta timp cât veţi găsi în salată fasole verde, praz, anghinare, varză, conopidă, roşii, andive, sparanghel, ciuperci, ridichi, brânză sau mezeluri, mâncaţi cât vreţi. Veţi exclude din această listă salata de sfeclă roşie, deoarece conţine zahăr, precum şi morcovii.
Cât despre ouă, nu există – după cum ştiţi – nici o restricţie, chiar dacă au maioneză.[10] Ei, da! Maioneza şi smântâna sunt permise la mesele proteino-lipidice. Dar nu este nici un motiv să faceţi din asta o orgie. Dacă vă place maioneza, mâncaţi în mod normal. Dar ar fi mai bine s-o evitaţi, în cazul în care aveţi tendinţa la hipercolesterol (vezi capitolele II şi VIII).
Puteţi lua, ca antreuri, şi ton, sardele în ulei, crab, langustine, somon afumat sau marmat. Evitaţi, totuşi, în Faza I, stridiile, scoicile Saint Jacques sau pateul de ficat de gâscă. Acestea conţin o cantitate de glucide şi, astfel, riscă să vă întârzie rezultatele fără a le compromite. Nu vă fie teamă însă, în Faza II le veţi putea mânca după cum doriţi.
Felul principal va putea fi compus, în special din carne sau peşte. Nu exista nici o restricţie în acest domeniu – poate doar în privinţa preparării – deşi ar fi de dorit să preferaţi peştele.
Carnea şi peştele nu vor fi preparate pané. Pesmetul face parte dintre glucide. Peştele nu va fi dat prin făină. Feriţi-vă de limba-de-mare “meuniere”. Comandaţi întotdeauna peştele la grătar. Evitaţi, de asemenea, grăsimile pentru prăjit, “saturate” de căldură, nu întotdeauna uşor de digerat, şi periculoase din cauza colesterolului.
Atenţie la sosuri! Daca sunteţi adepţii “noii bucătării”, sosurile sunt, în general, foarte uşoare, în măsura în care nu conţin făină. În majoritatea cazurilor, sosul este rezultat prin combinarea cu o smântână având conţinutul de grăsimi foarte redus.
Când mâncaţi carne, puteţi să luaţi, eventual, un sos bearnez[11], dacă vă place şi nu aveţi probleme de colesterol. Dar evitaţi muştarul, în Faza I. Acesta este făcut cu făină extrasă din planta cu acelaşi nume şi este o glucidă. În cantitate mică nu deranjează prea mult. De aceea, îl reintroducem în Faza II.
În ceea ce priveşte garniturile, veţi alege cu prioritate legumele bogate în fibre. De la roşii la dovlecei, trecând prin fasole verde, vinete sau conopida, aveţi de unde alege. Consultaţi lista din anexă, pentru ca să le cunoaşteţi pe toate, deoarece sunt numeroase.
Aşa cum v-am recomandat mai înainte, dacă nu găsiţi altceva la restaurant, mâncaţi pur şi simplu salată verde, fetică, salată creaţă, cicoare sau păpădie. Şi o puteţi mânca atât cât doriţi, ca antreu, fel principal, precum şi înainte sau o dată cu brânza.
Brânza
De acum, trebuie să va obişnuiţi să mâncaţi brânza fără pâine. Nu este deloc imposibil şi veţi vedea, după aceea, că o savuraţi mai bine. De altfel, o veţi aprecia cu atât mai mult, cu cât veţi putea – în curând – să o însoţiţi şi cu puţin vin.
În orice caz, oamenii bine crescuţi mănâncă brânza exclusiv cu cuţitul şi cu furculiţa. De aceea, nu mai este loc şi pentru pâine ca suport. Dacă, totuşi, vă deranjează prea mult, încercaţi să mâncaţi brânza cu salată. lată şi o altă tehnică: întrebuinţaţi caşcavalul ca suport pentru alte brânzeturi.
În Faza I, vă vor fi permise aproape toate brânzeturile. Totuşi veţi fi rezervaţi în privinţa brânzei de Cantal[12], ca şi a brânzeturilor de capră, care conţin o cantitate mică de glucide. Este mai bine să le evitaţi în perioada de început.
Deserturile
Unele deserturi pot fi preparate cu zaharină în măsura în care prepararea nu implică mult timp de coacere sau fierbere – de exemplu, tarta cu cremă englezească[13] sau laptele de pasăre.
Băuturile
Am spus deja că, în Faza I, trebuie să evitaţi orice băutură alcoolică, inclusiv vinul. Deci beţi apă, ceai rusesc sau ceai de plante, dacă vă place. Dar evitaţi apele gazoase, pentru că vă umflă şi vă perturbă digestia.
Oricum vă recomand să nu beţi decât foarte puţin în timpul mesei, deoarece riscaţi să vă “înecaţi” sucurile gastrice şi să vă deranjaţi digestia. Dacă, totuşi, trebuie s-o faceţi, începeţi numai după a doua jumătate a mesei. Nu beţi din momentul în care vă aşezaţi să mâncaţi. Acesta este un obicei dăunător, pe care îl au prea mulţi semeni ai noştri. Şi este responsabil pentru o parte dintre tulburările de metabolism ce se reflectă asupra digestiei. Beţi mai bine între mese (minimum un litru de apă).
Dacă mergeţi la mese festive, în Faza I, vă reamintesc că trebuie să vă sustrageţi de la consumarea băuturilor-aperitiv alcoolice. Luaţi un suc de roşii. Dacă nu aveţi încotro, acceptaţi o băutură alcoolică (un kir, de exemplu, pregătit pentru toată lumea), primiţi-o, dar nu o beţi. Muiaţi-vă din când în când buzele, pentru a “participa”, dar nu o consumaţi. Apoi, o puteţi “face uitată” pe undeva, într-un moment în care nimeni nu bagă de seamă. În anumite împrejurări, poate o să fie mai greu să vă debarasaţi de ea. Atunci, daţi dovadă de imaginaţie. Puneţi paharul la îndemâna amatorilor de băutură, care se aranjează ei, cumva, să ia “din neatenţie” paharul altora, mai ales dacă este plin: Dacă această | specie nu mai există în anturajul dumneavoastră apropiat – ceea ce m-ar mira – atunci vă rămâne posibilitatea ghiveciului de flori, a frapierei de şampanie, a ferestrei, dacă este vară, sau chiuvetei.
Dacă sunteţi în Faza I şi vă aflaţi la o recepţie, iată câteva sfaturi:
Acceptaţi paharul de şampanie care vi se pune în mâna. Ţineţi-l în mână o bucată de vreme. Muiaţi-vă buzele în el, din când în când, dacă aveţi siguranţa că nu-l veţi bea. Apoi, puneţi-l, cu discreţie, jos.
Mâncarea servită la o recepţie constituie, în schimb, o adevărată problemă. Dar nu există problemă fără soluţie.
Este exclus să mâncaţi sandvişuri, oricât ar fi ele de mici. Dar ce se află pus pe pâine este foarte bun pentru dumneavoastră: o felie de somon, salam, o rondelă de ou, sparanghel etc. Dacă sunteţi destul de isteţ ca să separaţi partea de deasupra de suportul de pâine, bravo vouă! Dar la recepţii există întotdeauna lucruri conforme cu regimul nostru alimentar.
Căutaţi brânza! întotdeauna veţi găsi şi brânză sub o formă sau alta. Mai ales în cubuleţe mici. Căutaţi şi cârnăciorul! Aş fi foarte surprins să nu fie. Cârnăciorii mici, pentru cocktail, sunt mereu prezenţi la ceremonii. Profitaţi ca să mâncaţi câţi doriţi, în măsura în care sunteţi convinşi că nu conţin făină. Însă atenţie la muştar!
Dacă veţi considera că faceţi parte dintre oamenii care nu rezistă în faţa mâncărurilor expuse, dacă vă temeţi că veţi ceda, inevitabil, pentru că nu vă puteţi domina atunci când vă este foame, iată o soluţie: înainte de a merge la recepţie, ronţăiţi ceva permis, că să vă asiguraţi stomacul.
Pe la jumătatea secolului XIX, stră-străbunicul meu, care avea şase copii. era invitat, o dată pe an, împreună cu familia, să ia masa la directorul companiei la care lucra. Stră-străbunica mea, după cum mi s-a povestit, avea mare grijă să le dea copiilor să mănânce, în prealabil, o supă foarte deasă. Cu burta bine “pusă la cale”, încântătorii copilaşi arătau un entuziasm mai puţin excesiv în faţa mâncărurilor grozave, pe care nu le aveau niciodată acasă. Astfel că stră-străbunicii mei au dobândit repede reputaţia de a avea nişte copii extrem de bine educaţi.
Dacă vă este teamă că nu veţi rezista, mâncaţi, înainte de a merge la recepţie, 1-2 ouă tari sau o bucată de brânză. De altfel, obişnuiţi-vă să aveţi întotdeauna la dumneavoastră bucăţele de brânză “Babybel” sau “Vache qui rit”.
Dacă aveţi “un mic gol” m stomac, în orice moment al zilei, puteţi să uzaţi şi chiar să abuzaţi de acest subterfugiu. În general, în aceste momente puteţi mânca orice, de pe lista alimentelor permise. Atenţie doar să nu ingeraţi prea multe lipide, după ce aţi luat o masă glucidică. De exemplu, nu mâncaţi o bucată de brânză la ora 9 dimineaţa, dacă aţi luat micul dejun la ora 8.
În ipoteza că veţi fi invitaţi acasă la prieteni, situaţia va fi – prin definiţie – mai dificilă, în măsura în care posibilitatea de manevră vă va fi considerabil redusă.
Să examinăm situaţia sub toate unghiurile. Poate că aceşti prieteni sunt oameni pe care îi cunoaşteţi bine. Poate sunt chiar membri ai familiei dumneavoastră. Atunci, profitaţi de libertatea raporturilor cu ei şi “vindeţi-le pontul” în mod discret. Întrebaţi-i dinainte ce va fi de mâncare şi nu vă fie teamă să le daţi sugestii.
În ipoteza că sunteţi foarte puţin intimi cu gazdele, va trebui să reflectaţi şi să improvizaţi. Dacă invitaţia are un caracter “excepţional”, nivelul mâncărurilor va fi pe măsură. De aceea, aş fi foarte surprins să vi se servească orez, paste sau cartofi.
Dacă este pateu de ficat de gâsca, mâncaţi-l, cu toate că nu este recomandat în Faza I ca aliment pe care să-l mănânci în voie. Dar o dată, din când în când, nu are nici o importanţă. Totuşi, pentru Dumnezeu, nu mâncaţi şi pâinea prăjită cu care a fost servit: Nimeni nu vă obligă. Nici măcar buna creştere.
Dacă vi se oferă un minunat sufleu de brânză, mâncaţi-l, aşa cum face toată lumea, deşi conţine făină. Dar nu vă lăsaţi duşi de val, sub pretext că “merge”. Şi nu vă agravaţi situaţia acceptând să luaţi de trei ori.
Dacă aveţi ca antreu im pateu în aluat, mâncaţi doar miezul, care este – în general – proteino-lipidic şi lăsaţi restul, discret, pe marginea farfuriei. Când nu sunteţi m compania unor persoane apropiate, nimeni nu va face impoliteţea să vă spună: “ia uite, ai lăsat ce era mai bun!” Chiar dacă îşi pune întrebări în sinea ei, stăpâna casei se va abţine să întrebe “de ce nu ţi-a plăcut cojiţa?”
În ceea ce priveşte felul principal, cred că nu veţi avea nici o problemă, deoarece garniturile sunt, de obicei, la discreţie. Puteţi lua, simbolic. puţin orez sau paste, dar nimeni nu vă obligă să le mâncaţi.
Dacă, după aceea, continuaşi să muriţi de foame, scoateţi-vă pârleala cu salată şi, mai ales, cu brânză. Dacă mâncaţi multă brânză, stăpâna casei va aprecia faptul şi vă va ierta mai uşor pentru că i-aţi lăsat deoparte coaja pateului. Un platou cu brânzeturi este frumos când este bine garnisit cu o rnare varietate de sorturi. De obicei, invitaţii nu prea iau din ele deoarece, după toată pâinea pe care au mâncat-o, nu mai au loc şi pentru brânză. Prin urmare, onoraţi platoul!
Evident că momentul critic este cel al desertului, fiindcă este întotdeauna greu sa spui “nu, mulţumesc, nu doresc”. Atunci, insistaţi să nu vi se dea decât o bucăţică mică de tot şi faceţi ca cei cărora nu le mai este foame: lăsaţi-o, în bună parte, în farfurie.
În sfârşit, aşteptaţi cât mai mult, până când veţi începe să beţi. Mai întâi, beţi vinul roşu, în special cu brânză.
Dar, dacă situaţia a fost mai rea decât v-aţi aşteptat, dacă nu aţi putut absolut deloc să aveţi imaginaţie în faţa agresiunii glucidelor rele, şi asta chiar la mijlocul Fazei I, nu vă rămâne decât să fiţi mai vigilenţi, pe viitor, în aplicarea noilor dumneavoastră principii alimentare.
Trebuie să ştiţi că, în Faza I, sunteţi încă foarte sensibili la glucoză. Metoda de faţă vizează ridicarea pragului dumneavoastră de toleranţă, dar atât timp cât acesta nu a atins nivelul bun, sensibilitatea la glucoză vă rămâne mare.
Şi este absolut evident că, dacă aduceţi în organism – de azi pe mâine – o mare cantitate de glucide rele, după ce fusese privat de ele câtva timp, acesta o să le asimileze cu mare bucurie. Şi veţi capitaliza, într-o singură seară, toate grăsimile de rezervă pe care le-aţi pierdut într-o săptămână sau două.
Cu cât veţi fi mai avansaţi în Faza I (care trebuie să se întindă pe 2-3 luni), cu atât recâştigarea în greutate va fi mai puţin catastrofală.
În schimb, dacă faceţi “un mare exces”, la 2-3 săptămâni după ce aţi început Faza I, riscaţi să reveniţi subit la un nivel foarte apropiat celui la care vă aflaţi la început. Acest fapt vă poate descuraja complet. Totuşi, spuneţi-vă, ca şi în alte împrejurări, că o bătălie pierdută nu vă compromite şansele de a câştiga războiul.
Cina va fi ori proteino-Iipidică ori pe bază de “glucide bune”.
Cina nr. 1:
Dacă este proteino-lipidică, cina va semăna, ca o soră, cu prânzul. Diferenţa rezultă din faptul că, în majoritatea cazurilor, această masă este luată acasă. Şi, acasă, alegerea este întotdeauna mai limitată. Dar dacă aţi ştiut să vă convingeţi familia şi să daţi recomandaţiile care vă convin, nu ar trebui să întâmpinaţi nici o dificultate. Idealul ar fi să începeţi masa de seară supă deasă. În ea veţi putea pune napi, praz, ţelină, varză etc. Va fi compusă, în exclusivitate, din legumele din Anexa nr. 1. Atenţie, există riscul ca bucătăreasa să fie tentată să pună şi cartofi. Căci, pentru ea, supa de legume fără cartofi nu este posibilă. Cartoful are, într-adevăr, capacitatea de a “lega” supa. Dar acest rol poate fi jucat şi de ţelină. Există şi un alt mijloc de a lega o supă de legume: adăugaţi un gălbenuş sau câteva ciuperci pasate cu mixerul şi transformate în piureu.
Pentru a îmbunătăţi gustul supei de legume, puteţi să-i adăugaţi, în momentul m care o serviţi la masă, o bucăţică de unt cât o nucă sau o linguriţă de smântână, bineînţeles, dacă nu trebuie să vă supravegheaţi cu stricteţe colesterolul.
Dacă doriţi, puteţi mânca la cina orice fel de carne. Recomandarea făcută persoanelor vârstnice, de a nu consuma carne seara, rezultă din faptul că eliminarea toxinelor din carne se face mai dificil atunci când, în cursul aceleiaşi mese, s-au ingerat şi glucide. Digestia şi, ca urmare, somnul riscă să fie, astfel, perturbate.
La tineri, toxinele, mobilizate cu concursul glucidelor, se evaluează mai uşor, datorită activităţii fizice. Iată un motiv suplimentar pentru ca sedentarul care sunteţi, cu siguranţa, să nu amestecaţi glucidele cu carnea, chiar dacă aveţi puţine kilograme de pierdut!
În afară de carne, exista ouăle, care se pot prepara în diverse moduri. Mâncaţi omlete cu salată. Sunt delicioase!
Totuşi, seara preferaţi peştele, este mai uşor şi vă protejează pe plan vascular.
La capitolul brânzeturi, pe lângă faptul că nu aveţi restricţii, profitaţi că sunteţi acasă şi mâncaţi iaurt[16]. Acesta este excelent pentru digestie, deoarece conţine elemente ce reconstituie-flora intestinală. Dar fiţi atenţi! Nu mâncaţi decât iaurturi bune, fără arome sau fructe. Verificaţi ca fermentul lactic să fie natural. Veţi fi sigur că nu vă înşelaţi dacă veţi cumpăra iaurt de fermă sau cu standard înalt.
Dacă luaţi masa acasă, profitaţi, în orice caz, pentru a mânca lucruri permise, simple, şi care vă plac, ca rasolul. Mâncaţi lucruri pe care nu le veţi găsi niciodată la restaurant, ca anghinarea fiartă. Este delicioasă, plină de vitamine şi de săruri minerale, are multe fibre ceea ce vă ajută mult m privinţa tranzitului intestinal şi scade glicemia. Nu uitaţi, mai ales, să mâncaţi legume: roşii, spanac, andive, vinete, conopidă, praz, dovlecei, ciuperci.
Cina nr. 2:
Cina nr. 2 va fi glucidică.
În afară de elementele care vă sunt interzise în toate cazurile (zahărul, cartofii etc.), va trebui să evitaţi, cu stricteţe, să mâncaţi lipide la o masă glucidică.
Fără lipide înseamnă fără carne, peşte, ulei, unt, ouă, brânză (cu excepţia brânzei de vaci cu 0% grăsimi, cum este aceea pe care o mâncaţi la micul dejun).
Rămân, prin urmare, toate legumele verzi şi orezul neprelucrat, fasolea şi lintea. Dar, atenţie, fără unt, margarină, ulei sau alte grăsimi animale. Am putea include în această listă pastele făcute din făină necernută, numai că sunt greu de găsit. Dacă, totuşi, aveţi şansa de a le fi obţinut, va trebui neapărat să le verificaţi, ca să nu conţină, sub nici un motiv, materii grase. Când le veţi mânca fără unt şi fără brânză, veţi evita jalea care v-ar cuprinde încurajându-vă cu un sos de busuioc sau de roşii, ambele recomandate la orezul neprelucrat (vezi orezul, la Capitolul IV, despre făinoase).
Pentru a încheia, iată o idee pentru cina nr. 2:
- Supă de legume (fără unt sau smântână)
- orez neprelucrat cu sos tomat
- salată
- brânză de vaci cu 0% grăsimi.
V-am dat ca exemplu această masă glucidică pentru a fi cât mai exhaustiv posibil. Îl recomand numai exclusiviştilor, care sunt siguri că nu vor face nici o greşeală. Pentru că, dacă faceţi cea mai mică eroare, totul va fi compromis.
Vă recomand, prin urmare, să luaţi la cină, ca şi la prânz, o masă proteino-Iipidică pe bază de ouă, carne fără grăsime – ca pasărea sau peştele – însoţită de numeroasele legume permise.
Vi se întâmpla uneori, cu siguranţă, din diverse motive, să nu aveţi timp să mâncaţi. În general, există tendinţa de a sări peste masa de prânz şi – pentru a vă simplifica viaţa – din două una: ori renunţaţi la masă ori vă mulţumiţi să înfulecaţi repede un sandviş.
Nu săriţi niciodată peste vreo masă. Este una dintre regulile de aur ale dieteticii. La limită, mâncaţi de 4-5 ori pe zi, dacă vă face plăcere, dar nu renunţaţi niciodată la una dintre cele trei mese principale. Este cea mai gravă eroare pe care o puteţi face. Este cel mai bun mijloc de a vă destabiliza întregul metabolism. Interziceţi-vă această practica şi blamaţi-i pe toţi cei care o adoptă. Dacă procedaţi în acest fel, organismul dumneavoastră se va găsi în situaţia câinelui hrănit în mod neregulat care îşi face rezerve, de cum găseşte ceva de ros.
În stadiul la care ne aflăm, sunt convins că aţi izgonit definitiv din minte ideea sandvişului cu unt şi şuncă, mâncat în localul dumneavoastră preferat, sau a chiflei infame cu “burger” tocat. În încheierea cărţii de faţă vă voi spune tot răul pe care îl cred despre groaznicele obişnuinţe alimentare care ne vin direct din ţara pe care o considerăm cea mai civilizată din lume, cu toate că admiraţia şi stima pe care ni le insuflă sunt în anumite privinţe (care nu au nimic de-a face cu gastronomia sau dietetica) pe deplin îndreptăţite. Prin ce vom înlocui toate astea? După tot ce aţi învăţat până acum, este de ajuns doar puţină imaginaţie.
Iată, la grămadă, tot ce puteţi cumpăra pentru a lua comod o “gustărică” la locul de muncă sau în timpul unei călătorii, oricare ar fi condiţiile:
- şuncă de Praga, întotdeauna tăiată în felii foarte subţiri, care pot fi mâncate cu mâna;
- salam: aici veţi avea nevoie de cuţit. Un coupe-papier poate folosi foarte bine;
- ouă tari: le puteţi cere şi în localuri;
- roşii: dacă aveţi grijă să aveţi în permanenţă la îndemână nişte şerveţele, roşia este ideală. Poate fi mâncată, efectiv, ca un fruct;
- brânzeturi: toate merg, dar – pentru că trebuie să fim, înainte de toate, practici – voi exclude din oficiu brânzeturile de tip camembert, ale căror manifestări de simpatie riscă să nu fie deloc apreciate de vecinii apropiaţi, mai ales dacă sunteţi în tren. Alegeţi, dintre ele, tipul “Babybel” sau “Vache qui rit”.
Dar dacă sunteţi absolut lipsit de merinde, puteţi, aşa cum v-am mai semnalat, să luaţi o gustare alcătuită numai din fructe. Mâncaţi cât doriţi, până vă săturaţi. Necazul, în privinţa fructelor, este că sunt digerate rapid.
De aceea, după vreo două ore, vă puteţi pomeni cu o ,,fomică” pe care o veţi potoli uşor, cu ajutorul unui măr, de exemplu. Chiar şi în cazuri limită, nu recurgeţi niciodată la glucidele rele cum sunt prăjiturile uscate, care vă sunt interzise, sau, şi mai puţin, la napolitane ori altele asemenea, ca să vă taie foamea.
Ajungem, acum, la sfârşitul Fazei I.
Dacă înainte de a adopta aceste principii alimentare mâncaţi zahăr în mod normal sau eraţi un mare amator de dulciuri şi prăjituri, veţi putea slăbi 2-3 kg încă din prima săptămână. În nici un caz să nu vă opriţi în acest moment, deoarece veţi avea toate şansele să puneţi la loc, în două zile, tot ceea ce aţi pierdut în opt.
După această primă perioadă, slăbirea va deveni mai progresivă şi, în măsura în care veţi aplica cu scrupulozitate recomandările mele, pierderea în greutate va fi neregulată.
Această pierdere în greutate ar trebui deci să aibă un ritm susţinut, deşi se face în mod absolut individual, aşa după cum am precizat mai înainte.
Experienţa arată că rezultatele se obţin mai uşor la bărbaţi decât la femei, cu excepţia, poate, a hiperanxioşilor sau a celor care fac tratamente medicamentoase deosebite (unele medicamente favorizează efectiv creşterea în greutate). Femeile însă reţin mult mai multă apă (în momentul ciclului sau ca reacţie la stres şi la problemele afective), ceea ce poate infirma calculele, pentru o scurtă perioadă. Dar asta nu înseamnă că nu vor obţine rezultate la fel de bune, ci dimpotrivă.
S-a remarcat că unii subiecţi de sex feminin aveau, câteodată, mai multe dificultăţi decât alţii, în obţinerea rezultatelor.
Au fost identificate patru cauze posibile:
- anxietatea, care stimulează într-un mod anormal secreţia de insulină;
- dereglările hormonale din momentul adolescenţei sau al menopauzei;
- problemele tiroidiene, destul de rare, de altfel;
- o anumită formă de rezistenţă, proprie organismului feminin respectiv, manifestată cel puţin la început şi explicată prin multiplele privaţiuni la care a fost supus, ca urmare a regimurilor hipocalorice abuzive şi succesive.
Dacă înainte aţi avut unele probleme în privinţa procentului de colesterol, de acum nu mai aveţi nici cel mal mic motiv de teamă. Pentru că, în măsura în care aţi ştiut să vă gestionaţi cu inteligenţă consumul de lipide, în foarte scurt timp ar trebui să vă debarasaţi de această grijă.
Fugiţi de grăsimi, nu mâncaţi prea gras şi, mai ales, evitaţi grăsimile saturate care vă măresc colesterolul; alegeţi grăsimile care scad colesterolul rău, făcându-l să crească pe cel bun.
Aceste noţiuni au fost definitiv admise de către toţi specialiştii din lume, iar numărul de publicaţii ştiinţifice din acest domeniu este impresionant (vezi Capitolul VIII asupra hipercolesterolului).
Deşi este improbabil, s-ar putea ca medicul dumneavoastră să nu fie cu totul de acord în privinţa acestei noi abordări a problemei, care nu corespunde cu ceea ce a fost învăţat el. Evoluţia mentalităţilor se face, în acest domeniu, ca şi în multe altele, cu o anumită încetineală, chiar şi atunci când se înfăţişează fapte ştiinţifice irefutabile.
În mod normal, dacă respectaţi regulile Fazei I, este imposibil să nu obţineţi rezultate. Dacă lucrurile stau altfel sau dacă slăbirea se obţine după o perioadă anormal de lungă, înseamnă că există un lucru pe care nu l-aţi îndeplinit corect.
De fapt, ar trebui să faceţi, câtva timp, o listă exhaustivă cu tot ceea ce mâncaţi de dimineaţă şi până seara. În lumina acestei cărţi, veţi găsi, cu siguranţă, ceea ce nu merge.
S-ar putea, de exemplu, să consumaţi prea mult iaurt sau prea multă brânză de vaci normală (glucido-lipidică) ori să mâncaţi cu regularitate supe care, după spusele celor din familie, nu conţin decât legume “permise”, ca: roşii, măcriş, praz etc. Fiţi mai circumspecţi şi verificaţi sursa. Aţi putea, de exemplu, descoperi că faimoasele supe sunt din pachet sau din cutie. Or, dacă sunteţi atenţi la compoziţia înscrisă obligatoriu pe ambalaj, veţi remarca uimiţi că, pe lângă legumele permise, există şi glucide rele, sub formă de amidon, zaharuri, dextroză, precum şi agenţi de îngroşare sau coloranţi.
Prin urmare, fiţi grijulii! Chiar dacă aceste principii alimentare nu sunt greu de pus în practică, ele cer – cel puţin în primă fază – unele eforturi şi, hai să recunoaştem, unele sacrificii. Dar nu le compromiteţi prosteşte.
Atenţie! Dacă ţineţi, în prezent, un regim hipocaloric, nu treceţi brusc la aplicarea acestei metode. Organismul dumneavoastră se află într-o perioadă de frustrare, iar o cantitate mai mare de hrană, survenită brutal, l-ar putea determina să-şi facă rezerve. Veţi risca să luaţi 2-3 kg, înainte de a slăbi. Pentru a evita aceste kilograme inutile, începeţi să aplicaţi metoda socotind caloriile timp de câteva zile, în continuare şi mărind progresiv raţia cu câte 100 de calorii pe zi.
Întrebarea legitimă care se pune, fără îndoială, o dată ajunşi la sfârşitul acestui capitol este:
Cât timp trebuie să stai în Faza I?
Cu riscul de a vă face să zâmbiţi, voi răspunde cu o formulă dragă unuia dintre marii noştri comici, astăzi dispărut: “câtva timp!”. Pentru că aceasta depinde de un mare număr de parametri.
Am putea răspunde că faza I trebuie să dureze atât cât este nevoie pentru a scăpa de excesul ponderal, ştiind că progresia slăbirii se face, în general, după criterii individuale.
Dar am putea enunţa, ca regulă, că sfârşitul fazei I corespunde momentului în care aţi atins greutatea ideală. Şi, pentru a o calcula, este de ajuns să citiţi Capitolul XIII.
În loc să vorbim de greutatea ideală, ar trebui să vorbim, mai curând, de greutatea de formă sau de echilibru, o noţiune foarte individuală, ce corespunde atingerii unui prag dincolo de care organismul însuşi decide să nu mai slăbească, stabilizându-se.
Dacă aveţi de slăbit 10-15 kg, Faza I ar putea dura de la câteva săptămâni la câteva luni.
Dacă nu aveţi de pierdut decât 4-5, puteţi fi tentat s-o scurtaţi, de îndată ce v-aţi atins obiectivul.
Or, vă reamintesc că scopul Fazei I, în afară de a va scăpa de kilogramele în exces este, în special, acela de a odihni pancreasul, pentru a-i permite să-şi ridice pragul de toleranţa la glucoză.
În consecinţă, dacă scurtaţi prematur Faza I, riscaţi – cu toate că eventualele kilograme au dispărut – să nu-i fi acordat pancreasului timpul necesar pentru a-şi recăpăta sănătatea.
În ipoteza că nu aţi avea de slăbit şi că aţi aplica metoda numai pentru a redobândi o vitalitate fizică şi intelectuală mai mare, problema ar fi, desigur, aceeaşi. Aveţi interesul să prelungiţi cât mai mult posibil faza I, pentru a vă reechilibra în mod definitiv toate funcţiile metabolice şi digestive.
În realitate, problema duratei fazei I nu ar trebui pusă, deoarece trecerea în faza II nu se va face de azi pe mâine, ci progresiv.
Şi, apoi, veţi constata că faza I nu vă supune deloc la constrângeri, pentru că nu face obiectul unor privaţiuni.
De altfel, veţi vedea că vă veţi simţi atât de bine în cursul ei, încât o să vă vină greu s-o părăsiţi.
SĂ REZUMĂM PRINCIPIILE DE BAZĂ ALE FAZEI I
Nu amestecaţi niciodată glucidele rele (pâinea albă, făina, făinoasele) cu lipidele (carnea, grăsimile, uleiurile) în cursul aceleiaşi mese.
Evitaţi toate elementele glucido-lipidice (ciocolata, avocado, ficatul, alunele).
Eliminaţi în totalitate zahărul din alimentaţie.
Nu mâncaţi decât făină necernută.
Nu mâncaţi decât pâine neagră cu tărâţe sau integrală, fabricată cu făină necernută (o mâncaţi numai la micul dejun).
Uitaţi cartofii şi, mai ales, pe cei prăjiţi.
Uitaţi orezul alb. Mâncaţi numai orez neprelucrat sau sălbatic (cu moderaţie).
Nu mâncaţi niciodată paste făinoase făcute cu făină cernută.
Renunţaţi provizoriu la alcool, sub toate formele: aperitiv, vin, bere, digestiv. Este o măsură esenţială, în Faza I. După aceea, vinul va putea fi reintrodus, în doze rezonabile.
Evitaţi cafeaua prea tare. Obişnuiţi-vă să beţi cafea decofeinizată.
Nu săriţi niciodată peste o masă. Repartizaţi alimentele în trei mese, luate – pe cât posibil – la aceeaşi oră.
Limitaţi consumul de “lipide rele”, preferându-le pe cele “bune”, pentru a preveni bolile cardio-vasculare (vezi Capitolul II).
Încercaţi să beţi cât mai puţin când mâncaţi, pentru a evita diluarea sucurilor gastrice. Nu beţi niciodată la începutul mesei.
Nu mâncaţi în grabă. Mestecaţi bine şi evitaţi orice încordare în timpul mesei.
Preparaţi-vă singuri sucurile de fructe. Evitaţi băuturile acidulate şi sucurile de fructe fabricate industrial, care conţin zahăr.
Aşteptaţi 3 ore după o masă glucidică (de exemplu, după micul dejun) înainte de a ingera lipide.
Aşteptaţi 5 ore după o masă lipidică, pentru a ingera glucide.
Mâncaţi multe fibre alimentare (celuloză), salate, legume verzi, fructe
La 100 g de pâine, sunt 90 mg de magneziu în pâinea integrală. şi doar 25 mg în pâinea albă. (n.a.)
Acest fapt fiind valabil doar în ipoteza că aveţi un colesterol normal (vezi capitolele II şi VIII), o smântână mai slabă e permisă. (n.a.)
Dacă doriţi să beţi cacao, asiguraţi-vă ca aceasta să nu conţină zahăr.
În ipoteza că aveţi hipercolesterol, acest mic dejun nu vă este recomandat. Pentru cei care nu au astfel de probleme, este necesar să-şi echilibreze bine consumul de lipide (vezi cap. II şi VIII). (n.a.)
Dacă este maioneză din tub sau din borcan, verificaţi-i compoziţia. Probabilitatea de a conţine zahăr, glucoză sau făină este foarte mare. (n.a.)
Verificaţi-i compoziţia. Dacă sunteţi la restaurant, există şansa ca sosul să fie natural, fără zahăr ori alt adaus nedorit. (n.a.) / Sos bearnez, adică sos de ouă cu unt topit. (n.tr.)
Cantal, sort de brânză cu pastă dură, obţinută din lapte de vacă, numită astfel după locul de origine (Cantal, din provincia Auvergne). (n.tr.)
Crema englezească este o cremă de bază, fiartă în bain marie, parfumată cu fructe. (n.tr.)
Kir, amestec de lichior de coacăze cu vin sau cu şampanie (n.tr.).
Încă o dată, aceste recomandări sunt valabile doar pentru cei ce nu au probleme de colesterol. Cine are hipercolesterol, ar face bine să mănânce fibre (mere sau kiwi). (n.a.)
Iaurtul este, totuşi, un amestec glucido-lipidic. De aceea, nu se recomandă să mâncaţi mai mult de unul la o masă. (n.a.)
Nu se recomandă în caz de hipercolesterol. În locul lor puteţi mânca peşte sau crab. (n.a.)
