BACK TO SCHOOL: Cum să ne pregătim din timp pentru noul an școlar?

in Educational de

Toamna se apropie cu repeziciune, iar odată cu ea, noul an școlar bate la ușă. Toată lumea își amintește emoțiile simțite în fiecare septembrie și nevoia de acomodare de după vacanță din fiecare an. Deși multe lucruri s-au schimbat, părinții și copiii au în comun aceste sentimente și pot să le fie prin câteva eforturi simple.

 Iată pașii de urmat pentru a pregăti copiii de noul an școlar!

  •      Recapitulare

O mică recapitulare a materiei învățate în anul precedent s-ar dovedi foarte benefică pentru un început de an productiv. Aceasta poate consta în citirea materiilor de interes cu câteva săptămâni înainte de prima zi de școală. Astfel, copilul are informația proaspătă în minte, pe care poate clădi în continuare odată ce începe școala.

Puteți organiza această recapitulare în orice fel, chiar și sub formă de joacă, pentru a nu crea un sentiment de repulsie din partea copilului. E de preferat ca această recapitulare să fie cât mai aproape de luna septembrie și să nu devină un efort obositor de-a lungul întregii veri, căci vacanța trebuie respectată ca timp de odihnă și de reîncărcat bateriile.

  •      Achiziționarea rechizitelor

Un alt mod de pregătire pentru noul an școlar este cumpăratul de rechizite noi. Această activitate poate fi extrem de distractivă pentru copii, dacă îi implicați în procesul de alegere a acestora. Astfel, aceștia pot lua rechizite care să le placă, cu personajele lor preferate, mod prin care mersul la școală devine o experiență mai plăcută.

Este important ca elevii să dețină toate instrumentele de care au nevoie : ghiozdane, penare școlare, caiete și coperți pentru acestea, stilouri, rigle etc. Cei de la Librariajunior.ro dispun de o gamă variată de penare cu modele din desenele animate, deja echipate cu instrumentele necesare unui elev. Dacă aleg singuri rechizitele, copiii nu numai că se distrează, dar li se dezvoltă și puterea de decizie.

  •      Relaxare

Cel mai important pas pentru pregătirea copilului de a se întoarce la școală este relaxarea. Dacă doriți ca un copil să aibă energia necesară nu numai la început de an, dar pe tot parcursul semestrului, atunci vacanța de vară trebuie utilizată în scopul odihnei. Fie că este o vacanță petrecută la bunici, una în care călătoriți împreună cu familia sau una în care petrece mai mult timp cu prietenii afară, contează să scape de rutina din timpul școlii și să profite cât se poate de mult de timpul liber.

De asemenea, sportul și mișcarea în aer liber sunt indicate pentru vacanța de vară. În timpul școlii, copiii petrec ore întregi stând pe scaun, iar unii nu au parte de activitate fizică decât la ora de sport. De aceea, este o idee bună să se distreze făcând mișcare pe timpul verii, pentru sănătatea atât fizică, cât și mentală.

Începutul de an școlar este un eveniment important pentru toții copiii și părinții, dar cu pregătirea potrivită, acesta poate fi chiar o experiență plăcută și un prilej de apropiere în cadrul familiei. Elevii odihniți și sănătoși, echipați cu rechizitele perfecte, vor fi de neoprit în noul an școlar și vor putea să-și canalizeze energia în noile activități ce îi așteaptă.