Press "Enter" to skip to content

TRATAMENTE NATURALE PENTRU ARSURI SOLARE

Deşi arsura solară atinge cel mai adesea persoanele cu tenul deschis, a căror pilele produce în cantităţi mici din pigmentul protector melanină, ea poate afecta pe orcine se expune excesiv la razele ultraviolete ale soarelui. Prevenirea este modul de abordare cel mai bun, mai ales în cazul copiilor, căci arsurile solare grave din copilările pot duce mai târziu la melanoame maligne.

Expunerea excesivă şi repetată la raze ultraviolete A (UVA) duce la ridarea prematură şi la un risc crescut de cancer de piele. Supraexpunerea la rază UVB produce arsuri solare ale stratului superior al pielii şi reprezintă şi ea un risc de cancer. Inflamarea şi sensibilitatea cresc câteva ore după expunere şi durează până la o săptămână. Pielea poate face băşici.

METODE PREVENTIVE

Limitaţi expunerea la lumina puternică a soarelui la cel mult 15 minute pe zi la început, mărind treptat timpul. Înainte de a sta la soare, ungeţi-vă cu o cremă ecran cu spectru larg şi factor de protecţie 15 sau mai mult, în funcţie de tipul de piele. Ungeţi-vă din nou o dată la câteva ore şi după ce înotaţi. Ca protecţie suplimentară, purtaţi haine cu ţesătură deasă şi încercaţi să evitaţi soarele puternic între orele 10 si 15. Nu expuneţi bebeluşii sub 6 luni la soare; ataşaţi pe cărucioare accesorii de ţinut umbră. Beţi multă apă pentru a vă menţine pielea hidratată. Luaţi zilnic antioxidanţi: beta-caroten, vitaminele C şi E şi seleniu. După ce staţi la soare, folosiţi o cremă hidratantă antioxidantă.

TRATAMENT

Nu cojiţi pielea arsă şi nu spargeţi băşicile.

Puneţi pe pielea arsă comprese reci, gel de aloe vera sau loţiune cu calamină. Faceţi baie sau duş rece.

Folosiţi o cremă hidratantă contra uscăciunii şi a cojirii.

Pentru o arsură medie, pudraţi-vă cu mălai.

Protejaţi pielea arsă de noi expuneri la soare.

HOMEOPATIE

Urtica, Hypercal sau Calendula unguent: pentru pielea care ustură, dar nu are băşici.

Urtica, Hypercal sau Calendula tinctură (1 parte diluată cu 10 părţi apă): pentru orice arsuri solare, aplicaţi pe piele imediat şi din abundenţă.

Cantharis: pentru arsuri grave, luat din oră în oră.

ESENŢE FLORALE: Comprese reci cu câteva picături de Remediu de salvare răcoresc pielea.

CEREŢI AJUTOR URGENT DACĂ: pielea este roşie şi băşicată; aveţi febră, frisoane, ameţeli, durere de cap sau vărsături; un copil mic s-a ars tare.

ŞTIAŢI?

Un leac grecesc tradiţional pentru arsura solară se prepară din petale de trandafir muiate în oţet. Oteţul are efect răcoritor, iar petalele de trandafir cicatrizează.

 

Trimite prietenilor
Creare Site Web by O24.RO