Direcția Rutieră și Direcția Generală Antifraudă Fiscală au organizat, recent, o acțiune în București și Ilfov, în urma căreia au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale, în 35 de cazuri fiind constatate neconformităţi în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor fiscale, anunţă un comunicat al Poliţiei Române.
La data de 5 iulie, între orele 7 şi 10, Direcția Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și Direcția Generală Antifraudă Fiscală din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală au organizat, în București și în județul Ilfov, o acțiune pentru prevenirea și combaterea abaterilor la normele legale privind siguranța și legalitatea transportului public de persoane. La acţiune au participat 13 polițiști rutieri și 42 de inspectori antifraudă, fiind verificate 66 de autovehicule destinate transportului de persoane, cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale, dintre care cinci sancțiuni pentru nerespectarea capacității de transport, două pentru nerespectarea prevederilor legislative privind transporturile rutiere și trei pentru neportul centurii de siguranță. A fost aplicată o sancțiune pentru utilizarea telefonului mobil fără dispozitiv hands free, una pentru consum de băuturi alcoolice, 18 pentru alte abateri sancționate de legislația rutieră și 2 pentru nerespectarea prevederilor privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.
În 35 de cazuri au fost constatate neconformităţi în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor fiscale care decurg din prestarea activității de transport rutier de persoane, contra cost, efectuată prin servicii regulate. În aceste cazuri, inspectorii antifraudă au întocmit procese-verbale și au solicitat explicaţii scrise conducătorilor autovehiculelor controlate, urmând ca în perioada următoare să se efectueze controale la sediile operatorilor de transport, pentru clarificarea aspectelor constatate.
Astfel, un bărbat care efectua transport regulat de persoanepe ruta București – Ștefănești, cu un autobuz, a fost depistat de polițiști conducând sub influența alcoolului (0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat). Persoana a fost sancționată contravențional și, în plus,i s-a reținut permisul de conducere, în vederea suspendării, pentru 90 de zile. Un alt bărbat, care transporta persoane pe ruta Moreni – București cu un autobuz, nu emitea bonuri fiscale pe casa de marcat. Operatorul de transport a fost sancționat cu amendă în valoare de 17.500 de lei și s-a dispus confiscarea a 398 de lei. Poliţia anunţă că astfel de acțiuni vor fi organizate și în perioada următoare. (foto: pagina facebook Poliţia Română)