Stabilirea primelor relaţii între noul născut şi părinţi

Perioada imediat consecutivă naşterii are o importanţă deosebită pentru configurarea ulterioară a relaţiilor dintre copil şi părinţi. O serie de observaţii din acest punct au fost obţinute din studii realizate pe animale.

Rezultatele unor studii anamnestice şi analiza experienţelor evocate susţin ipoteza că, şi în cazul oamenilor, intervalul de timp care se scurge între momentul naşterii şi momentul contactului intim şi semnificativ cu mama, are o influenţă puternică asupra relaţiei care se stabileşte ulterior între copil şi mamă, influenţă ale cărei efecte directe pot fi identificate până în jurul vârstei de cinci ani.

Datele de observaţie arată că:

• ritmul vocii mamei influenţează mişcările noului născut;
• plânsul nou-născutului produce un flux crescut de sânge la nivelul glandei mamare şi stimularea lactaţiei;
• contactul fizic dintre noul-născut şi sânul matern are drept efect eliberarea în sânge a unui hormon care reduce hemoragiile de la nivelul aparatului genital consecutive naşterii.

De asemenea, există indicii clare care sugerează că, la rândul său, un contact timpuriu între noul născut şi tată exercita o influenţa favorabilă şi de lungă durată asupra relaţiei dintre tată şi copil.

Temperamentul nou-născutului

Temperamentul este o trăsătură comportamentală înnăscută, exprimând particularitatea manifestărilor emoţionale, motoare, de atenţie şi autocontrol în relaţionarea cu mediul. Este dat de modul de funcţionare a proceselor cerebrale sub aspectul echilibrului dintre excitaţie şi inhibiţie şi al energiei de manifestare. Temperamentul arată doar modul în care răspunde individul la provocările mediului intern sau extern şi nu ceea ce face ca răspuns sau motivul pentru care acţionează într-un anumit fel. S-au făcut cercetări sistematice asupra temperamentului. Ca urmare a acestor studii longitudinale, s-au descris nouă caracteristici ale temperamentului. (Ana Muntean, 2006)

Din combinaţia acestor caracteristici (Brazelton, 1974) apar trei stiluri de comportament la copilul nou-născut:

• copilul facil (nu ridică probleme în îngrijire şi relaţionare);
• copilul dificil;
• copilul impasibil (greu de provocat).

Copilul facil are o regularitate în stările de veghe-somn, precum şi în comportamentul alimentar. El se adaptează uşor la schimbările din mediu şi are o stare de confort cu o exprimare temperată.

Copilul dificil are ritmuri biologice neregulate, este excesiv de negativist şi se adaptează cu dificultate la schimbări.

Temperamentul copilului influenţează puternic organizarea interacţiunii cu cel care îl îngrijeşte. Această interacţiune capătă o importanţă deosebită din perspectiva dezvoltării emoţionale, intelectuale şi sociale a copilului, a disponibilităţii părinţilor de a-l îngriji şi deci a şanselor pe care le are pentru a-şi dezvolta un ataşament securizant.

Cele nouă caracteristici descriptive ale temperamentului, aşa cum au fost ele prezentate de Thomas, Chess şi Birch în 1977(citați de A. Muntean ), sunt:

• nivelul de activitate;
• ritmicitatea manifestărilor;
• uşurinţa în schimbarea comportamentelor (când plânge şi i se dă hrana, încetează să mai plângă sau continuă);
• intensitatea reacţiilor;
• reactivitatea la stimuli noi;
• starea generală (unii copii au mereu o stare bună, alţii sunt mereu iritabili);
• comportamentele de apropiere/respingere (unii sunt interesaţi de stimuli noi, alţii îi resping);
• adaptabilitatea;
• întinderea şi persistenţa atenţiei.

Potrivirea dintre caracteristicile copilului cu cel/cea care îi poartă de grijă şi care în situaţii normale este mama, este de o covârşitoare importanţă pentru dezvoltarea copilului. (Ana Muntean, Psihologia dezvoltării umane, Polirom, Iaşi, 2006).

Aspectele temperamentale sunt prezente de la naştere şi determinate genetic şi afectează dezvoltarea personalităţii dar în acelaşi timp, temperamentul se schimbă sub influenţa educaţiei, căpătând mai multă stabilitate în aspectele dezirabile social. La adult, trăsăturile temperamentale pot deveni benigne sau distructive (Berger, 2003). Astfel, un copil grijuliu poate deveni un adult stabil, echilibrat, de încredere sau fricos şi inhibat; un copil care are tendinţa de a se manifesta impulsiv poate deveni curajos şi inovator sau un neascultător, cu comportamente aventuroase. (Ana Muntean, 2006)