Știri captivante și curiozități din toată lumea – Descoperă informațiile care contează!

Românii devin minoritari în România!

in InfoPlus de

Conform previziunilor specialiştilor de la Centrul de Cercetări Demografice “Vladimir Trebici”, din cadrul Academiei Române. Astfel, în 2050, populaţia ţării noastre va atinge, conform celor mai sumbre previziuni, 15 milioane de locuitori. Această situaţie nu a mai existat decât în 1950, imediat dupa cel de-al doilea război mondial, când în România locuiau doar 16,3 milioane de cetăţeni. Conform estimărilor, populaţia României va intra într-o fază de declin, trecând de la 21,8 milioane în 2002 la 20 de milioane în 2020 şi ajungând la mai puţin de 16 milioane în anul 2050. Ultimele statistici au confirmat că natalitatea în rândul etnicilor români este de 10,2 născuţi la o mie de locuitori, în timp ce la romi se înregistrează o natalitate de 25 la mie. În prezent, în România trăiesc, conform ultimului recensământ, realizat în 2002, aproximativ 2,3 milioane de cetăţeni români de alte etnii, la o populaţie de aproximativ 21 milioane de locuitori.

Maghiarii şi romii reprezintă cele mai numeroase minorităţi etnice din România, reprezentând 6,5 şi, respectiv, 3,2% din populaţia stabilă a României, conform rezultatelor provizorii ale recensământului din 2011.

„La recensământul din octombrie 2011, înregistrarea etniei s-a făcut pe baza liberei declaraţii a persoanelor recenzate, respectându-se, astfel, dreptul fundamental al fiecărui individ de a-şi declara în deplină libertate şi fără niciun fel de constrângere apartenenţa etnică”, precizează Institutul Naţional de Statistică (INS) într-un comunicat de presă de joi.

Conform rezultatelor recensământului, din totalul populaţiei stabile, 16.870.000 de persoane, reprezentând 88,6% din total, s-au declarat români.

Populaţia de etnie maghiară a fost la recensământ de 1.238.000 de persoane, iar numărul celor care s-au declarat romi a fost de 619.000 de persoane.

În Bucureşti, românii sunt majoritari într-o măsură covârşitoare: 96,6%. În alte 26 de judeţe, românii sunt majoritari cu o pondere de peste 90%, iar în alte 13 cu peste 52,6%.

Cele două judeţe în care românii nu sunt majoritari conform recensământului sunt Harghita şi Covasna, dominate de maghiari cu 84,8% şi, respectiv, 73,6%.

Alte judeţe cu o pondere importantă a maghiarilor în totalul populaţiei sunt Mureş, cu 37,8%, Satu Mare, cu 34,5%, Bihor, cu 25,2% şi Sălaj, cu 23,2 procente.

Cei mai mulţi romi declaraţi se află în judeţul Mureş, 8,8% din locuitorii acestuia.

Romii se întâlnesc într-o proporţie relativ mai mare, de peste 6% din populaţia stabilă, şi în judeţele Călăraşi (8,1%), Sălaj (6,9%) şi Bihor (6,1%).

Alte etnii cu mai mult de 20.000 de reprezentanţi declaraţi la recensământul de anul trecut au fost ucrainenii – 51.700 de persoane, germanii – 36.900, turcii – 28.200, ruşii lipoveni – 23.900 şi tătarii, în număr de 20.500.

România a pierdut echivalentul a trei comune, adică 8.376 de locuitori, doar în luna aprilie a acestui an, arată statisticile INS. Specialiştii spun că la baza depopulării stă un cumul de factori şi că e nevoie de politici care să vină de la centru, prin care tinerii din clasa de mijloc să fie încurajaţi să devină părinţi.

Populaţia României se află într-o continuă scădere, avertizează cele mai recente statistici ale Institutului Naţional de Statistică. Doar în luna aprilie 2017 s-au pierdut 8.376 de locuitori, adică echivalentul a trei comune medii din ţară. Cifrele îi alarmează pe specialişti, care spun că la baza declinului demografic stă scăderea natalităţii, descurajarea familiilor cu venituri medii în a deveni părinţi şi lipsa unor politici de redresare a natalităţii.

Concret, în primele patru luni din acest an s-au născut peste 55.000 de copii la nivel naţional, în scădere cu 12,3% faţă de primele patru luni din 2016. În schimb şi numărul deceselor înregistrate în primele patru luni din an a fost mai mare decât cel înregistrat anul trecut, astfel că sporul natural a fost unul negativ, notează Institutul Naţional de Statistică. Cifrele nu i-au surprins pe specialişti, care afirmă că în ciuda semnalelor de alarmă trase în ultimii ani, măsuri concrete nu au fost luate. Ba mai mult, aceiaşi specialişti sunt sceptici cu privire la propunerea primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, de a răsplăti cu 2.500 de lei cuplurile care fac copii în Bucureşti.

„E o măsură populistă, nu te poţi baza pe politici locale, pentru că asta înseamnă să creezi zone cu aglomerări demografice şi zone părăsite. Politicile trebuie să vină de la nivel central. Avem nevoie de copii pe zona medie a societăţii, care să fie educaţi, sănătoşti psihic şi fizic. Din păcate, declinul e tot mai accentuat şi de faptul că numărul naşterilor scade şi că nu există nicio măsură în afară de acea indemnizaţie de creştere a copilului care să încurajeze cuplurile să devină părinţi. Nu sunt motivate familiile tinere, asta e clar”, spune Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor.

Sociolog: „Nu ştim exact câţi suntem”

„Ne confruntăm cu scăderea fertilităţii, se nasc mai puţini copii, asta şi pentru că femeile preferă să se implice mai mult în profesia lor şi pun accent pe carieră. Astfel că amână foarte mult momentul şi, de regulă, dacă primul copil apare târziu, renunţă să-l mai facă şi pe al doilea”, a arătat specialistul.    La rândul său, sociologul Alfred Bulai susţine că este foarte posibil ca în România să nu mai fie 18 milioane de cetăţeni, aşa cum se arată în statisticile oficiale. „În realitate, nu ştim exact câţi suntem. Nu avem cifre concrete, sunt tineri care au decis să plece, au rămas acolo, au făcut copii în străinătate. Sistematic, după anii 2.000, a scăzut populaţia. Problemele demografice sunt grave în timp, mai ales dacă nu există forţă de muncă”, a subliniat Bulai.

Instabilitatea economică de la noi din ţară este un alt motiv pentru care tot mai puţini tineri care au sub 30 de ani aleg să devină părinţi. „Trebuie sprijinită generaţia tânără – să aibă acces la spaţiu locativ, să obţină mai uşor credite, să li se ofere locuri de muncă. Dacă în următorii nu vom ajunge la trei copii de cuplu vom asista la depopularea României. Şi toţi se uită apatici şi nu înţeleg că prin migraţie, nu este exclus ca în zeci de ani să nu mai fim majoritari”, a declarat, pentru „Adevărul”, profesorul Marin Burlea, preşedintele Societăţii Române de Pediatrie, arătând că pierderile sunt mai mari decât câştigurile.

Trimite prietenilor

Ultimile din

Mergi la SUS