Informatii utile! Curiozitati si stiri din intreaga lume.

Premierul Georgiei, despre România: suntem cel mai apropiat stat UE de ţara sa

in Extern/ExtraNews de

   Preşedintele României, Klaus Iohannis, l-a primit miercuri pe prim-ministrul Georgiei, Giorgi Kvirikashvili, cu prilejul vizitei oficiale pe care acesta o efectuează în România. Discuțiile dintre cei doi s-au referit la stadiul și perspectivele de consolidare a relaţiei politice, considerată „specială” şi cu „valenţe strategice”, dintre România și Georgia, inclusiv în contextul aniversării, în acest an, a 25 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între cele două țări, anunţă Preşedinţia României.

   Președintele Iohannis a evidențiat relațiile politice excelente româno-georgiene, care au o dinamică susținută a contactelor politice de nivel, alături de sprijinul constant al României pentru parcursul european și euro-atlantic al Georgiei, respectiv pentru reglementarea conflictelor prelungite privind regiunile separatiste georgiene în baza dreptului internațional, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a statului georgian.

   Iohannis a încurajat aprofundarea parteneriatului româno-georgian, inclusiv prin dezvoltarea de proiecte economice, energetice și de transport, care să valorifice proximitatea geografică și conexiunea directă peste Marea Neagră dintre cele două țări şi aapreciat progresul Georgiei în aplicarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, precum şi contribuția acestei ţări la securitatea euro-atlantică, inclusiv prin participarea sa la misiunile și operațiile NATO, în special în Afganistan.

   Premierul georgian, la rândul lui, a mulţumit președintelui României pentru sprijinul României oferit Georgiei în eforturile ei de aderare la UE şi NATO, precum şi pentru integritatea teritorială a Georgiei. De asemenea, prim-ministrul Giorgi Kvirikashvili a arătat că România este percepută în Georgia, atât la nivel politic, cât şi la nivelul cetăţenilor, ca fiind cel mai apropiat stat UE de ţara sa şi a subliniat angajamentul Guvernului pe care îl conduce pentru continuarea procesului de reformă în spirit european. Oficialul georgian şi-a exprimat hotărârea de a intensifica cooperarea economică cu România, mai ales prin promovarea proiectelor de conectare privind transportul de mărfuri şi hidrocarburi, de interes pentru cele două state, peste Marea Neagră. (foto: presidency.ro)

Mergi la SUS