Press "Enter" to skip to content

Poliţia de Frontieră Română sărbătoreşte 153 de ani de existenţă

   Pe 24 iulie, Poliţia de Frontieră Română aniversează 153 ani de existenţă instituţională, moment marcat la sediul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră prin acordarea titlului de Poliţistul de Frontieră al anului 2017 şi premierea lucrătorilor din structurile operative cu merite deosebite în activitatea profesională.

   Cu aceasta ocazie, inspectorul general al Poliţiei de Frontieră Române, chestor general de poliţie Ioan Buda, a depus o coroană de flori la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, întemeietorul Poliţiei de Frontieră, şi a felicitat poliţiştii de frontieră pentru această zi specială, apreciind sprijinul acordat şi eforturile depuse de aceştia din punct de vedere profesional. Inspectorul general a declarat: „Mulţumesc tuturor poliţiştilor de frontieră prezenţi în rândurile noastre, precum şi celor care şi-au încheiat misiunea trecând în rezervă, pentru modul cum v-aţi îndeplinit sarcinile profesionale, ridicând instituţia Poliţiei de Frontieră pe locul pe care aceasta îl merită, în elita europeană a structurilor de ordine şi siguranţă publică.”

   Ziua Poliţiei de Frontieră Române reprezintă, în fiecare an, un prilej pentru a fi recompensate acţiunile desfăşurate de proprii lucrători, în îndeplinirea atribuţiilor specifice la granița României. Astfel, 30 de poliţişti de frontieră, 10 ofiţeri şi 20 de agenţi, care își desfășoară activitatea în structurile operative teritoriale ale Poliției de Frontieră, specialiști în supravegherea frontierei terestre, maritime şi aeroportuare, au fost evidențiaţi şi premiaţi prin acordarea gradului următor înainte de termen, pentru merite deosebite. Aceştia s-au remarcat în acțiunile de supraveghere şi control desfășurate la frontiera de stat, dar în mod special în misiunile pentru combaterea infracţionalităţii transfrontaliere și a migrației ilegale, având o contribuție importantă la rezultatele operative obţinute de structurile din care fac parte.

   Totodată, inspectorul general al Poliţiei de Frontieră Române a acordat distincţia „Poliţistul de frontieră al anului 2017” pentru doi poliţişti de frontieră: comisarul şef de poliţie Bordeianu Ioan-Dorin din cadrul ITPF Iaşi, Serviciul de Combatere a Migrației Ilegale și a Infracționalității Transfrontaliere, pentru devotament şi merite deosebite în îndeplinirea misiunilor de serviciu şi agentului şef adjunct de poliţie Toma Adrian din cadrul ITPFrontieră Timișoara, Sectorul Poliţiei de Frontieră Moravița, pentru profesionalism şi merite deosebite în îndeplinirea misiunilor de serviciu.

   La 24 Iulie 1864, domnitorul Alexandru Ioan Cuza semna Decretul prin care se realiza unirea corpurilor grănicereşti „de dincoace şi dincolo de Milcov”, moment ce a devenit reper istoric pentru instituţia noastră, însemnând recunoaşterea identităţii instituţionale şi, totodată, piatra de temelie a Poliţiei de Frontieră de astăzi.

   Prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr. 104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române, această dată istorică a fost desemnată sărbătoare oficială a Poliţiei de Frontieră Române, fiind momentul de recunoaştere a identităţii instituţionale şi, de asemenea, temelia organizaţiei moderne de astăzi, care funcţionează la standarde europene. (foto: Poliţia de Frontieră)

Trimite prietenilor
Creare Site Web by O24.RO