Informatii utile! Curiozitati si stiri din intreaga lume.

ENIGME SUBTERANE ALE GALIEI CREŞTINE

in Curiozitati de

În Antichitate, diverse cavităţi subterane erau considerate ca dând acces la întunecata lume de jos: aceste “intrări în infern” se aflau îndeosebi la Cumes, în valea Meandreului, la Lebadeea (în Beoţia), în Corint, la Capul Trezene, la Capul Tenare, la Hierapolis (în Frigia) etc. În Irlanda, la lacul Derg există o insulă unde, până în secolul al XV-lea, dată la care autorităţile ecleziastice au pus să fie zidită, se află intrarea în “purgatoriul” lui Saint Patrick. Există însă o “groapă a lui Saint Patrick” şi în Normandia, în pădurea Longboel, la Neuville. În Bretania, în inima munţilor Arree, sinistrul Yeun Elbez sau mlaştina Botmeur are în centrul acestui grandios hemiciclu nişte crevaşe despre care se spune că sunt chiar porţile infernului.

De fapt, toate, locurile zise “porţi ale infernului” sau, modest, “ale purgatoriului”, trebuie considerate ca fiind cândva, demult, teatrul unor ritualuri inţiatice subterane. Povestirile tradiţionale despre “coborârea în infern” (Eneida lui Vergiliu sau Divina Comedie a lui Dante) au sens inţiatic foarte diferit de cel vulgar: pentru a invia şi a “se înălţa la ceruri”, trebuie să fi străbătut în prealabil tenebrele, să fi “învins terorile infernale”, să fi trecut prin moartea iniţiatică. Aceeaşi schemă se întâlneşte în toate misterele, păgâne sau creştine: Eneas, înainte de a coborî în infern – adică înainte de a suferi probele iniţiatice  , este mai întâi condus la Sibila în pădure, unde trebuia să culeagă creanga de aur; la fel, îl vedem pe Dante rătăcind printr-o pădure, cea a greşelilor, a iluziilor, înainte de a ajunge la intrarea lumii infernale.

Rene Gueron a arătat foarte clar felul în care, la Dante ca şi la alţi autori, etajarea ierarhică a cerurilor, a lumilor, a infernului concretizează şirul diverselor stări de existentă.

Mont Saint-Michel, “minunea Occidentului”, a fost construit chiar pe locul unui templu druidic subteran deosebit de venerat, sanctuarul Dragonului. După o tradiţie păstrată de druizii actuali, acest sanctuar nu a fost distrus, ci ar fi încă ascuns chiar dedesubtul primei bazilici carolingiene care a fost descoperită. În acest sanctuar celtic primitiv se pare că se găseşte un puţ parizian, corespunzând cu o pânză de apă subterană la care ajunge un puţ similar săpat sub Potala de Lhassa, fostul palat al lui Dalai Lama.

Se pare că pe insula Tombelaine, insula-soră a lui Mont Sain-Michel, există o vastă cavitate subterană în care este ascuns unu dintre cele două tronuri ale suveranului secret al Franţei; al doilea se află adăpostit – susţine aceeaşi tradiţie orală –într-o criptă din masivul forestier Fontainebleau, unde s-ar găsi deopotrivă intrarea într-o vastă aşezare subterană. Într-adevăr, o anumită tradiţie afirmă existenţa unui guvern secret, controlat de la creştinarea Galiei, de o societate secretă extrem de închisă aflată, sub patronajul apostolului Saint-Michel (Sfântul Mihail), biruitorul balaurului.

În pădurea Broceliade, care este în Bretania un loc sacru celtic – dat fiind că Ordinul Cavalerilor Mesei Rotunde a preluat ştafeta de la druizi – , un dolmen e considerat de legenda populară “mormântul vrăjitorului Merlin”. Aici s-ar găsi, conform unei legende orale, intrarea în nişte misterioase cavităţi subterane.

EXISTĂ POPOARE SUBTERANE?

În legendele germanice se vorbeste de nişte oameni de foarte mică înălţime, experţi în metalurgie şi care locuiau de obicei în interiorul pământului. Să ne gândim numai la piticul care a făurit sabia eroului Siegfried.

Tradiţii analoge se întâlnesc însă deopotrivă în diverse regiuni ale globului, în Antichitate ca şi în epocile mai apropiate. În Iliada, zeul Vulcan, stăpânul ciclopilor, făureşte scutul lui Ahile în fierăria lui gigantică, situată chiar înăuntrul craterului vulcanului Etna. Ce e curios este un detaliu care ar putea fi interceptat ca ecoul exact al unor realizări tehnice perfecţionate datând din vremea atlanţilor: nu se vede oare pe Vulcan dispunând de trepiede metalice total “automatizate”, am putea spune în vocabularul tehnic modern, şi care, trimise de zeu în cele mai diverse locuri, se întorc singure în caverna ciclopilor?

Au existat, ar mai putea exista popoare subterane?

În faţa abundenţei tradiţiilor şi mărturiilor în diversele părţi ale lumii, suntem siliţi, cu toată onestitatea, să ne punem această întrebare. Exploratorul şi orientalistul Nicolas Roerich a publicat un studiu general deosebit de documentat despre aceste popoare subterane.

Eschimosii, boemiemii au trăit oare odinioară într-o lume subterană? Unii autori o afirmă.

Ultimile din

Mergi la SUS