De la viaţa în uter, de la copilărie la adolescenţă, apoi la vârsta adultă, de la dependenţa totală la completa autonomie, acesta este drumul pe care îl parcurge copilul. Pentru că noi înşine am traversat aceste etape, ştim că ele sunt extraordinare, chiar dacă uneori au fost presărate cu suferinţe şi cu griji. Astfel, fiecare generaţie este în mod esenţial “nouă”. Ea seamană cu generaţia precedentă, fără a fi totuşi copia ei. Cu această nouă garanţie, noi înaintăm în viaţă, ca părinţi.
PROGRESELE MEDICINEI
Volumul de cunoştiinţe despre funcţionarea organismului uman şi despre bolile lui, acumulate în decursul ultimelor decenii, este atât de mare încât este imposibil pentru cineva – fie el chiar medic – să le cunoască în mod exhaustiv. Dar medicina nu este atotputernică şi nu poate face minuni, cum s-ar putea crede datorită înaltei calităţi a îngrijirilor pe care le oferă, ameliorării tratamentelor, progreselor depistării şi prevenirii bolilor. Viaţa nu este scutităde riscuri şi de pericole. Încă de când se află în pântecul mamei sale, viitorul copil ne determină, prin prezenţa lui, să ne putem întrebări pe care nu ni le-am pus până atunci şi, încă din primele sale săptămâni de viaţă, ne solicita atenţia şi ne obligă să ne transformăm.
În pofida numeroaselor generaţii care ne-au precedat, a capitalului genetic de care dispunem şi căruia continuăm şi astăzi să-i descoperim noi elemente, istoria fiecarei fiinţe umane rămâne unică. Ea rămâne să fie scrisă, iar noi ne aflăm mereu în postura de învăţăcei în faţa copilului nostru. El ne umple de uimire şi de încântare fiecare privire pe care i-o adresăm. Pentru –l ajuta să păşească în viaţă, această privire trebuie să fie deopotrivă binevoitoare, protectoare, gata să-i deştepte curiozitatea şi să-i dezvolte inteligenţa. În acest sens, rolul părinţilor este esenţial.
În perioadele delicate, precum sarcina şi naşterea, medicul este întotdeauna prezent. Prin priceperea sa, el îi ajută pe mulţi dintre viitorii copii, chiar plăpânzi, să vină fără probleme pe lume. Nou-născutul şi copilul mic sunt înzestraţi cu o formidabilă capacitate de creştere. Este o bogăţie pe care trebuie s-o ocrotim şi să o păstrăm. Corpul unui copil se restabileşte mult mai repede decât al unui adult, dar numai dacă nevoile lui esenţiale sunt satisfăcute.
Mai târziu, la pubertate, adică la trecerea de la copilărie la adolescenţă, corpul se transformă, devine “un corp de adult”, iar copilul dobândeşte autonomie personală şi socială. Această etapă nu survine la toţi la aceeaşi vârstă, dar ea înseamnă întotdeauna o evoluţie a raporturilor în sânul familiei. Părinţii trebuie, deci, să se pregătească pentru transformarea fizică şi psihică a copilului lor şi să fie atenţi, permanent în stare de alertă.
INFORMAŢIA MEDICALĂ
Părinţii trebuie să fie informaţi. Altădată, o anume pricepere şi experienţă se transmiteau din generaţie în generaţie, dar astăzi, când asistăm la o destrămare explozivă a familiilor, totul este diferit. În plus, odată cu popularizarea cunoştiinţelor, difuzarea ştiinţei medicale este adeseori mai mult spectaculoasă decât intemeiată pe informaţii exacte şi de ultimă oră. Este, aşadar, important să existe repere pentru orientarea părinţilor. O bună informare permite înţelegerea clară a lucrurilor şi luarea unor decizii corecte. Medicina va progresa, dar rolul părinţilor va fi în continuare esenţial. Ei sunt cei care însoţesc copilul pe drumul către vârsta adultă, îl îndrumă şi răspund puternicei lui dorinţe de a comunica. Solicitările copilului ne învaţă să jucăm rolul de părinti. Şi astfel, părinţii şi copiii îşi îmbunătăţesc împreună cunoştiinţele. Aşa se întâmplă din generaţie în generaţie, fiecare învăţând ceva mai mult decât precedenta. Este un drum care nu este scutit de griji, dar jalonat de mari bucurii.
