Copilul tău are între 14 și 18 ani? Iată 3 activități pe care TREBUIE să le practice în anii de liceu pentru a-și clădi un viitor luminos!

in Diverse de

Anii de liceu sunt amintiți de mulți nostalgici ca fiind cei mai frumoși din viață. Pe lângă fiorii primei iubiri, gustul dulce al libertății și zâmbetele pline de sens ale găștii de prieteni, această minunată perioadă trebuie să cuprindă și câteva eforturi depuse pentru studenție.

 

Majoritatea tinerilor nu știu sigur pe ce drum vor merge mai departe, uneori nici măcar în pragul admiterilor. Este firesc, dată fiind importanța aparentă a acestei decizii. Nu trebuie să-ți forțezi copilul să meargă în direcția aleasă de tine, dar este de datoria ta de părinte să-l faci să înțeleagă că o serie de activități desfășurate în timpul liceului îi vor lărgi mult paleta de potențiale alegeri pentru anii ce vor urma.

 

Iată care sunt cele 3 activități extracurriculare care vor deschide orizontul copilului tău după terminarea liceului:

  • Învățarea limbii engleze la un nivel înalt

 

Una dintre prioritățile fiului sau fiicei tale în anii de liceu trebuie să fie ajungerea la un nivel înalt de cunoaștere a limbii engleze. Pe lângă posibilitatea de a studia la orice facultate prestigioasă din lume, această abilitate oferă și șansa de a ocupa un post important într-o companie românească. Din ce în ce mai multe companii născute în România aleg să se extindă în Europa ori chiar în Statele Unite ale Americii și sunt în căutare de angajați vorbitori de cât mai multe limbi străine. În zilele noastre, engleza nu mai este considerată a fi un atu, ci mai degrabă o necesitate.

 

Discută, așadar, cu copilul tău această idee și îndeamnă-l să se înscrie la un curs de limba engleză pentru adolescenți, pentru a nu renunța înainte de vreme la o multitudine de oportunități. Nu știți la cine să apelați? Echipa de la englezacopii.ro este pregătită să-l primească în familia sa, deci nu ezita și înscrie-l chiar acum pentru o evaluare de nivel.

  • Practicarea acțiunilor de voluntariat

 

Acțiunile de voluntariat sunt extrem de benefice dezvoltării armonioase a copilului tău din două puncte de vedere. În primul rând, acesta va evolua foarte mult pe plan spiritual în timpul practicării acestora. Va învăța despre valori umane nespus de importante precum empatia și modestia, va înțelege care este valoarea muncii sale și, mai presus de toate, se va bucura de ajutorul pe care l-a putut acorda.

 

Un al doilea beneficiu al practicării acestui tip de activități este legat tot de admiterea la facultățile prestigioase din afară. Multe dintre acestea își aleg candidații preferați și în funcție de scrisoarea acestora de intenție, în care acțiunile de voluntariat atârnă greu. Orice universitate își dorește să aibă studenți implicați în acțiuni sociale, cu energie și inițiativă.

  • Practicarea unui sport

 

Sute, poate chiar mii de studii au ajuns întotdeauna la aceeași concluzie: mișcarea este necesară pentru păstrarea echilibrului fizic și psihic al omului. 

 

Ultimul an de liceu și primul an de facultate sunt foarte de stresanți pentru tineri și, din păcate, mulți dintre aceștia dezvoltă în această perioadă a vieții depresii și anxietăți. Ajută-ți copilul să prevină aceste neplăcute tulburări păstrându-și mintea și trupul ocupate și sănătoase.

 

Adolescența este, pe cât de specială, pe atât de tulbure. Oferă-i copilului tău libertatea specifică tineretului, dar nu-l lăsa să-și piardă șansa la un viitor mai bun.