Ministerul Apelor și Pădurilor, prin Gărzile Forestiere, împreună cu Regia Națională a Pădurilor Romsilva și ocoalele silvice de regim, începe de vineri, 21 iulie 2017, demersurile pentru preluarea în pază a tuturor suprafețelor de pădure nepăzite la acest moment din România, indiferent de forma de proprietate. Măsura este prevăzută în noul Cod Silvic (Legea 175/2017), care intră de la această dată în vigoare.
Suprafață totală de pădure care va beneficia de pază este peste 450.000 de hectare. Motivele pentru care această suprafață a fost nepăzită până acum sunt litigii sau necunoașterea proprietarului, ocolul silvic neavând cu cine să încheie contractul de servicii, dimensiunea redusă a suprafețelor, care nu generează profit și astfel proprietarii nu și-au permis plata serviciilor de pază.
”S-a dovedit că aceste suprafețe, fiind nepăzite, sunt țintele preferate ale hoților și surse predilecte pentru tăierile ilegale. Ca parlamentar, anul acesta am modificat Codul Silvic și am introdus noi prevederi importante, printre care și aceasta. Odată cu intrarea în vigoare a legii, ca ministru, am șansa să o pun în aplicare. Și vă garantez că vom mobiliza toate resursele din teritoriu, astfel încât niciun metru pătrat de pădure din România să nu mai rămână nepăzit”, a declarat Adriana Doina Pană, ministrul Apelor și Pădurilor.
Pentru pădurile cu o suprafață mai mică de 30 de hectare, costurile pentru pază sunt suportate de la bugetul de stat și vor fi plătite direct ocolului silvic care prestează serviciile. Această prevedere se regăsea și în vechea formă a Codului Silvic, însă era aplicabilă doar pentru pădurile cu proprietar cunoscut. Noua formă a Codului permite asigurarea serviciilor de pază și pentru pădurile cu proprietar necunoscut sau pentru care nu s-a stabilit încă succesiunea.
În plus, devine obligatorie preluarea în pază și a suprafețelor mai mari de 30 de hectare, care nu au contracte de servicii silvice încheiate. Aceste suprafețe vor fi preluate în pază automat de către ocoalele silvice, iar contravaloarea serviciilor va fi facturată către proprietarul saz succesorul în drepturi. (foto: C. Dumitru)