Zi crucială pentru Liviu Dragnea. O nouă amânare sau concluzii în procesul angajărilor fictive?

in Politic

Emoții pentru președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea. Luni ar putea fi ultimul termen al procesului în care liderul PSD a fost condamnat, anul trecut, la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare. A fost o decizie luată de un complet de trei judecători, complet pe care Liviu Dragnea l-a contestat, recent, la Curtea Constituţională. Hotărârea finală ar trebui luată de judecători până la 1 iunie, când unul dintre magistraţii care judecă apelul iese la pensie. Ce s-ar putea întâmpla, așadar, la termenul de luni, 15 aprilie, al procesului?

Ne așteptăm să fie ultimul termen al procesului pentru că la termenul precedent, atunci când Liviu Dragnea nu a mers în instanță din cauza problemelor de sănătate, magistrații le-au pus în vedere avocaților ca la următorul termen, adică luni, 15 aprilie, să fie pregătiți să pună concluziile finale în acest proces.

Este foarte posibil ca magistrații să înregistreze declarațiile avocaților, dar și ale inculpaților și să rămână în pronunțare, urmând ca la o dată ulterioară să dea și decizia finală în acest proces al angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman. În acest dosar, Liviu Dragnea a fost judecat și condamnat în primă instanță pentru instigare la abuz în serviciu.

La fel de posibil este, însă, ca Liviu Dragnea să meargă în instanță, să dea o declarație și să ceară o amânare până când Curtea Constituțională se va pronunța în chestiunea completurilor de 3 judecători, pe care Liviu Dragnea le-a contestat prin intermediul lui Florin Iordache. Avocaţii lui Dragnea au anunţat că vor ridica în faţa judecătorilor o excepţie privind nelegala constituire a completului de trei magistraţi care l-a condamnat pe liderul PSD. În opinia avocaţilor, completul trebuia să fie specializat în fapte de corupţie.

Așadar, este o zi importantă, se va lua o decizie la Înalta Curte de Casația și Justiție și este foarte posibil ca și liderul PSD să fie prezent la acest termen al procesului, care a avut până acum mai multe amânări.