A ştii să răspunzi cu “nu” la unele solicitări ale celor din jur este o artă dificilă, dar necesară. “Îmi pare rău. N-am cum să te ajut” – cât de des rosteşti această frază? Dacă ţi se pare că cei din jur se cam folosesc de tine, că rugăminţile lor sunt tot mai dese şi mai insistente, iar pretextele invocate de tine sună tot mai neconvingător, înseamnă că a sosit momentul să te antrenezi, să capeţi mai multă încredere în tine şi să înveţi să rosteşti acel cuvânt care îţi va uşura în mod sigur viaţa. Cuvântul magic este “nu”.
CUM SĂ-I REFUZI? Să-i refuzi pe cei dragi, pe prieteni e foarte neplăcut. Aşa că sâmbăta pleci cu noaptea în cap, împreună cu părinţii, la casa de la ţară, deşi ai fi vrut să dormi până la prânz. În viaţa fiecăruia există o mulţime de exemple de acest gen. deşi experienţa ne arată că un “nu” spus la timp ne poate feri de multe probleme. Dar pentru că “nu”-ul tău să sune convingător, trebuie să fii convinsă în primul rând că tu ai dreptate. Nu uita: nu trăieşti pentru a corespunde asteptărilor celor din jur. Eşti liberă să decizi cum să procedezi într-un moment sau altul, dacă să-i ajuţi ce cei din jur sau să le oferi ocazia să se descurce singuri cu problemele lor. Ţine cont de faptul că, acceptând în permanenţă tot ce ţi se cere, te poti alege chiar cu afecţiuni cronice serioase. Cu cât îţi expui mai rapid punctul de vedere, cu atât mai repede vor găsi cei dragi o altă rezolvare pentru problema în cauză. Dar trebuie să fii sinceră de la început, să nu le dai motive să spere în zadar la ajutorul tău.
STABILEŞTE LIMITE! La cofetărie vânzătoarea insistă să te convingă că trebuie să cumperi încă o porţie din delicioasa prăjitură, la raionul de cosmetice – să iei un ruj din “noua linie”, în magazinul de electrocasnice – să achiziţionezi un alt model de frigider decât aveai de gând, cu mai multe funcţii, deci mai scump etc. Dacă nimereşti deseori în asemenea situaţii şi nu întotdeauna ştii cum să procedezi gândeşte-te bine şi decide în ce situaţii sau în limita căror sume te poţi abate de la planurile iniţiale. Învaţă să spui “un” hotărât. Răspunsul poate fi uneori binevoitor (“Din păcate, nu!), alteori dur (Nu. Nici vorbă!), în funcţie de împrejurări. În orice situaţie însă, refuzul trebuie să fie calm şi ferm. E puţin probabil că persoana care vrea să-ţi vândă ceva se va supăra. De fapt, atitudinea insistentă face parte pur şi simplu din obligaţiile ei de serviciu.
MOTIVUL REAL! Deseori oamenii consideră că dificultatea principală constă în neputinţa lor de a spune “nu”. Cu toate că asemenea probleme pot avea o explicaţie mult mai profundă. Te-a invitat în oras un admirator insistent şi nu l-ai putut refuza? Sau n-ai vrut de fapt? Poate că-ţi place pur si simplu să-l păstrezi “de rezervă” şi de aceea, din când în când, mai “alimentezi” putin flacăra relaţiei? O asemenea varianta are toate drepturile la existenţă, dar cu tine însăţi trebuie să fii sincera. Învaţă să spui lucrurilor pe nume şi nu justifica propria alegere dând vina pe insistenţa altora, evitând astfel să-ţi asumi responsabilitatea pentru faptele tale.
Dacă vrei să spui “nu” încearcă să atenuezi puţin refuzul. Poţi folosi un ton binevoitor sau fraze precum: “Îmi pare rău, dar…”, “Aş fi vrut, dar…”. Indică motivul refuzului. Nu trebuie să fie prea multe explicaţii, pentru că sună neconvingător. Găseşte un singur argument solid. Nu tergiversa cu răspunsul. Un “nu” care nu a fost rostit la timp este interpretat de cel care ţi se adresează drept “da”. Nu trebuie să laşi senzaţia că ai promis, iar ulterior te-ai răzgândit. Cu siguranţă că persoana se va supăra. Nu te grăbi să oferi alte variante pentru rezolvarea situaţiei. Chiar dacă ai idei pentru soluţionarea problemei fără participarea ta – şi asta imediat după ce ai refuzat – acestea vor fi percepute ca nişte pretexte în plus. Dă timp persoanei să se impace cu gândul că nu o vei ajuta. Nu-ţi ascunde propriile griji şi probleme. Nici tu nu prea dispui de timp sau ai probleme de sănătate sau dificultati financiare. Cel care ţi se adresează trebuie să înţeleagă: nu numai el are probleme, iar cererea lui este într-adevăr împovărătoare pentru tine.