Din dosarul Comisiei Warren face parte un document, Exhibit 2821, din care rezultă că la data de 5 decembrie 1963 F.B.I-ul a primit o scrisoare din partea avocatului Caroll Jarnagin, din Dallas, prin care aducea la cunoştiinţa autorităţilor în drept că în ziua de 4 octombrie 1963 pe când se afla în compania unei dansatoare în localul lui Ruby, “Carusel Club”, în jurul orei 22:30-22:45, a fost fără să vrea martorul unei discuţii purtate de patronul localului, Jack Ruby, cu un individ venit să ceară bani pentru săvârşirea unui atentat. Reieşea clar, după cum aveau să decurgă evenimentele, că era vorba de asasinarea preşedintelui Kennedy. Comisia Warren nu l-a convocat niciodată pe autorul acestui document, iar numele său nu a fost niciodată menţionat pe lista oficială a martorilor în ciuda senzaţionalei sale declaraţii. A fost pur şi simplu îngropată în arhivă. Individul cu care s-a întreţinut Ruby, i-a spus acestuia că s-a înscris în registrul hotelului sub numele de H. L. Lee. La fizic, în linii mari îi semăna lui Oswald, dar nu era Oswald. Aceasta rezultă din mai multe indicaţii. Cel mai important, care singur reprezintă dovada certă cea mai elocventă, aflată şi în raportul Warren, îl constituie faptul că Lee Harvey Oswald şi-a petrecut weekend-ul de la 4 la 7 octombrie în casa doamnei Paine la Irving. În seara de vineri 4 octombrie s-a dus cu autostopul la Irving şi şi-a petrecut noaptea împreuna cu familia sa. La toate acestea se adaugă informatiile furnizate de Lee lui Ruby. În privinţa petrecerii timpului acesta nu concordă cu ceea ce a făcut Oswald în acele zile şi despre care se cunosc amănunte certe. Individul ce se dă drept Oswald se afla la Dallas de circa 2-3 săptămâni, deci între 13 şi 20 septembrie. Or, la această dată Oswald se afla la New Orleans. Părăsise Dallasul la 24 aprilie 1963 şi a rămas fără întrerupere în acest oraş până la 3 octombrie. Lee i-a spus lui Ruby: “Tocmai am sosit in New Orleans”. Or, adevăratul Oswald venise direct din Mexic la Dallas până să se oprească la New Orleans, lucru stabilit cert de Comisia Wwrren. Pretinsul Oswald venise de la New Orleans la Dallas cu autostopul. Este adevărat că Oswald călătorea adesea cu autostopul, dar în cauzul de faţă, Raportul Warren a obtinut informaţia certă: El s-a dus de la Laredo la Dallas via San Antonio cu Greyhound Bus nr. 1265. Lee a pretins că ar fi venit de la New Orleans la Dallas cu autostopul. După spusele lui Lee, încăierările la care participase pe străzile din New York ar fi avut loc în perioada dintre 15 sau chiar 20 septembrie şi 4 octombrie. Dar, efectiv s-au produs la 9 august. Lee afirma că lunga sa absenţă din Dallas avea drept cauza o şedere în inchisoarea din New Orleans. Oswald a fost în închisoare după ăncăierarea din 9 august, dar nu a rămas decât o noapte. Pe scurt, individul care se dadea drept Lee nu putea fi Lee Oswald, în mod evident se străduia să treacă drept Oswald. El îşi dăduse ca nume pseudonimul pe care îl folosea Oswald: Lee. El a relatat că familia sa se afla la Irving şi a citat o încăierare care de asemenea avusese loc la New Orleans (data nu era exactă) şi vorbea de deplasările sale cu autostopul, aşa cum obişnuia să facă adevăratul Oswald. Fapt interesant, Lee semăna foarte bine cu Oswald, fapt care denotă din aceea ca Jarnagin văzând fotografia lui Oswald a spus că este vorba de una şi aceeaşi persoana cu cea văzută de el la “Carusel”. În raportul Warren se menţionează că Ruby a angajat un salariat ocazional Larry Crafat, însărcinat cu efectuarea unor treburi mărunte, permiţându-i să locuiască în local. Zece zile mai înainte, aşa cum menţionează documentul Jarnagin, un individ asemănător şi care se dădea drept Oswald, s-a prezentat la Ruby spunându-i că este în cautare de lucru şi locuinţă. După toate aparenţele, este vorba de una şi aceeaşi persoană. Ruby nu a vrut să-i avanseze din suma convenită pentru crimă, dar trebuia totuşi să facă ceva pentru acest complice, care ar fi fost în stare să-şi schimbe hotărârea şi să-l denunţe. Drept urmare, Ruby l-a luat la el, sub supravegherea lui permanentă până la atentat. Chiar dacă nu e vorba de falsul Lee, oricum a existat martori ce-i semăna perfect lui Oswald şi care a venit la Ruby, la “Carusel”.
Prima idée rezultată din atentatul de la Dallas provine de la Ruby sau mai exact de la oamenii din Chicago care se aflau în spatele lui. În fond, Ruby nu era nimic altceva decât o simplă marionetă în mâinile lor. Cele două loaluri de noapte nu-i aparţineau ci erau proprietatea unui grup mare de gansteri, şefi, la care a făcut aluzie în repetate rânduri cu prilejul întreţinerii sale cu “Lee”. El vorbea de “băieţii din Chicago” pe care nu poate să-i aducă şi care repede îşi vor cere înapoi banii, dacă nu le poate oferi cadavrul guvernatorului Connally. Marturisirea pe care Ruby i-a făcut-o lui Lee conform căreia el nu putea obţine singur jumătate din suma stabilită pentru crimă, chiar dacă ar fi pierdut tot ce poseda, ne dovedeşte foarte bine că nu era omul de afaceri puternic care vroia să pară aşa cum presa l-a descris, ci în realitate era un simplu interpus în slujba grupului de gansteri în Chicago. Aceşti oameni vroiau să-l suprime pe Connally pentru că se opunea planului lor de a face din Texas un stat în care puteau să acţioneze elemente turbulente, o copie mult mărită a Nevadei într-un anume fel. Atât timp cât Connally rămânea în post, magaziile de alcool ar fi fost ilicite, “dansatoarele artistice” în localurile lui Ruby şi în multe altele nu ar fi avut dreptul să-şi lase să cadă ultimile valuri (exceptând seratele intime pentru poliţie pe care Ruby avea obiceiul să le organizeze după miezul nopţii), legile drogurilor ar fi fost aplicate iar jocurile de noroc interzise. Connally nu se lăsa înduplecat nici de promisiunile unor mari sume de bani, nici de presiuni politice, nici de ameninţări, iar gansterii prinşi nu se puteau bucura de amnistieri şi eliberări din închisoare mai înainte de a li se expira termenul. “Sindicatul” din Chicago a dat ordin omului său de paie din Dallas, Jack Ruby, să facă rost de un trăgător de elită, iar acesta, la rândul său, s-a adresat unui cunoscut de-al său, ce se da ca având numele de Lee, dar care în realitate se numea Larry Craford.
Într-un raport al F.B.I-ului se menţionează faptul că Craford se afla deja la Dallas în martie 1963 şi că lucrase până în august 1963 la o revistă de Carnaval, pe care Ruby o înfiinţase. Cert este că Ruby îl cunoscuse cu acest prilej. Mai e posibil ca Craford, Ruby şi Oswald să fi lucrat pentru C.I.A. El l-a cunoscut cu acest prilej pe Oswald şi şi-a dat seama de asemănarea lor, astfel putându-se explica faptul că Lee s-a dat drept Oswald, oferind unele date din viaţa şi obiceiurile acestuia. Din întrevederea avută cu Ruby rezultă că planul pentru asasinarea guvernatorului Connally luase forma definitivă după jumătatea lui septembrie 1963, căci Ruby menţionează în conversaţia care a avut loc pe 4 ocombrie că nu a putut să-şi vadă oaspetele 2-3 săptămâni. A rezultat că o “paradă” ar putea constitui un bun prilej pentru un atentat de acest fel. Şi suma fixată pentru atentat era deja convenită, mai rămânea doar să se puna de acord catre jumătatea lui septembrie. La 13 septembrie 1963, pentru prima oară, un ziar din Dallas, Times Herald, a anunţat că preşedintele Kennedy va veni la Dallas, cu care prilej cortegiul va traversa orasul. Era de la sine înţeles că guvernatorul se va afla în imediata apropiere a preşedintelui. Îndată ce a aflat aceste ştiri, Ruby a pus la punct detaliile unui plan de asasinat şi l-a informat pe Lee. Dar Ruby nu intenţiona să-l ucidă pe Kennedy. El nu urmărea decât viaţa lui Connally. Şi-a arătat chiar îngrijorarea la ideea ca trăgătorul l-ar fi putut lovi din greşeală pe preşedinte sau chiar pe altcineva din suita sa. Aceasta explică întrebarea: Eşti absolut sigur că vei reuşi fără să atingi pe altcineva decât pe guvernator? Acest lucru este extrem de important, căci demonstrează că planul iniţial al asasinatului nu comporta decât uciderea lui Connally şi că abia ulterior a suferit subit o modificare radicală şi a fost extins la preşedintele Kennedy. În întrevederea dintre Ruby şi Lee s-a specificat ca loc al atentatului depozitul de cărţi şcolare. Or, până la 4 octombrie Oswald nici nu ştie de existenţa acestuia, nu cunoştea oraşul, în timp ce Lee era la curent cu totul fiind la curent cu obiceiurile lui Oswald (pe care probabil că îl cunoscuse) încerca să se dea drept acesta, cu scopul evident de a-l face în ochii poliţiei drept adevăratul atentator.
La citirea raportului Warren, a proceselor verbale, rezultă limpede că Ruby a fost total bulversat de aflarea asasinării preşedintelui Kennedy. Sora sa Eva Grant şi alţi martori au declarat că nu l-au văzut niciodată într-o stare aşa de surescitare nervoasă, de emoţionat, era chiar pe punctul de a fugi. A spus chiar unui prieten de-al său de la Dallas Morning Veros în biroul căruia se afla: “John, mă simt obligat să părăsesc Dallasul.” Oricum moartea preşedintelui nu constituia un motiv pentru care un cetăţean oarecare, al oraşului Dallas, să-l părăseasca inopinat, câtă vreme se bucura de o stare prosperă. Trebuia să existe un motiv foarte puternic, cu atât mai mult cu cât era vorba de un ganster ca Ruby. Dacă Connally ar fi dispărut, totul ar fi fost bine pentru Ruby, pe câtă vreme moartea lui Kennedy, Nu! Ruby nu a urmărit acest lucru! Alţii au acţionat, fără ca el să ştie, fără ca el să poată face ceva şi acum îi era frică să plătească pentru această crimă ce bulversase întreaga ţară. O crimă atroce.
Cu prilejul procesului intentat lui Ruby, apărătorul său a imaginat o soluţie aparent stranie, neobişnuită de a-şi salva clientul: a solicitat Ministerului Public să facă dovada că a existat o complicitate între Ruby şi poliţie. Apărătorul său a şocat curtea şi întreg auditoriul prezent în sala unde se judeca procesul său, acuzându-şi clientul de a fi acţionat cu premeditare şi încă de convenienţă cu poliţia. Era o tentativă disperată de a-şi salva clientul apelând la o stratagemă neobişnuită, cu alte mijloace decât cele tradiţionale. Erau dovezi concrete, inclusiv declaraţia lui Ruby făcută sergentului Patrick T. Dean, care în faţa Curţii a mărturisit că Ruby îi dezvăluise imediat după asasinarea lui Kennedy, că-l va ucide pe Oswald. Era limpede că Ruby făcea acest lucru determinat de cineva, care i-a creat posibilitatea să fie exact la singurul moment favorabil, în locul unde trecea, fiind condus la duba poliţiei. Nu putea fi acolo fără concursul ocult al poliţiei din Dallas. Nici un minut în plus sau în minus. Dacă poliţia nu era la curent, nu i-ar fi permis să fie în apropierea imediata a lui Oswald, oricât de prieten ar fi fost cu poliţiştii şi de colaborator al acestora. Sergentul Patrick T. Dean a fost anchetat de judecătorul Griffin ce făcea parte din Comisia Warren. Griffin a făcut presiuni asupra lui Dean, cerându-i să-şi retragă acuzaţia.
După atentat, preşedintele Kennedy a fost trasportat la Spitalul Parkland, din Dallas. Exact în acele momente în care preşedintele îşi trăia ultimile clipe, în incinta spitalului se afla şi Ruby. El a fost întâlnit aici de un fost şi vechi prieten al său, jurnalistul Seth Kantor, cu care a stat puţin de vorbă. Mărturia acestuia a fost întărită de aceea făcuta de doamna Wilma Tice, care de asemenea, aflându-se la spital, l-a văzut pe Ruby acolo. Interogat, Ruby a negat cu violenţă că ar fi fost la spital. Un proiectil de revolver joacă rolul principal. El face parte din lista de probe întocmită de raportul Warren şi poartă numele de Exhibit nr.399. Constituie veriga din lanţul de dovezi. O serie de autori care s-au ocupat de atentatul făcut asupra preşedintelui Kennedy sunt unanimi de acord că era imposibil ca Oswald să-şi fi adus arma cu el la TSBD aşa cum pretindea Comisia Warren. Imposibil ca el să-l fi ucis pe poliţistul Tippit, etc. În privinta proiectilului, acesta a fost expertizat de doi specialişti incontestabili. Proiectilul a fost tras de pusca Carcano ce aparţinea lui Lee T. Oswald. Acest lucru e extrem de important, dar avea nevoie pentru a deveni zdrobitor de mai multe dovezi: că poiectilul Exhibit 399 a fost tras în timp ce arma se afla în posesia lui Oswald. Acest lucru nu a fost pus în discuţie, căci nu s-a pus nici întrebarea: a fost oare posibil ca alte persoane să fi fost în posesia armei lui Oswald şi să se fi servit pentru a trage un glonţ?; că acest proiectil Exhibit 399 este cel care efectiv l-a atins atât pe Kennedy cât şi pe guvernatorul Connally. Or, aceasta este imposibil şi neadevărat. Despre fişa aceasta raportul Warren spune: “După atentat, a fost găsită pe targa guvernatorului Connally, la spitalui Parkland, un proiectil aproape intact. La intrarea sa în spital, guvernatorul, întins pe targă, a fost transportat în sala răniţilor nr.2. La puţin timp după aceea, aflat tot pe aceeaşi targă, a fost dus la ascensor şi transportat către sala de operaţie de la etajul II et. II a fost transportată targa pe o masă de operaţie ce a fost rulată în sala de operaţie, în timp ce un brancardier ducea targa spre ascensor. La puţin timp după aceea, această targă a fost scoasă din ascensor de Darrell C. Tomlinson, inginer şef la spital şi dusă la parter lângă o altă targă ce nu avea nimic de-a face cu cea folosită de guvernatorul Connally. Câteva minute mai târziu, el a aşezat una dintre cele două tărgi în picioare, sprijinind-o de perete. Atunci, a căzut un proiectil pe pardoseală…” De ce proiectilul, dacă se afla pe targa lui Connally ,nu a căzut mai devreme? Deşi Tomlinson nu era câtuşi de puţin sigur că proiectilul provenea din targa lui Connally sau a lui Kennedy, Comisia a conchis că provenea din cea a guvernatorului, fără se se bazeze pe nici cel mai mărunt indiciu. Proiectilul putea proveni din cealaltă targă, ce nu servise la transportul preşedintelui şi nici al guvernatorului şi care nu avea nimic în comun cu atentatul. Acest proiectil a ramas intact după ce a pătruns prin spate în Kennedy, a traversat corpul acestuia şi a ieşit prin mărul lui Adam, a traversat corpul lui Connally, zdrobindu-i o coastă, a atins pumnul acestuia, a ricoşat şi s-a înfipt în coapsă. După acest parcurs incredibil, a fost regăsit pe targă neatins. Experienţe făcute cu puşca lui Oswald pe capre au dus la constatarea că proiectilele se turteau, în timp ce proiectilul fatal era aproape intact. Astfel, se ajunge la concluzia că proiectilul nr. 399 nu a atins pe nimeni. În pumnul lui Connally s-au gasit trei alice de metal, ce cântăreau 3 grame, ori proiectilul era intact (cântărea exact 158,6 grame) fără nicio pierdere.
Era clar că proiectilul nr. 399 nu avea nicio legătură cu atentatul şi ajunsese la spital pe o cu totul altă cale decât din corpul guvernatorului. În dosarul comisiei se menţionează că targa pe care Tomlinson a scos-o din ascensor era cea pe care a fost întins guvernatorul, ori acest lucru nu e cert. Din declaraţia lui Tomlinson rezultă că acesta nu a dus decât o singură targă din ascensor şi că a aşezat-o lângă alta ce se afla deja la parter. A declarat că cel puţin o altă persoană căreia nu i-a reţinut figura se afla lângă una din cele două tărgi, înainte ca proiectilul să cadă. Din câte îţi aminteşte, plumbul a căzut din targa aflată acolo şi nu în cea adusă de el. Un singur om putea aşeza plumbul pe targa aceea: Jack Ruby. El este cel care a imaginat atentatul contra guvernatorului Connally. Înnebunit la gândul ce va urma după atentatul asupra lui Kennedy, a mers la spital şi a aşezat un plumb tras cu puşca lui Oswald. El s-a înşelat însă asupra targei.
