Raed Arafat a precizat că sunt şanse mici ca epidemia de coronavirus nou să ocolească România, având în vedere cazurile din ţările europene, mai ales cele din Italia, unde trăiesc mulţi români.
Arafat spune că epidemia va apărea în toate ţările europene având în vedere circulaţia persoanelor. Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă spune că Italia ia măsurile corecte pentru limitarea virusului.
”Trebuie să fim foarte sinceri. Probabilitatea este foarte scăzută. Nu putem să spunem că nu va fi. Eu cred că încet-încet, în toate ţările din Uniunea Europeană vor apărea cazuri, nu numai în România. Doar este vorba de timp, când apare într-o ţară şi când apare într-alta. Aţi văzut acum situaţia trenurilor oprite în Austria cu persoanele care sunt suspecte. Oamenii călătoresc. E imposibilă închiderea ermetică a graniţelor. Înseamnă că mai devreme sau mai târziu astfel de cazuri vor apărea într-un loc sau altul. Acum depinde ce măsuri se iau. Italia ia măsuri foarte corecte. Am avut discuţii cu colegii noştri de acolo de la Protecţia Civilă. Sunt în legătură cu ambasada noastră de acolo. Ei iau măsurile pentru a limita răspândirea”, a afirmat Raed Arafat, duminică, la Antena 3.
Arafat spune că momentan nu sunt tratamente eficiente împotriva virusului iar măsurile luate de medici sunt doar pentru a trata simptomele. ”Nu există taratment împotriva acestui virus”, a precizat Arafat. ”Luni vor fi discutate anumite măsuri pe care le-am stabilit şi pe care le-a anunţat domnul profesor Horaţiu Moldovan să vedem dacă rămânem cu ele sau mai face anumite modificări. Bineînţeles că se discută scenarii, în cazul în care se întâmplă cutare sau cutare scenariu, care va fi atitudinea noastră, din timp. Va fi o discuţie inclusiv cu reprezentaţii Oficiului Naţional de Achiziţii Centralizate care răspund de achiziţiile care s-au stabilit prin OUG nr. 11 care prevede stocurile medicale de urgenţă pentru această situaţie”, a explicat Arafat.
Şeful DSU a mai spus că, prin ordonanţa de urgenţă emisă de Guvern, însă unele materiale sunt greu de găsit, pentru că stocurile de echipamente de protecţie la nivel mondial sunt foarte scăzute. „Deja au început achiziţiile. Au avut primele negocieri. Unele materiale s-au găsit, altele sunt mai greu de găsit. Problema este că echipamentele de protecţie care sunt foarte greu de achiziţionat pentru că stocurile pe plan mondial sunt foarte scăzute. Acest lucru nu e un secret şi nu putem să spunem nimic, decât că vom încerca să găsim furnizori pentru aceste materiale şi avem nevoie de cantităţi mari, conform cerinţelor pe care noi le-a pus în OUG”, a completat Raed Arafat.