Informatii utile! Curiozitati si stiri din intreaga lume.

TRUCURI PENTRU O MANICHIURĂ REZISTENTĂ

in Frumusete de

Pune în aplicare sfaturile de mai jos pentru o manichiură ale cărei formă, culoare şi strălucire să rămână impecabile mai mult timp.

Când ai o mulţime de lucruri de făcut, manichiura poate fi ultimul lucru la care să te gândeşti, având în vedere fragilitatea acesteia: unghiile se rup repede, iar oja se crapă imediat, ceea ce devine frustrant. Cu toate aceste există veşti bune: dacă ştii să-ţi cureţi ca la carte unghiile, dar şi cum să aplici corect oja, poţi prelungi rezistenţa manichiurii tale, astfel încât să ai unghii îngrijite, oricât de ocupată ai fi.

ATENŢIE LA FORMĂ!

Există tehnici de realizare a manichiurii de lungă durată, precum cea cu gel sau manichiura semipermanentă, însă şi cea clasică, pe care o poţi realiza foarte uşor acasă, poate deveni mai rezistentă atunci când paşii pe care îi urmezi sunt cei corecţi. În plus, spre deosebire de primele două, poţi să-ţi schimbi mai des culoarea, fără ca unghiile să aibă de suferit. În ceea ce priveşte îngrijirea unghiilor, primul şi cel mai important pas este să te asiguri că unghiile tale sunt sănătoase. Există multe păreri contradictorii, când vine vorba despre varianta cea mai bună pentru a da forma unghiei, însă un lucru este sigur: excesul dăunează. Mai exact, excesul în pilirea unghiei. Indicat este să dai o primă formă unghiilor tale folosind o unghieră, apoi să pileşti marginile. Foloseşte pile textile, în locul celor metalice, care nu agresează atât de mult unhiile.

CUTICULELE…

Cuticula pare să fie inamicul manichiurilor, când de fapt realitatea este alta: rolul cuticulei este de a apăra rădăcina unghiei de posibile infecţii. Sigur ai observat că atunci când o tai prea adânc, baza unghiei are de suferit. Şi-atunci, ce facem cu excesul de piele care creşte peste unghie? Îl impingem uşor înspre rădăcina unghiei, după ce, în prealabil, am folosit un ulei pentru cuticule sau, pur şi simplu, am stat cu mâinile în apă caldă şi săpun hidratant.

CULOAREA, PAS CU PAS

Odată încheiată pregătirea unghiilor, nu aplica o cremă hidratantă de mâni – din cauza substanţelor grase din compoziţia acesteia, oja nu se va fixa cum trebuie. După ce ai curăţat unghiile şi cuticulele, şterge uşor unghiile cu un dizolvant, apoi aplică lacurile de unghii, în această ordine: bază (în strat), ojă colorată (două straturi subţiri, la distanţă de trei minute) şi topcoat (lacul de unghii protector, un strat). Rezistenţa manichiurii este data şi de textura lacului de unghii: cele mate au tendinţa de a se deteriora mai repede decât cele sidefate sau cu glitter.

CE NU ESTE BINE SĂ FACI

1 Nu îndepărta oja cu unghiile, dacă ai observat că aceasta a sărit într-un colţ. Odată cu oja îndepărtată astfel, vei îndepărta şi un strat subţire de la suprafaţa unghiei, ceea ce va duce la fragilizarea acesteia.

2 Dacă vrei să ştergi oja cu glitter sau sidefată, împachetează-ţi unghiile în dischete de bumbac îmbibate în dizolvant şi îmbrăcate în folie de aluminiu, exact ca la salon, astfel încât oja să se îndepărteze uşor.

3 Dacă observi un colţ de culoare sărit, nu petici – refă toţi paşii.

NU ÎŢI NEGLIJA UNGHIILE

Degresează-ţi unghiile cu alcool sau cu un spay special. Motivul? Lacul de unghii va adera mai bine. Emoliază-ţi regulat cuticulele şi împinge-le cu un băţ de portocal. Nu îţi ascunde unghiile deteriorate sub un strat gros de ojă. Pe lângă faptul că e inestetic, lacul de unghii va sări mai uşor. În plus, te alegi cu o unghie şi mai fragilă.

Ultimile din

Mergi la SUS