În orice gospodărie se întâmplă să se mai strice câte ceva, iar pentru asta e bine să avem la îndemână anumite instrumente pe care să le folosim pentru micile reparații.
Dacă nu ne dorim să investim într-o trusă de scule foarte echipată, trebuie avut în vedere măcar un necesar de 3 tipuri de scule, care ne pot servi cu folos la diverse reparații.
Iată care sunt cele 3 tipuri de scule multifuncționale:
- Șurubelnițe
Șurubelnițele sunt instrumentele cele mai populare, acestea pot fi folosite aproape pentru orice, fiind foarte practice în orice gospodărie. De la a instala anumite părți de mobilier, montarea unor rafturi, prinderea diverselor lucruri împreună, la a monta întrerupătoare și instalații electrice și chiar a deschide cutiile de vopsea, acestea sunt un must în trusa noastră de scule.
Cea mai comună șurubelniță are vârful drept, ca de lamă. Este foarte versatilă, fiind utilizată în foarte multe domenii și are o gamă variată de dimensiuni în funcție de capul șuruburilor pe care le folosim.
Șurubelnițele Torx sunt cele în formă de stea și au devenit printre cele mai populare șurubelnițe cu utilizare multiplă în diverse domenii.
Populare sunt și șurubelnițele Philips cele în cruce sau plus, fiind foarte ușor de folosit, cu o prindere ușoară și care se fixează foarte bine în capul șurubului.
Pentru a fi mai practici și mai rapizi putem investi într-o șurubelniță electrică cu mai multe tipuri de capete și astfel utilitatea ei va fi mai variată.
- Patenți și clești
Un al doilea tip de scule care sunt necesare și utile pentru casa noastră sunt patenții și cleștii. Le putem folosi în a prinde și a tăia firele de electricitate, a înlocui capurile de la duș, pentru a prinde absolut orice și a îndoi diverse tipuri de materiale.
Există și aici mai multe modele ca cele cu cleștii drepți, care se folosesc la a prinde și a gestiona anumite fire, ca cele de electricitate, și chiar secționarea lor.
Un alt model ar fi cele cu forma capului rotundă, însă pentru mai multe opțiuni vezi patenții și cleștii de la SculeAZ care pot fi, la fel, de ajutor în orice gospodărie. Nu ai nevoie de un grad ridicat de pricepere pentru a folosi uneltele din această categorie
- Cheia franceză
Aceasta unealtă este necesară oricărei truse de scule. Se folosește pentru a deșuruba sau strânge orice tip de șurub sau piuliță. Înainte, cheia franceză era un instrument foarte greu de metal, cu un mâner lung și care se termina cu două bucăți de metal paralele pe sistemul menghină. În zilele noastre, acestea s-au modernizat fiind construite dintr-un metal mai ușor de ținut în mână, tocmai pentru a fi cât mai practice în gospodărie.
Cele mai comune tipuri de chei folosite în gospodărie sunt cheile cu hexagon care au o întrebuințare largă și sunt disponibile în mai multe mărimi.
Tipul de design al unei chei se alege în funcție de șurubul care e necesar a fi strâns sau deșurubat. Cheile pot fi fixe sau reglabile. Cele fixe pot fi duble, adică să aibă două capete. Recomandate pentru multifuncționalitate sunt cele reglabile deoarece se potrivesc mai multor tipuri și mărimi de șuruburi.
Chiar dacă nu este punctul tău forte a te ocupa de reparațiile ce pot surveni în propria casă, este bine ca cel care vine în ajutorul tău, în cazul unei urgențe, să aibă la dispoziție minimul necesar de scule cu care poate să rezolve problema; măcar provizoriu până ajunge meseriașul cu toate cele necesare reparației.