Multă lume încă mai crede că păsările de noapte, după felul cum arată şi după felul cum cântă, sunt nişte vietăţi macabre, de groază, care aduc numai rău dacă le vezi sau dacă le auzi. Chiar dacă păsările răpitoare de noapte sunt de o varietate mare de specii – bufniţa, ciuvica, minuniţa, cucuceaua, ciuful de câmp sau de pădure, striga sau huhurezul, oamenii le consideră pe toate cucuvele sau bufniţe. Şi se sperie de ele, crezând că aduc ghinion sau, mai rău, prevestesc moartea.
Până nu demult, ţăranii de la noi chiar ucideau păsările de noapte atunci când le vedeau, crezând că astfel vor „dribla” relele care le vor păţi. Dar cun s-a ajuns la chestia că, atunci când cântă o pasăre de noapte, ea o face intenţionat ca să moară cineva? Hai să analizăm puţin cele cîteva superstiţii în cate încă mai cred unii.
Dacă vezi bufniţă ziua, ai ghinion.
E simplu, bufniţele le vezi acolo unde sunt bufniţe: în păduri, în podurile caselor, în anexele gospodăreşti ale locuinţelor. Dacă le vezi, într-adevăr ai un ghinion: acela de a avea şoareci sau lilieci pe acolo. Fiind pasăre răpitoare, ea se hrăneşte nu cu semniţe şi frunze de salată, ci cu vietăţi. Deci bufniţele sau cucuvelele sunt chiar de folos omului, scăpându-l de rozătoare sau insecte neplăcute şi păguboase.
Dacă vezi bufniţă ziua, prin pădure, înseamnă că acolo, în acel loc sunt cuiburi de bufniţe, ceea ce este foarte normal, deoarece păsările de noapte trăiesc în pădure.
Dacă visezi bufniţă, vei avea parte de o situaţie dificilă din care vei ieşi cu greu
În general, visezi orice, inclusiv bufniţe. Dacă ai fost la zoo şi ai văzut acolo păsări de noapte, sau dacă ai văzut pe o pagină web, sau dacă ai văzut un film la televizor în care erau şi bufniţe sau un documentar pe Discovery sau National Geographic despre viata vietăţilor de noapte, e foarte posibil să visezi bufnţe. Asta înseamnă doar că ţi s-a imprimat în memorie imaginea acelei păsări şi cam atât.
Dacă auzi noaptea bufniţe sau cucuvele, ori se vor petrece nenorociri, ori va muri cineva.
Fiind păsări de noapte, bufniţele şi cucuvelele îşi petrec viaţa pe timp de noapte. Au un ciclu invers faţă de alte păsări, care noaptea dorm şi ziua cântă. Deci, păsările de noapte trăiesc noaptea: zboară, vânează, se reproduc. Cântecul lor înseamnă doar că îşi cheamă perechea sau anunţă „rivalii” că acolo e teritoriul lor.
Totuşi, de ce cântă la mort?
Explicaţia e simplă. În secolele trecute, înainte de a se folosi electricitatea, oamenii îşi iluminau locuinţele cu ce aveau: lămpi de petrol, opaiţe, lumânări. În plus, ei se culcau la ora la care venea întunericul. Doar în casele unde cineva era grav bolnav sau pe moarte, era lumina aprinsă.
Păsările de noapte sunt atrase de lumină. Deci era cât se poate de normal ca ele să apară în zona acelei locuinţe, unde era lumină la fereastră şi un om pe moarte înăuntru. Mai ales când restul localităţii era în întuneric. Şi să cânte. Iar oamenii, în simplitatea lor de gândire şi în teama de orice nu înţeleg, să asocieze cântatul (destul de „horror”), noaptea (care era oricum înspăimântătoare deoarece vizibilitatea era mai redusă, liniştea mai mare, deci sunetele mult mai puternice), aspectul păsărilor, cu faptul că ele şi numai ele au adus sau au anunţat moartea celui drag. Aşa s-a ajuns la teama faţă de păsările de noapte şi chiar la măsuri extreme ca alungarea sau chiar uciderea lor.
Ei, acum vă mai e frică de păsările de noapte? (foto: C. DUMITRU)
