Sârbii ne dau lecţii – Au construit o autostradă-uriașă prin munţi, fără fonduri de la UE

in Extern

Autostrada A1 din Serbia străbate țara de la un capăt la altul și măsoară 554 de kilometri.

Sârbii mai au de terminat doar 34 de kilometri și autostrada va fi gata.

Lucrările sunt în plină desfășurare în munții Rodopi, pe Valea Moraviei de Sud, acolo unde autostrada trece prin tuneluri și peste viaducte lungi.

„Lucrările sunt într-o zonă foarte dificilă ca relief, asemănătoare din multe puncte de vedere cu Valea Oltului”, spune

Asociația Pro Infrastructură, citată de hotnews.ro.

„Deși nu sunt în Uniunea Europeană și nu beneficiază de fondurile nerambursabile pe care

le are la dispoziție România, vecinii noștri au reușit să construiască aproape în totalitate o autostradă de la un capăt la celălalt al țării”, scrie

Asociația Pro Infrastructură care preia o filmare aeriană realizată chiar de constructor, „dovadă de transparență cu care noi nu suntem obișnuiți, nici din partea statului și nici a antreprenorilor privați”.

Lotul prezentat în imaginile de mai jos are o lungime de 4,7 kilometri și leagă Predejane de Caricina Dolina.

Segmentul este realizat de bulgarii de la Trace Group, pentru un contract de 38 de milioane de euro. Cele două tuneluri au o lungime de 1,8 kilometri.

„Noi nu reușim, la mai bine de 10 ani de la intrarea în UE, să facem studiile și proiectele complete pentru un tunel forat de autostradă, darămite să și licităm lucrările pentru asemenea structuri.

Dăm vina pe urși, nu putem stabiliza un deal cu o soluție definitivă ceva mai complexă și nu suntem în stare să aprobăm variante inteligente în puncte dificile (sensurile decalate de autostradă, de exemplu) […]

Sârbii ne demonstrează că un plus de inteligență, strategia corectă și oamenii profesioniști în posturi cheie pot produce

Proiecte grele și spectaculoase într-un orizont de timp rezonabil, chiar în lipsa finanțării externe consistente.

La noi, fără aceste ingrediente cheie, autostrăzile montane rămân deocamdată doar pe hârtie, chiar dacă avem acces la miliarde de euro”, mai scrie Asociația Pro Infrastructură.


Loading...