Press "Enter" to skip to content

Respect jandarmilor români! Deşi aflaţi în timpul liber, au prins doi hoţi în Bucureşti

   Doi jandarmi români, deşi aflaţi în timpul lor liber, au urmărit şi prins, la Bucureşti, doi indivizi care au încercat să fure bani sau bunuri din case, anunţă Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pe pagina sa de facebook.

   Recent, sublocotenentul Crâşmaru Albert (în foto), ofiţer din cadrul Jandarmeriei Capitalei, se afla în timpul liber, în Sectorul 4 din Bucureşti, pe strada Izvorul Rece, a prins în flagrant un bărbat care a sustras banii unei femei. Scena a debutat atunci când i-au atras atenţia strigătele oamenilor din jur. Uitându-se, a observat un tânăr sărind dintr-un autobuz, care, mai înainte, furase de la o femeie, aflată în mijlocul de transport, o sumă de bani şi a încercat să fugă. Jandarmul a pornit în urmărirea făptuitorului, care a încercat să îşi piardă urma într-o zonă greu accesibilă din imediata apropiere. A sărit un gard, dar a fost ajuns din urmă şi imobilizat, în timp ce striga către jandarm să nu-l atingă, pentru că „este infectat cu HIV”. Jandarmul nu s-a lăsat intimidat şi l-a reţinut pe făptuitor până la sosirea sprijinului solicitat prin 112. Banii, aproximativ 700 de lei, au fost aruncaţi pe timpul urmăririi şi, ulterior, au fost înapoiaţi femeii. Autorul furtului, recidivist, a fost preluat de poliţişti şi au fost întocmite actele necesare începerii cercetărilor.

   Un alt jandarm, tot din Bucureşti, aflându-se în locuinţa sa de pe strada Popa Nan, în timp ce se pregatea să plece către serviciu, a surprins un bărbat care a intrat în curtea vecină, până în garaj, încercând să sustragă diverse bunuri. Plutonierul adjutant şef Creaţă Nicolae, subofiţer operativ în cadrul Batalionului 4 Jandarmi Ordine Publică, a urmărit persoana, a somat-o, a imobilizat-o şi a reţinut-o până ce a primit sprijin din partea colegilor, apelaţi prin Numărul de urgenţă 112. Făptuitorului, un bărbat în vârstă de 35 de ani, i-au fost întocmite actele necesare începerii cercetărilor. (foto: pagina facebook a Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti)

Trimite prietenilor
Creare Site Web by O24.RO