Reacţia liderilor europeni după ce Maria Grapini i-a jignit pe bandă rulantă în Parlamentul European.

in Extern de

″Independenţa şi imparţialitatea justiţiei din România sunt în pericol, iar autorităţile trebuie să revină urgent pe drumul reformelor″⁣.

Este un nou apel făcut de comisarul european pentru Justiţie, Vera Jourova, către autorităţile de la Bucureşti chiar în Parlamentul European, după ce în ultimele luni ţara noastră a fost criticată dur de liderii blocului comunitar. De data aceasta, niciun oficial al Guvernului român nu a fost în sală, însă europarlamentarul Maria Grapini i-a acuzat pe liderii Uniunii că sunt laşi şi invidioşi pe succesul României.

Comisarul european pentru Justiţie a cerut ca autorităţile de la Bucureşti să poarte negocieri şi să ţină cont de recomandări în domeniul judiciar. În caz contrar, Executivul de la Bruxelles e pregătit să ia măsuri.

Vera Jourova: ”Am spus în mod repetat că România trebuie să revină urgent pe calea reformelor. În România am putea ajunge în situația de modificare ireversibilă a Justiției, încălcarea sistematică a statului de drept. Am fost de-a dreptul speriată când am văzut modificările care s-au făcut.”

Oficialul european s-a referit la controversatele ordonanţe de urgenţă şi la deciziile Curţii Constituţionale privind completurile de judecători şi secţia de anchetare a magistraţilor.

Vera Jourova: ”Posibilele modificări ale Codurilor penale trebuie să fie pregătite cu atenție, e nevoie de consultarea magistraților. Orice acțiuni trebuie să fie în concordanță cu dreptul european.”

Declaraţiile au fost făcute luni seară, la o dezbatere ţinută în plenul Parlamentului European, în care a fost analizată situaţia statului de drept în România. Discuţiile s-au purtat însă fără ca vreun oficial al Guvernului român să fie prezent, deşi ţara noastră deţine, de la începutul anului, cel mai important rol al său în cadrul blocului comunitar: şefia Consiliului Uniunii Europene.

Ingeborg Grassle, europarlamentar PPE: ”E amenințată independența justiției. Vedem un președinte de partid care a fost condamnat în primă instanță. Am văzut ce s-a întâmplat cu doamna Kovesi, e supusă unor presiuni foarte mari.”

Europarlamentarul PSD Maria Grapini i-a atacat direct pe liderii europeni.

Maria Grapini: ”Este un eşec această dezbatere. Liderii cei mai critici la adresa României lipsesc de aici, sunt laşi. Doamna comisar, nu aţi dat măcar un exemplu de încălcare a statului de drept, unul singur. Guvernul român, pe Preşedinţia Consiliului UE, are succes. Vă pare rău că are succes? România nu este Kovesi, nu este o persoană.″

Acum cinci luni, aleşii europeni au adoptat o rezoluţie în cazul României, prin care îndemânau Guvernul şi Parlamentul de la Bucureşti să ţină cont de toate recomandările Comisiei Europene şi ale Comisiei de la Veneţia în domeniul judiciar.