Dunărea transportă anual în Marea Neagră 1.533 tone de plastic pe an, adică 4,2 tone zilnic, arată Asociaţia MaiMultVerde într-un raport făcut public luni.
Asociația a lansat Programul ”Cu apele curate”, un apel la implicare în combaterea şi prevenirea poluării cu plastic a apelor Dunării, adresat membrilor comunităţilor şi autorităţilor publice din localităţile dunărene.
Raportul a fost lansat la finalul unei tabere de voluntariat de patru săptămâni (5-31 mai) – în cadrul căreia 100 de participanți au scos 5 tone de deșeuri de plastic din aria de protecție specială Insula Sacalin – Zătoane.
Programul va continua cu acțiuni de igienizare a malurilor Dunării, organizate între 5 iunie – Ziua Internațională a Mediului și 29 iunie – Ziua Dunării, urmate în perioada iulie – septembrie de etapa de identificare și implementare a soluțiilor de prevenire a poluării cu plastic a apelor fluviului: dezvoltarea infrastructurii de colectare, activități educative, de informare și de organizare comunitară, adresate copiilor, tinerilor și adulților. Acțiunile urmează a fi puse în practică de voluntari și membri ai comunităților din Tulcea, Brăila, Galați, Cernavodă, Călărași, Giurgiu, Zimnicea, Turnu Măgurele, Oltenița și Drobeta-Turnu Severin, în parteneriat cu autoritățile locale și Inspectoratele Școlare Județene.










