Press "Enter" to skip to content

Proiect de lege! Garanţiile pentru electrocasnicele mari să crească la cinci ani. Se strică prea repede…

Parlamentarii europeni au început demersurile pentru legiferarea unor măsuri privind ciclul de viaţă al produselor electrice, electrocasnice şi IT&C. Este posibil ca garanţiile pentru electrocasnicele mari să crească la cinci ani, acestea să fie prevăzute cu sisteme de afișare a duratei preconizate de utilizare, iar producătorii să fie obligaţi să ofere piese de schimb.

Comisia pentru piața internă și protecția consumatorilor din cadrul Parlamentului European va dezbate săptămâna viitoare amendamentele la o propunere de rezoluţie referitoare la un ciclu de viață mai lung al produselor. Urmare a reacţiilor cetăţenilor din statele membre care au atras atenţia asupra duratei tot mai mici de viaţă a produselor electrice şi electrocasnice, Comisia vrea să legifereze o serie de măsuri în sprijiul consumatorilor. Europarlamentarii propun astfel extinderea garanţiilor la o perioadă de cel puţin cinci ani în cazul electrocasnicelor mari, stabilirea unor criterii minime de rezistență pe categorii de produse, sau simplificarea modului în care se face dovada achiziționării unu produs pentru a putea beneficia de garanţie.

„Parlamentul European îndeamnă Comisia să îmbunătățească încrederea consumatorilor: păstrând garanția legală de 24 de luni ca un prag minim peste care statele membre pot prevedea dispoziții naționale mai restrictive şi extinzând garanția legală de conformitate peste perioada minimă actuală de doi ani pentru familiile de produse consumatoare de energie şi introducând un prag minim de cinci ani pentru aparatele electrocasnice mari și bunurile mobile durabile în mod treptat, astfel încât întreprinderile să se poată conforma la aceasta”, se arată în propunerea de rezoluţie.

În momentul de faţă, în România, garanţia legală este de doi ani, dar poate fi mai mică pentru produsele cu o durată de viață mai scurtă. Spre exemplu, în cazul bunurilor de ocazie, poate fi redusă la 1 an.

Reparaţii mai facile

În afară de extinderea garanţiilor, parlamentarii europeni propun, de asemenea, legiferarea modului în care echipamentele sunt reparate. Aceştia vor să încurajeze reparaţiile şi nu înlocuirea produselor, acolo unde este posibil, prin obligarea operatorilor de pe piață să furnizeze piesele esențiale, la un preț și într-un interval de timp rezonabil. Totodată, producătorii ar trebui să asigure accesul la piesele separate mai degrabă decât la ansambluri şi să asigure un sistem de etichetare care să indice eventuala disponibilitate a pieselor de schimb pentru mărfuri, precum și durata de timp în care acestea sunt disponibile.

Producătorii ar putea fi, de asemenea, obligaţi să ofere clienţilor poesele necesare pentru ca aceştia să îşi poată repara singuri produsele, dacă doresc. „Parlamentul încurajează reutilizarea pieselor de schimb pentru piața de ocazie și subliniază importanța de a investi în imprimarea 3D, pentru a crea piese la cererea profesioniștilor și a consumatorilor care doresc să își repare singuri bunurile, precum și de a încuraja difuzarea gratuită a planurilor acestor piese”, se mai menţionează în raport.

Frigiderele vor fi dotate cu un sistem de afișare a duratei preconizate de utilizare

Produsele electrice, electrocasnice şi IT&C ar urma să fie însoţite de o etichetă europeană care să cuprindă detalii privind durabilitatea, proiectarea ecologică, capacitatea de modulare a componentelor pentru a însoți evoluția produsului și posibilitatea de reparare.

Mai mult, produsele ar putea avea în mod obligatoriu un sistem de afișare a duratei preconizate de utilizare bazată pe criterii standardizate stabilite de către un grup de părți interesate. Astfel, electrocasnicele mari precum frigiderele sau combinele frigorifice vor fi dotate cu un contor de utilizare.

Schimbări vor fi şi în ceea ce priveşte partea de software a  produselor în sensul că se doreşte  definirea unor standarde pentru o durată de viață minimă a acestora. „Propunem definirea unui termen rezonabil de utilizare pe durata căruia furnizarea de actualizări de securitate privind sistemele de operare este obligatorie.  Solicităm introducerea unui malus în cadrul contribuției ecologice în cazul în care actualizările de software necesare pentru funcționarea unui aparat nu sunt furnizate şi ca modularitatea componentelor, inclusiv a unității centrale, să fie încurajată prin standardizare, asigurând astfel actualizarea bunurilor”, se mai menţionează în rezoluţie.

Cum s-a ajuns aici

Propunerea parlamentarilor europeni vine urmare a rezultatelor unui studiu comandat de Comisia Europeană anul trecut referitor la potenţialele  beneficii ale unui ciclu de viață mai lung al produselor, dar şi urmare a documentul de sinteză al Centrului European al Consumatorilor referitor la obsolescența (declasare tehnologică a unui material industrial prin apariția altuia, mai modern) programată sau excesele societății de consum. De asemenea, potrivit unui  sondaj Eurobarometru din iunie 2014, 77% din consumatorii din Uniunea Europeană și-au exprimat dorința de a avea posibilitatea de a-și repara bunurile, mai degrabă decât de a-și cumpăra altele noi. De asemenea, în conformitate cu un studiu recent realizat pentru o asociație a consumatorilor din Franța, 92 % din respondenți sunt convinși că produsele de uz casnic sau de înaltă tehnologie sunt concepute în mod intenționat să nu dureze în timp.

„Consumatorii europeni nu dispun de aproape nicio informație privind fiabilitatea produselor. Prin faptul că nu mai pot conta pe preț ca indicator ce leagă costul de calitate, aceștia se îndreaptă cu mai multă ușurință spre produse de calitate inferioară provenind din țări emergente, accelerând cursa spre bunuri așa-zis economice. Această situație sancționează întreprinderile europene care oferă adesea mărfuri de calitate superioară, mai durabile. În plus, utilizarea pe scară largă a obiectelor conectate și dependența utilizatorilor de noile tehnologii ridică problema socială controversată privind obsolescența accelerată a software-lui și a suporturilor. Persoanele mai puțin favorizate sunt primele victime ale accelerării obsolescenței produselor: din cauza lipsei de lichidități, aceștia se îndreaptă în principal spre produse ieftine, care se defectează mai rapid, fiind astfel sancționați de două ori”, se arată în expunerea de motive a propunerii de rezoluţie.

Sursa: Economica.net

Trimite prietenilor
Creare Site Web by O24.RO