Primăriile acordă alocații de 428 de lei/lună pentru copii. Iată condițiile si documentele necesare

Cei care doresc să beneficieze de o alocație pentru susținerea familiei trebuie să depună o cerere pentru acordarea banilor la primăria din localitatea de domiciliu. Cererea trebuie să fie însoțită și de actele doveditoare privind componența familiei și veniturile realizate de fiecare membru.

Începând cu data de 01.01.2011 a fost  adoptată Legea  nr. 277/2010, privind alocația pentru susținerea  familiei, data la care a fost abrogate Ordonanța de Urgență nr.105/2003, privind alocația familială complementară de  susținere pentru   familia monoparentală. Principalele prevederi ale  noului act normative sunt: Stabilirea  limitei maxime de venituri  până la care se acordă alocația la 530 lei/ membru de familie. Familiile care au în întreținere copii de vârstă şcolară, beneficiază de alocaţie în condiţiile în care copiii frecventează fără întrerupere cursurile unei forme de învățământ organizate potrivit legii, cu excepţia celor care le întrerup din motive medicale, şi nu înregistrează absenţe nemotivate în cursul unui semestru care să conducă la scăderea sub 8 a notei la purtare. Pentru familiile care au în întreţinere copii de vârstă şcolară cu handicap grav sau accentuat şi care nu frecventează o formă de învățământ, organizată în condiţiile legii, alocaţia se acordă cu condiţia prezentării certificatului de încadrare într-un grad de handicap şi a dovezii eliberate de direcţiile de asistenţă socială, prin care se atestă faptul că respectivul copil nu poate fi înscris în nicio formă de învătământ, prevazută de lege. Diferențierea acordării alocațiilor familiale în  functie de veniturile familiilor și numărul de copii din familie, respectiv stabilirea a două transe de venituri astfel:   FAMILIA CU 2 PĂRINȚI (complementară)                          

Documentele necesare

Familiile şi persoanele singure care au în întreţinere copii în vârstă de până la 18 ani,  beneficiază de alocația pentru susținerea familiei  dacă acestea realizează venituri nete lunare pe membru de familie de până la 530 lei. Se consideră familie si bărbatul si femeia necăsătoriți, cu copiii lor şi ai fiecăruia dintre ei, care locuiesc si gospodăresc împreună, dacă aceasta se consemnează in ancheta socială.   Acte   necesare

  1. Cerere tip – click;
  2. Xerocopii după:
  • buletin, carte de identitate, carte de identitate provizorie ale tuturor membrilor familiei, care au împlinit 14 ani;
  • hotărâre de încredințare a copilului si de stabilire a pensiei de întretinere, care trebuie sa fie definitivă și irevocabilă
  • livret de familie;
  • certificate de naştere copii;
  • Situațiile care nu sunt evidențiate în livretul de familie se dovedesc cu următoarele documente:

–       hotărârea judecătorească prin care soțul/soția este declarat/declarată dispărut/dispărută; –       hotărârea judecătorească prin care soțul/soția este arestat/arestata preventiv pe o perioada mai mare de 30 de zile sau executa o pedeapsa privativă de libertate și nu participă la întreținerea copiilor;   Alte acte necesare:

  1. adeverință eliberată de la școala la care sunt înscriși copiii, care urmează o formă de învățământ, în care să se specifice dacă beneficiază de bursă școlară și cuantumul acesteia;
  2. adeverință eliberată de angajator în care să se specifice venitul net realizat în luna anterioară depunerii cererii, pentru toți membrii familiei care sunt salariați cu mențiunea dacă primesc sau nu bonuri valorice.
  3. adeverință eliberată de administrator  în care să menționeze nominal persoanele care locuiesc la adresa menționată de solicitant;
  4. cupon de pensie;
  5. cupon de șomaj;
  6. certificat fiscal eliberat de Administrația Finanțelor Publice a municipiului Pitești SOȚ ȘI SOȚIE;
  7. certificat de rol fiscal pentru imobile (case și terenuri), autovehicule, eliberat de Primăria Municipiului Pitești (camera 46); SOȚ , SOȚIE, COPII
  8. copie talon maşină  (dacă este cazul)
  9. dosar cu șină;

Valoarea ajutorului de susținere a familiei variază în funcție de veniturile membrilor, după cum urmează:

Pentru familia formată din soţ-soţie sau bărbatul şi femeia necăsătoriţi al cărei venit net lunar/membru de familie se situează până la 200 de lei:

82 de lei pentru familia cu un copil

164 de lei pentru familia cu doi copii

246 de lei pentru familia cu trei copii

328 de lei pentru familia cu patru sau mai mulţi copii.

Pentru familia formată din soţ-sotie sau bărbatul şi femeia necăsătoriţi al cărei venit net lunar/membru de familie se situează între 201 şi 530 de lei:

75 de lei pentru familia cu un copil

150 de lei pentru familia cu doi copii

225 de lei pentru familia cu trei copii

300 de lei pentru familia cu patru sau mai mulţi copii.

Pentru familia monoparentală formată din persoana singură și copiii aflați în întreținerea acesteia al cărei venit net lunar/membru de familie se situează până la 200 de lei:

107 lei pentru familia cu un copil

214 lei pentru familia cu doi copii

321 de lei pentru familia cu trei copii

428 de lei pentru familia cu patru sau mai mulţi copii.

Pentru familia monoparentală formată din persoana singură și copiii aflați în întreținerea acesteia al cărei venit net lunar/membru de familie se situează între 200 şi 530 de lei:

102 lei pentru familia cu un copil

204 lei pentru familia cu doi copii

306 lei pentru familia cu trei copii

408 lei pentru familia cu patru sau mai mulţi copii.

Familiile care au în întreținere copii de vârstă școlară beneficiază de acest ajutor în condițiile în care copiii frecventează fără întrerupere cursurile unei forme de învățământ organizate potrivit legii.