Noile ordonanțe emise de Guvernul Tudose urmau să fie repartizate comisiilor permanente competente, dar după 10 minute, plenul Senatului convocat în sesiune extraordinară, a fost suspendat din lipsă de cvorum.
Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului încă de la începutul ședinței a anunțat că în sala de plen sunt prezenți 58 din din cei 136 de senatori și nu este îndeplinit cvorumul legal.
Președintele Senatului a adus la cunoștință senatorilor prezenți prevederile constituționale ale articolelor 66 și 115 din Legea fundamentală referitoare la procedura de convocare a sesiunii extraordinare și a spus că Senatul a fost convocat statutar în sesiune extraordinară în 8 august de către Biroul permanent. Acest for a decis ca actele normative emise de Guvern, 9 OUG, să fie repartizate comisiilor permanente competente.
„Termenele stabilite sunt 29 august, pentru avizare, și 31 august, pentru prezentarea rapoartelor” a anunțat Tăriceanu.
Președintele de ședintă, deputatul PSD Florin Iordache, în deschiderea lucrărilor sesiunii extraordinare, a asigurat deputații reuniți in Plenul Camerei Deputaţilor pentru a vota trimiterea la comisii a proiectului de lege pentru aprobarea OUG privind şcolile doctorale, că s-au reunit „regulamentar”, dar UDMR și USR s-au opus, susținând contrariul .
PNL și PMP nu au participat la ședința de plen.
Deputatul PSD Ioan Munteanu a declarat în plen că sesiunea extraordinară este legală și că majoritatea membriilor Biroului permanent au fost contactați telefonic și au fost de acord cu convocarea sesiunii.
În replică, USR a susținut că modul în care a fost convocată sesiunea extraordinară nu este constituțional și poate fi considerat un abuz în serviciu și a reamint că nu există „instituția ședinței de Birou permanent telefonică”, iar deputatul UDMR Marton Arpad a susținut că nu a fost întrunit cvorumul de ședintă și a critict absența președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea.
Cristian-Gabriel Seidler a declarat în plen că:”Sesiunea extraparlamentară poate fi cerută de președintele României, nu este cazul, de Biroul permanent, nu este cazul, de o treime din deputați, nu este cazul. Așadar sesiunea extraordinară nu are bază constitutională, poate fi considerat un abuz în serviciu, fără prag.”
Florin Iordache a intervenit în finalul ședinței pentru a arată că: „Ieri în momentul în care am fost sesizați cu această OUG noi aveam cinci zile în care potrivit articolului 115, alineatul din Constituție trebuia să ne reunim. În urma apelului telefonic al secretarului general la membrii Biroului permanent și la liderii de grup, cu o majoritate covârșitoare s-a convenit ca sesiunea extraordinară să se facă astăzi la ora 15:00”, apoi, a declarat ședința închisă și a transmis parlamentărilor că se vor revedea la 1 septembrie.