Anume în procesul dezvoltări orașelor , a corporaților meșteșugărești și negustorești, luptei orășenilor împotriva seniorilor și respective conflictele social interne în mediul orășenesca dus la formarea orășenilor.
Dacă există ,,un om medieval’’, unul dintre principalele tipuri ale acestui om medieval este orăşeanul
Citadianul este un om obişnuit cu diversitatea şi schimbarea. El trăieşte mai întăi de toate printre vecini şi prietei. Este deasemenea integrat în comunitatea urbană prin participarea la numeroase sărbători pe care acesta le organizează şi îşi manifestă personalitatea, se poate de spus că este un cetăţian ceremonial deoarice cunoaşte bine bunele maniere.
Orăşeanul, şi îndeosebi negustorul medieval este un om prins în reţea, această reţea leagă diferitele centre urbane între ele, este un om deschis spre exterior, receptiv la influenţele sosite pe rutele ce duc la oraşul său şi care vin din alte oraşe, un om care graţie acestei deschideri şi acestor aporturi continue crează sau cel puţin îşi dezvoltă, îşi îmbogăţeşte funcţile psihologice şi , într-un anumit sens, dobîndeşte prin comparaţie în mod mai clar conştinţa proprului.
Sub aspect economic noua pătură era cel mai mult legată de activitatea comercial-meșteșugărească, de proprietatea care, spre deosebire de celelalte categorii de proprietate din feudalism, se baza numai pe muncă și schimb. Sub aspect politico- juridic toți membri acestei pături profitau de o serie de privilegii și libertăți speciale cum ar fi libertatea personală, competența tribunalului orășenesc, desigur participarea la miliția municipală, la formarea municipalități etc.acestea toate constituind statutul orășeanului cu drepturi depline.
Cum am mai menționat meşteşugarul şi negoţul era cele mai importante ocupaţii a orăşenilor, însă în perioada iniţială viaţa urbană era adesea caracterizată de trăsătura semiagrară. În afară de meşteşugari şi negustori în oraşe locuiau nobili, militari, oameni de demnitate şi reprezentaţi a preoţimii.
Afi liber, a avea cîte o casă sau pămînt în oraş şi a plăti o taxă comunii erau condiţile pentru a fi socotit orăşean cu drepturi depline. Comunele erau conduse de magistraţi. În fruntia lor era un primar care conducia edictele consiliului. Fiecare comună avea un tribunal care avea misiunea de a respecta ordinele oraşului.
Populaţia oraşului era dominată de patricieni, adică mari negustori.
Pe măsură ce drumurile au devenit mai sigure și au fost inventate noi mijloace de circulație a banilor, activitatea negustorilor s-a dezvoltat. Mijloacele de plată s-au îmbunătățit datorită argintului extras din minele din Boemia baterii unor monede din aur și apariției cercurilor Negustorii se grupau și ei în asociații, numite hanse. Cea mai puternică era Hansa germanică formată de negustorii din regiunea Mări Baltice în secolul al XII-lea.
În secolul al XI- lea se conturează principalele categori ale societăţi medievale. Anume în funcţie de statutul juridic, politic şi religios, societatea medievală se grupează în stări. Starea întăia-clerul erau cei care se roagă, Starea a doua- nobilimea, aceştia fiind cei care se luptă pentru menţinera ordini, Starea a treia-include ţărănimea, orăşeni, negustorii ect., aceştia fiind cei care muncesc în mare măsură pentru a asigura hrana celorlanţi deoarece este singura categorie productivă, aceasta avînd în mare măsură o apărare din partea celorlantor categori.
Negustori, meşteşugari precum şi reprezentaţi ai clerului, ţărănimi şi nobilimi sau stabilit atît în oraşele mari cît şi în oraşele mici unde îşi desfăşurau viaţa de zi cu zi. Orăşeni au îmbogăţit structura societăţi medievale. Ca urmare a miţcări comunale, orăşeni au reuşit să-şi căştige drpturile şi libertăţile, cea mai importantă fiind libertatea personală. Pot să spun că chiar dacă din punct de vedere juridic orăşeni păreau liberi, acestia nu erau egali din punct de vedere social, dreptate nu era nici în rîndul negustorilor care îşi vindeau marfa sau făceau schimb de mărfuri. Dezvoltarea producţiei de mărfuri şi a comerţului în mediul orăşenesc a dus la diferenţieri de avere şi la ierarhizarea societăţi urbane.Ptriciatul era cea mai bogată pătură socială, care se afla în vîrful societăţ urbane. El era alcătuit din mari negustori, cămătari, bancheri, famili nobiliare ect.Pătura mijlocie a orăşnilor era alcătuită din meşteşugar,mici negustori, din liber-profesionişticum ar fi profesori, medicii, notarii, acestora li se adaugă şi ai clerului cum ar fi preuţi, călugării.
Viaţa publică
În societetea medievală pe cale dea deveni feudală, zona domeniului public se îngustează, se restringe, iar la capătul procesului totul devine privat, prin urmare viaţa privată invadează pretutindeni. Viaţa privată şi viaţa publică erau două puteri concurente.Configuraţia veţi publice se dezvălue în timpul celor cîteva decenii care încadrează anul o mie, cînd se prăbuşeşte faţada de mult măcinată a structurilor statale ce o măcinau.Drept urmare a avut loc o invazea privatului care a deţinut supremaţia pe parcursul a mai multor deceni. Ajunși în poziții de decizie, unii își plasează în funcții publice, soția, socri, fiice, fii, alte rude, fără rezerve sau scrupule. Nu ar fi nimic anormal în asemenea abuzuri. Alții vin în viața publică după un trecut sau chiar un prezent al vieții private care sfidează valorile presupuse de reprezentarea cetățenească.
Viaţa privată
Prin urmare viaţa privată este viaţa de familie, trăită nu pe plan individual ci se bazează pe încrerdere reciprocă. În decenile care au precedat anul o mie, viaţa privată s-a accelerat drept urmare au apărut o serie de nuclee de autoritate, ca efect al unor rupturi produse între verigile puteri. Viaţa privată ţine de arhitectura locuinţei. Față de antichitatea romană în Evul Mediu viața privată devine un factor primordial al civilizației. De remarcat faptul că pretutindeni de la curte pînă la cel mai umil funcțional , de la grupurile profesionale la cele religioase, de la oraș la țară, în prim plan apar persoanele și spațile private. Pînă și averea devine o chestiune privată, iar individual caută să privatizeze totul.
Locuinţa
Societatea medievală a fost în primul rînd, o societate rurală. Marea majoritate a populaţiei trăia la ţară, în comunităţile rurale. Comunitatea de bază era satul, cadrul în care se desfăşura viaţa celor mulţi, a ţărănimi și a negustorilor. Ei trăiau în case construite din materiale eftine. Lemnul alcătuia structura de rezistenţă, iar pereţi erau înălţaţi din cărămizi de lut amesticat cu paie. Alte case ţărăneşti erau construite în întregime dinbîrne de lemn aşezate îi îmbinate orizontal. Aici locueau, de obicei, mai multe generaţi, cum ar fi părinţi , copii bunici. Locuitorii unor asemenea case sufereau în permanenţă de frig şi de lipsa luminii. Mobilierul casei ţărăneşti era sărăcăcios, un pat în care dormea întreaga familie, una sau două laviţe, un pat în care dormea întreaga familie. Întrun colţ se afla vatra, care era folosită la gătit şi la încălzitul încăperi. Gospodăria unui ţăran înstărit, era alcătuită din mai multa încăperi.
Casele orasenilor erau construite tot din lemn.Castelele marilor nobili erau din lemn,dar vor fi recladite din piatra. Acesta era ridicată, de obicei, pe o înălţime care vdomina statul, ceea ce îi conferee şi un rol defensive, de apărare împotriva unor agresiuniCastelul era alcătuit dintrun turn central din piatră şi curtea interioară cu dependenţele ei cum ar fi capela unde se ţineau slujbele religioase, locuinţele servitorilor, grajdurile, hambarul. Acest ansamblu de clădiri era înconjurat de yiduri massive prevăzute cu turnuri de apărare. În ezterior zidurile erau dublate de un şanţ de apă. Accesul în castel de făcea pe un pod mobil, care era ridicat la căderea întunericului şi în caz de pericol. Tapiseria era un lux pentru ei.
Vestimentaţia
Îmbrăcămintea negustorilor era simplă, rolul ei fiind de a proteja coorpul împotriva frigului. Bărbaîi purtau pantaloni de pînză groasă, cămaşă şi o tunică lungă lungă pănă la genunchi. Îmbrăcămintea femeilor nu se deosebea prea nult de cea a bărbaţilor, ele purtau un fel de rochie cu mînici largi, lungă pănă la călcîie. Acestea veşminte erau confecţionate din lînă, in, cînepă. În picioare, ţăranii purtau saboţi sau sandale. La muncile cîmpului sau acasă, ţărani umblau deobicei desculţă.
Veşmintele seniorilor se confecţionau din stofe de calitate cum ar fi mătăsuri , pînze subţiri, brodate cu fir de aur şi vopsite în diverse culori. Acestora li se adăugau blănurile de animale.
Pînă în secolul al XIV-lea, costumul bărbătesc era alcătuit, în principal dintro tunică lungă pănă la genunchi, pantaloni din pele și cingătoare. De remarcat faptul că femeile purtau o cămașă lungă pănă la glezne, peste care îmbrăcată rochia, strînsă pe talie cu o cingătoare de stofă, desigur la aceasta se adaugă o mantie largă, încheiată în față cu broșe și agrafe prețioase. Către mijlocuyl secoluluial XIV-lea, în Franța își face apariția o nouă modă masculină, caracterizată prin scurtarea și strîmtarea hainelor. Costumul lung și larg a fost abandonat, tunica find ajustată pe talie. Încălțămintea aristocraților era confecționată din stofă sau piele.
Alimentaţia
Oamenii Evului Mediu făceau din produsele locale baza alimentaţiei lor zilnice. Acest lucru a stat la baza creării în fiecare regiune a unor preparate şi obiceiuri culinare. Alimentaţia orăşenilor s-a diversificat, pe măsură ce pieţele urbane au fost aprovizionate de regiuni din ce în ce mai îndepărtate. Baza alimentaţiei pentru toate categoriile sociale, era constituită din pâine de grâu sau de secară, carne, vin, iar în locul cartofului indispensabil nouă, din mazăre şi bob. Vânătoarea era în acea perioadă un mijloc deloc neglijabil de procurare a hranei pentru populaţia rurală. Se pare că, în cazul celor bogaţi, alimentaţia era bazată aproape în exclusivitate pe carne, şi că, în mediile modeste, se făcea abuz de slănină. Pentru „a digera” toată această carne, apare necesitatea de a folosi condimente, dintre care cele mai răspândite erau usturoiul şi muştarul, iar din perioada Cruciadelor, piperul, ghimberul, scorţişoara, aduse din Orient. În ceea ce priveşte listele de bucate, ne sunt cunoscute cele ale splendidelor petreceri de la curţile senioriale, cu ocazia sărbătorilor, dar ne vom opri asupra meniului zilnic al unui ţăran. În 1312, în Normandia, pentru o zi de muncă se primeau următoarle alimente: o pâine, mazăre, trei ouă şi o bucată de brânză sau şase ouă fără brânză şi băutura atît cît aveau și le făcea plăcere.
