O guvernare pe BÂJBÂITE. La 100 de ani de la Unirea din 1918 incă nu știm câți români sunt în România și în lume

in Educational/ExtraNews

O țară puternică știe cu exactitate care îi sunt resursele. În primul rând, resursele umane. La 100 de ani de la Unirea din 1918, adică făurirea României Mari, nu se știe oficial câți cetățeni are țara noastră și câți etnici români există în lume. Cifrele variază de la o instituție la alta.

În anul 2011 Institutul Național de Statistică a făcut un recensământ în urma căruia a rezultat că avem în țară 20.121.641 de rezidenți.

În noiembrie 2017 Raportul privind ajutorul social, emis de Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială, din cadrul Ministerului Muncii, arată că România are o ”populație” în număr de 22.241.718 – și o arată defalcat, pe județe.

Conform Strategiei Naționale pentru Români  de Pretutindeni, elaborate de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP), pentru perioada 2017 – 2020: ”Diaspora română se cifra, conform estimărilor publicate în 2016, între 3,5 și 4 milioane de cetățeni români stabiliți în străinătate”.

Dintre aceștia, mai bine de 2,8 milioane trăiesc într-o altă țară membră a Uniunii Europene, unde se regăsesc importante comunități românești, precum cele din Italia – aprox. 1.150.000 de români înregistrați oficial, Spania – peste. 900.000 cetățeni români. Diaspora de mobilitate a înregistrat constant o tendință de creștere, ajungând la o rată de creștere anuală a emigrării românești de 7,3% în 2015, conform datelor ONU.

Poporul român nu înseamnă doar cetățenii României

Dar poporul român nu este format doar din cetățenii români, în țară sau diaspora, ci și din etnicii români din teritoriile istorice de lângă România. România este țara care se învecinează î aproape în totalitate cu teritorii locuite din străvechime de români și aromâni. Aceștia toți formează poporul român în totalitatea sa, iar instituțiile României țin cont de acest aspect.

Astfel, conform datelor MRP, estimările indică existența unei distribuții echilibrate a românilor de pretutindeni, între cele două mari componente reprezentate de diaspora, pe de o parte, și de comunitățile istorice/tradiționale, pe de altă parte.

Diaspora română se cifra, conform estimărilor publicate în 2016, între 3,5 și 4 milioane de cetățeni români stabiliți în străinătate.

În comunitățile istorice, estimările se apropie de 6 milioane de persoane – adică 4,5 milioane în Republica Moldova inclusiv emigrația, 500.000 în Ucraina, 300.000 în Serbia, Bulgaria, Ungaria, 300.000 în Peninsula Balcanică, alții răspândiți în alte regiuni din fosta Rusie Sovietică, sau Europa Centrală.

În total, în afara granițelor României se estimează că sunt 10 milioane de români, cu sau fără cetățenie.

În ce privește dinamica, se constată creșterea în dimensiuni a diasporei emergente (prin “înrădăcinarea” a numeroși români în țările spre care s-au îndreptat inițial pentru a găsi un loc de muncă – a se vedea comunitățile din țările de sud ale Europei, în special, Italia și Spania, precum și prin apariția unor generații de copii născuți în cadrul acestor comunități). În ce privește mobilitatea în spațiu, se identifică în acest moment o schimbare a orientării celor care pleacă din România dinspre Europa de Sud (Italia, Spania, Portugalia, Grecia) spre Europa de Vest (Franța, Marea Britanie) și de Nord (Benelux, Germania, Danemarca, țările scandinave). Românii din jurul granițelor sunt și ei cuprinși în acest trend regional al migrației economice, ajungând să constituie în numeroase țări în care se regăsesc cetățeni români comunități înrudite. Consecință directă a acestui fapt este însă scăderea numărului de etnici români care locuiesc în comunitățile tradiționale din vecinătate, fenomen care urmează însă trendul general de declin demografic în care se află România și statele învecinate.

Este necesară, prin urmare, o distincție între diaspora istorică și cea emergentă / de mobilitate, precum și între diferitele comunități care le compun și o cartografie cât mai fidelă a prezenței românilor autohtoni din statele vecine și a celor stabiliți în alte state deopotrivă. Comunitățile istorice din Republica Moldova, Ucraina, Serbia, Bulgaria, Ungaria și alte state din Peninsula Balcanică se diferențiază în funcție de modul de formare a acestora, procentul pe care îl ocupă minoritatea română în cadrul populației totale a statului respectiv, circumstanțele în care ascendenții acestora au deținut sau nu cetățenia română ori s-au stabilit pe teritoriile actuale în cadrul unor procese migraționale, istoricul politicii statelor de cetățenie cu privire la aceasta și, nu în ultimul rând, situația actuală din aceste țări și relația lor cu România. Comunitățile emergente și de mobilitate se diferențiază, la rândul lor, în principal, în funcție de continentul pe care se regăsesc. De exemplu, caracteristicile comunităților din Europa sunt determinate în special de statutul de cetățeni UE al românilor stabiliți în aceste state, cu drepturile și obligațiile aferente, de mobilitatea ridicată determinată de acest statut și de proximitatea geografică, precum și de relațiile de parteneriat aprofundat între România și statele-gazdă, cu influență directă asupra dialogului diplomatic privind comunitățile românești. Prin comparație, legăturile cu țara ale românilor din America de Nord sunt îngreunate de distanța considerabil mai mare.

Sursa: Newsteam.ro