Ministrul Educaţiei a dat verde Statutului elevului care prevede că aceştia vor putea participa la proteste, vor putea da calificative anonime dascălilor de la clase, dar şi că vor putea fi exmatriculaţi un an dacă acumulează peste 40 de absenţe.
Elevii vor putea oferi semestrial, sub protecţia anonimatului, o părere despre cadrele didactice care predau la clasă, vor putea să protesteze, dar şi să conteste notele de la teste, potrivit Statutului Elevului, aprobat pe 10 august de ministrul Educaţiei. Concret, ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Mircea Dumitru, a aprobat, miercuri, prin ordin de ministru, Statutul Elevului, un document ce reglementează drepturile şi obligaţiile elevilor înmatriculaţi în instituţiile de învăţământ din România. „Vom putea contesta notele de la teste în maximum cinci zile de la comunicarea acestora. Ne bucurăm că a trecut şi punctul în care ne vom putea transmite părerea despre profesori. Cred că asta va ajuta să sudăm mai bine relaţia elev-profesor. De asemenea, ne-am câştigat dreptul de a primi testele corectate, dar şi să protestăm conform legislaţiei în vigoare. Ne luptăm pentru acest statut din 2013, chiar dacă el a fost prevăzut din 2011, în legea 1. Abia anul trecut au început negocierile”, a explicat preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, Vlad Ştefan. Astfel, Statutul Elevului prevede ca elevul să „poate solicita, oral, profesorului să justifice rezultatul lucrării, în cel mult cinci zile de la aflarea notei” dacă o notă este considerată injustă. Dacă elevul sau părintele nu consideră justificate argumentele dascălului, pot cere în scris conducerii unităţii de învăţământ reevaluarea lucrării, iar analiza va fi făcută de alţi doi profesori de specialitate care nu predau la clasa respectivului elev.
În cazul în care diferenţa între nota iniţială şi cea obţinută după reevaluare este mai mare de un punct, contestaţia va fi considerată justificată, iar în catalog va fi trecută nota obţinută după reevaluare. Dacă diferenţa e mai mică de un punct, atunci va fi menţinută nota iniţială. De asemenea, documentul elaborat de Ministerul Educaţiei prevede că „elevii vor avea dreptul să utilizeze telefoanele mobile în timpul orelor, doar dacă o fac în scop educativ şi numai cu acordul cadrului didactic”. Cât îi priveşte pe liceeni, la acumularea a cel puţin 40 de absenţe nemotivate, unitatea de învăţământ poate decide exmatricularea definitivă a acestora. Elevii nu se vor mai putea reînmatricula decât în anul şcolar următor, la un alt liceu, arată statutul. Părerile elevilor, o pârghie pentru directori Vestea că profesorii ar putea primi calificative pe activitatea de la catedră de la elevi este primită de directorul unui Colegiu Naţional din Bucureşti ca o speranţă că în acest mod managerii unităţilor de învăţământ vor avea pârghiile necesare pentru a-I înlătura pe dascălii care abuzează de statutul lor.
„Este salutară pentru că directorii şcolilor nu au pârghii de a sancţiona profesorii care nu îşi fac treaba. Profesorii trebuie să facă lucruri abominabile ca să poată fi duşi în faţa Comisiei de cercetare disciplinară, dar pentru că întârzie, pentru că nu vin la ore, pentru că nu fac performanţă cu elevii, nu avem pârghii să-I sancţionăm. Trebuie să intervină sindicatele, procedura este greoaie şi de multe ori nu se întâmplă nimic. Cunosc cazuri în care directori au făcut tot posibilul să renunţe la un profesor şi nu a reuşit. Un feedback pronunţat, verificat dacă reprezintă realitatea cred că ar ajuta la asanarea învăţământului”, a spus directorul. Sursa: adevarul.ro