Exista papirusuri egiptene in care este vorba de Soarele care a incetat sa mai salasluiasca in apus si straluceste din nou la rasarit. Alaturi de traditiile referitoare la scufundarea Atlantidei, cel mai cunoscut dintre continentele legendare, exista altele care vorbesc despre scufundarea imensului continent din Pcific, Mu, “intr-un vartej de foc si apa”. In desertul Gobi pe de o parte, in partile desertice din vestul Statelor Unite, pe de alta, starea actuala a locurilor face intru totul plauzibila survenirea unui dezastru nuclear: aceleasi deductii ca pentru intreaga regiune a Marii Moarte. Documente redactate in sanscrita, ca si anumite texte mexicane stravechi descriu cu precizie efectele distrugatoare, usor de recunoscut pentru noi, martorii, din pacate, ai exploziilor de la Heroshima si Nagasaki, ale focului venit din cer care smulge ochii, roade carnea si maruntaiele. In traditii si legende gasim, cu totul opusa ideii noastre moderne a unui progres linear, o viziune ciclica a devenirii omenirii, marcate de o serie de “sfarsituri” si “reinceputuri” ale procesului.
Dupa parerea doamnei Helena-Petrova Blavatsky, care, contrar celor afirmate de adversarii ei, nu si-a inventat deloc reveletiile, ci le-a imprumutat din surse initiatice, istoria completa a omenirii isi are inceputul cu mult, foarte mult inaintea datei admise in mod obisnuit de stiinta oficiala moderna. Ideea simplista a unei progresii lineare va fi lesne contestata de indata ce indraznim sa luam in considerare problema puterilor psihice odinioara accesibile succesiv unei mari rase sau alta. In volumul al III-lea al Doctrinei secrete, Helena-Petrova Blavatsky declara: “Oamenii celei de-a treia rase-mama s-au bucurat de posesia unui al trilea ochi psihic care a persistat cu aproximatie pana la mijlocul perioadei celei de-a treia subrase ale celei de-a patra rase-mama, epoca in care consolidarea si perfectionarea structurii osoase umane l-au facut sa dispara din anatomia exterioara a omului. Totusi, din punct de vedere psihic si spiritual, perceptia sa mentala si vizuala persista aproximativ pana la sfarsitul celei de-a patra rase; in acel moment, functiile sale au incetat cu totul din cauza materialismului si a depravarii omenirii. Aceasta s-a intamplat inaintea scufundarii partii principale a continentului atlant.” Intemeietoarea “Societatii teozofice” adauga tot in acelasi volum: “Viziunea interna nu putea fi de atunci incoace dobandita decat cu ajutorul unui antrenament si al unei initieri, cu exceptia cazurilor magicienilor innascuti, a senzitivilor si a mediumilor care sunt numiti ei astazi.”
Se pot gasi dezvaluiri stupefiante in aceasta privinta in admirabila carte Al treilea ochi, scrisa de lama T. Lobsang Rampa unde se descrie un tablou cu adevarat complet al traditiilor si legendelor despre sirul civilizatiilor “fantastice”. Aceasta istorie fabuloasa nu se face deloc intr-o maniera incoerenta: totul se petrece, dimpotriva, ca si cum succesiunea regulata a celor douasprezece perioade ciclice ale orologiului cosmic, marcate de cele douasprezece semne ale zodiacului, determina distributia pe pamant si intoarcerea periodica a marilor ere culturale. Se observa diferenta dintre viziunea impusa de notiunea moderna a unui progress linear si viziunea ciclica a Istoriei. Aceasta nu aduce perspective unei iremediabile decandente a omenirii, deoarece maximul evolutiei se cufunda negresit, la sfarsitul ciclului, cu inceputul unei noi “varste de aur”. Reprezentativ, in aceasta privinta este un pasaj al lui Rene Guenon (Regele lumii) despre Arca (Teba) biblica: “Aceasta este inca o reprezentare a centrului suprem, considerat spatial, dat fiind ca asigura conservarea traditiei, in stare de invaluire intrucatva, in perioada tranzitorie, care este ca intervalul a doua cicluri si care este marcata de un cataclism cosmic, distrugand starea anterioara a lumii pentru a face loc unei stari noi.
95% din cazurile in care au fost observate obiecte zburatoare neidentificate se explica prin mistificari, prin psihoza halucinatorie sau prin iluzii optice, dar si suficiente exemple probante printre cele 5% ramase. Faimoasele “farfurii zburatoare” exista: cartea lui Guy Tarade il va convinge pe orice cititor de buna-credinta. Insa, care sunt adevaratele motive ale persistentului black-out oficial. Daca autoritatile publice se tem sa nu vada teama de o invazie extraterestra raspandindu-se pe tot cuprinsul lumii, dezvaluirile complete si fara reticente sunt cel mai bun mijloc de-a impiedica raspandirea terorii superstitioase: e atata vreme, cu mult inaintei pretinsei manii OZN, de cand Pamantul e vizitat de “obiecte zburatoare neidentificate”, incat de mult invadatorii din spatiu si-ar fi dezvaluit intentiile agresive. Tocmai in vremea cand omenirea terestra incepe cucerirea spatiului, ar fi absurd sa ne gandim ca alte civilizatii extraterestre au atins de mult acest stadiu tehnologic. Ne putem intreba daca “meteoritul urias” care a cazut in Siberia, in vastul teritoriu tungus, pe 30 iunie 1908, nu era, in realitate, decat o gigantica nava spatiala, care se pregatea sa debarce pe Pamant. Fenomenul, care a avut loc intr-o regiune absolute pustie din taiga, imensa padure siberiana, ar fi produs distrugeri cataclismice daca s-ar fi produs intr-o zona locuita. Cand exploratorul sovietic Leonid Kulik, de la Muzeul de Mineralogie din Leningrad, a reusit, in primavera lui 1928, sa ajunga, in sfarsit, la punctul central al exploziei, el a remarcat, impreuna cu insotitorii lui, ca arborii imensei paduri fusesera smulsi din radacina pe o intindere de circa zece mii de kilometri patrati. Meteoritul urias se parea ca a explodat lovind solul terestru. Abia in 1945, in ciuda dificultatilor provocate de aceasta ipoteza emisa de Kulik, a fost emisa ideea exploziei unei astronave propulsate de energia atomica. Savantii sovietici au ezitat la inceput sa admita o explicatii atat de extraordinara si nu au indraznit sa o expuna decat sub forma unei nuvele de science-fiction, Explozia, aparuta in revista de mare tiraj In jurul lumii. Dar ideea avea sa-si croiasca drum in: 1960, profesorul M. Agrest, membru al Academiei de Stiinte a URSS, a facut studiul comparati al miturilor ancestrale, al vechilor traditii capabile sa ateste existenta in trecut a istoriei cel putin agitate a contactului dintre planeta noastra si fiinte umane venite, in navele lor metalice, din spatial indepartat. Cu altfel se poate explica distrugerea relatata de Geneza (capitolul 19) a oraselor blestemate Sodoma si Gomora.
Explicatia traditionala a acestor cataclisme “manie a lui Dumnezeu” la adresa oraselor desfranate nu e deloc convingatoare. Admitand aceasta imagine antropomorfica a unui “Dumnezeu-jandarm” maniat, e cat se poate de evident ca asemenea interventii nu ar fi trebuit sa se repete, tinand cont de spectacolul nu prea cuvios pe care ni-l ofera omenirea de secole intregi. Pe deasupra, spectacolul insusi al pustietatii pe care il ofera chiar si astazi toata regiunea Marii Moarte, atat de sugestiv numita, pledeaza in favoarea acestui cataclsm nuclear care a nimicit Sodoma si Gomora. Aceste distrugeri au avut loc la o scara incomparabil mai vasta decat la lansarea primei bombe atomice americane asupra Hiroshimei, in 1945. Desigur, radioactivitatea nu mai este de-acum periculoasa in regiunea blestemata, de foarte multa vreme, dar sterilitatea iremediabila a solului a dainuit, fara sa se pata concepe vreo schimbare. In studiul profesorului Agrest, publicat in 1960, era luata in considerare ipoteza unei colosale explozii termonucleare provocate de oamenii din spatiu, care isi distrugeau sistematic depozitele de energie atomica inainte de-a se intoarce pe planeta lor.