In 1950, in SUA, aparea o carte a lui Immanuel Velikovsky, intitulata “Lumi in coliziune”. La putin dupa aceea, autorul avea sa publice inca una, intitulata “Marile bulversari terestre”. Acest savant era un discipol al lui Uspensky, cel mai celebru dintre ganditorii formati de Gurdjeff, un specialist al cercetarilor de mitologie comparata si un astronom amator foarte calificat. El incerca sa dovedeasca faptul ca fabulosul cataclysm, lovirea Pamantului de catre un corp ceresc de mari dimensiuni, eruptiile vulcanice generalizate, valurile seismice gigantice la scara unui intreg continent sau chiar a planetei intregi, relatate de traditii si legende imprumutate de la mitologiile lumii intregi, nu erau nici pe departe niste nascociri, ci corespundeau unor catastrofe terestre reale, cele care au devastat planeta noastra in diverse epoci cruciale de la aparitia omului pe pamant incoace.
De indata ce astronomii din SUA au luat cunostiinta de aceasta carte, furia lor s-a dezlantuit cu o intensitate despre care nu s-ar fi crezut ca e cu putinta in zilele noastre la niste savanti, oameni considerati calmi si senini. Cum nu exista niciun mijloc legal pentru a-l ataca pe Velikovsky, cum lucrarile sale se situau in afara oricarei controverse stiintifice posibile si nu puteau intra in sfera de actiune a cenzurii, mai multe universitati americane au ajuns, incercand cu disperare sa impiedice difuzarea cartii, sa cumpere cu pretul intreg toate stocurile de exemplare care le erau accesibile. Un asemenea episod arata fara indoiala cat de atotputernice sunt tabuurile oficiale in mediile stiintifice, reflectand, fara ca impricinatii sa-si dea intotdeauna seama, o teama ascunsa chinuitoare: teama de-a vedea stirbita imaginea, atat de linistitoare, a unei lumi in care marile cataclisme geologice la scara planetara sunt considerate de neconceput de la aparitia omului incoace.
Si, totusi, existenta unor locuri in care se produc fenomene inca inexplicabile in stadiul actual al cunostiintelor pozitive este evidenta. De exemplu, “lacurile blestemate” semnalate in diverse regiuni ale globului. Exista unul de acest fel in nord-vestul Transvaalului, in Africa de Sud, lacul Fvendudzi. In 1955, profesorul Henri Burnside si prietenul sau Tacker au reusit sa ajunga acolo si au umplut cu apa lui cateva sticle sau bidoane metalice pe care le luasera cu ei. Or, a doua zi dimineata, toate aceste recipiente au fost gasite goale, in conditiile in care erau inzestrate cu dopuri ermetic inchise. In zilele urmatoare, s-a repetat acelasi fenomen; si la putin timp dupa intoarcerea lor acasa, cei doi au cunoscut un sfarsit misterios. Mai exista un asemenea “lac blestemat” in Islanda: de fiecare data cand unii calatori temerari isi fac tabara pe malurile lui, li se gasesc cadavrele lovite de traznet.
