Maria Ghiorghiu susţine că ştie unde se află Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu.
„Noapte de 31 Iulie -1 August 2019, ora 0,33! Dragii mei, Abia mă băgasem în pat şi cu lacrimi în ochi şi durere în suflet, mă rugăm la Bunul Dumnezeu şi la Măicuţa Domnului, ca să mă trezească atunci cand trebuie saă scriu ceva. M-am rugat şi mă rog mereu pentru ocrotirea fetelor răpite de monstrul din Caracal şi complicii lui. Si astfel la un moment dat, aud un glas care întreabă asa: „Unde-or fi dus fetele? Iar un alt glas spune cu tărie: La Londra se tinde o manevră disperată. Disperată!” După care, glasul nu mai spune nimic”, a scris pe blog Maria Ghiorghiu.
Maria Ghiorghiu spune că fetele au fost transportate cu o dubă.
„La mijlocul dubei, lipită cu faţa de geamul mic, stă o fată tânăra cu părul de culoare închisă, (putea fi negru sau castaniu inchis) şi plange necontenit. Priveşte pe fereastră afară şi lacrimile-i curg precum apa la cismea. Îi văd doar partea stângă a chipului, doar jumatate de chip care era lipit de geam. Părea ca are gropite in obraji. Să fi avut în jur de 17 -18 ani. Dacă semăna cu una din fetele dispărute? Da! Semăna cu Luiza, atât cât am putut eu s-o văd într-o fracţiune de secundă”, a mai scris Maria Ghiorghiu.