Informatii utile! Curiozitati si stiri din intreaga lume.

Liviu Dragnea le promite primarilor majorarea salariilor: „Oportunitatea unei decizii o stabilește cel ales”

in Politic

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat luni că distincţia dintre legalitate şi oportunitate va fi definită, ”indiferent de presiuni”, în Parlament, în condiţiile în care administraţia publică trebuie să iasă „din această stare de paralizie, cu funcţionari cărora le este frică să semneze”, informează news.ro. Dragnea le-a mai spus primarilor că salariile lor vor crește, așa cum au fost majorate veniturile funcționarilor.

”Vom defini în Parlament, indiferent de presiuni, în mod clar distincţia dintre legalitate şi oportunitate. Oportunitatea e a celui ales în mod legitim într-un proces democratic, o dă legimitatea unui vot, obligaţiile asumate în campanie, libertatea de a lua decizii cu Consiliul local pentru a dezvolta comunitatea, aşa cum crede acel Consiliu local”, a afirmat Liviu Dragnea, la reuniunea cu aleșii locali care se desfășoară la Parlament.

Liderul PSD a susţinut că „prea multe instituţii îşi dau cu părerea despre oportunitate”. ”Administraţia publică trebuie să iasă din această stare de paralizie, cu funcţionari cărora le este frică să semneze, cu primari care nu ştiu dacă ce fac azi e interpretat peste un an sau zece”, a completat preşedintele Camerei Deputaţilor.

Liviu Dragnea a susţinut că în România există peste 20.000 legi şi nu există cineva care să le cunoască pe toate. El a mai spus că parlamentarii vor lucra în viitorul apropiat la „Codul administraţiei publice, al finanţelor publice locale, al incompatibilităţilor, care să fie limpezi, clare”.

Liderul PSD le-a mai spus primarilor de comune că a crescut salarizarea în rândul funcţionarilor, urmând să se majoreze şi veniturile primarilor, afirmaţie ce a fost urmată de un val de aplauze venite din partea celor din sală.

„Salarizarea în rândul funcţionarilor a crescut, urmează salarizarea primarului”, a subliniat preşedintele PSD. Referitor la legea salarizării unitare, Liviu Dragnea a afirmat că, în două-trei săptămâni, se va veni cu ea în Parlament pentru a putea să intre în vigoare la 1 iulie.

„În ceea ce priveşte legea salarizării unitare, eu ştiu că în două-trei săptămâni de zile vin cu legea în Parlament, dar va trebui să fie o dezbatere foarte serioasă cu partenerii sociali. E cuprinsă ca de la 1 iulie să intre în vigoare”, a precizat Liviu Dragnea.


Loading...

Ultimile din

Privacy Policy Settings

Mergi la SUS