Press "Enter" to skip to content

Iohannis, la exercițiul militar Saber Guardian – 2017: „Noi nu ne pregătim să atacăm pe nimeni.”

   Președintele României, Klaus Iohannis, aflat la Cincu, județul Brașov,, unde a participat la exercițiul militar multinațional „Saber Guardian – 2017”, a declarat, referitor la posibila reacţie a Rusiei privind achiziţionare de rachete sol-aer „Patriot” şi exercițiile militare din ultima perioadă, că Romînia nu se pregăteşte să atace pe nimeni, ci doar ca armata ei să fie mai bine dotată.

   „În primul rând, trebuie să vedem pentru ce se fac aceste achiziții. Noi nu ne pregătim să atacăm pe nimeni. Noi ne pregătim să fim mai bine dotați, ca Armata noastră să beneficieze de dotări moderne, eficiente. Este un lucru absolut necesar și aceste dotări nu sunt gândite, repet, pentru a ataca pe cineva. Ele sunt gândite pentru a ne apăra, pentru a garanta securitatea românilor în România„, a spus Klaus Iohannis, citat de presidency.ro.

   Despre exerciţiul la care a asistat în Poligonul Cincu, Iohannis este de părere că eun exercițiu foarte deosebit atât prin amploarea lui, cât și prin numărul de participanți, dar și faptul că aici au participat ostași români, americani, dar și invitați din mai multe state a făcut din acest exercițiu un exercițiu internațional. Foarte reușit, după părerea mea. Și, ați văzut adineauri, i-am felicitat pe comandanții care au condus unitățile care au participat la acest exercițiu„.

Un foarte înalt nivel de profesionalism și, s-a putut constata foarte ușor, un exercițiu special prin faptul că aici au participat mai multe arme. Acest lucru până acum nu s-a realizat la noi, este o premieră. Rezultatul final, evaluarea finală, o vor face militarii în orele și zilele care urmează, dar o primă evaluare se poate face la momentul acesta. A fost un exercițiu foarte reușit. Îi felicit pe toți cei care au pregătit, au condus acest exercițiu și, evident, pe toți cei care au participat, indiferent de rang.”, a mai adăugat preşedintele României

Trimite prietenilor
Creare Site Web by O24.RO