După ce în şedinţa din luna aprilie, consilierii locali din Zalău au aprobat propunerea liberalului Cristian Bîrsan ca eparhiile să nu primească sprijin financiar de la bugetul municipiului, episcopul Petroniu al Sălajului a reacţionat dur.
Indignat de decizia aleşilor zălăuani de a nu permite eparhiilor să aibă acces la cei 350.000 de lei puşi la bătaie în acest an, Petroniu, episcopul Sălajului, a transmis o scrisoare primarului Ionel Ciunt, în care atrage atenţia asupra faptului că Regulamentul ce stabileşte procedura de acordare de sprijin financiar unităţilor de cult „este un atac direct la instituţia Episcopiei Sălajului”, singura eparhie din judeţ.
Atacul înaltului prelat se îndreaptă în special către consilierul liberal Claudiu Bîrsan, cel care a venit, de altfel, cu propunerea aprobată în unanimitate, pe care îl suspectează „nu de ştiinţă sau necunoaşterea legii, ci de rea-voinţă”. În şedinţa din 27 aprilie, Bîrsan a opinat că eparhiile ar trebui excluse din rândul beneficiarilor pe motiv că nu au activitate exclusiv pe teritoriul municipiului Zalău.
„Spre exemplu, eparhia care există acum în judeţul Sălaj are acoperire pe tot Sălajul şi eventual ar putea obţine finanţarea de la Consiliul Judeţean”, preciza liberalul în susţinerea propunerii sale. În replică, semnatarul scrisorii ţine să precizeze că în ultimii cinci ani, instituţia pe care o conduce nu a primit niciun leu de la bugetul judeţului pentru lucrări de construcţie sau reabilitare.
Consilierii s-au răzgândit
Înaltul prelat consideră că prin această abordare Episcopia Sălajului este „discriminată cu bună ştiinţă şi rea-voinţă” şi îi cere primarului să reanalizeze Regulamentul şi să reia votul, după ce documentul va fi revizuit de către o comisie mixtă Primărie-beneficiari. „Noi, Biserica, ne rugăm la fiecare slujbă pentru conducătorii ţării, pentru mai marii oraşelor şi satelor. Nădăjduim ca Bunul Dumnezeu va lumina conştiinţele celor care se află în drept să corecteze comis asupra Eparhiei noastre”, punctează Petroniu la finalul scrisorii.
De cealaltă parte, Claudiu Bîrsan se arată mâhnit de turnura politică dată discuţiei pe marginea acestui subiect, dar şi de faptul că atacul se îndreptă împotriva lui, deşi amendamentul a fost votat de toţi cei 12 consilieri prezenţi la şedinţă. „Consider că a avea păreri diferite, contradictorii, în general, dar şi pe subiectul în speţă în particular, este un lucru necesar, care ţine de libertatea de opinie şi de o conduită democratică sănătoasă într-un for deliberativ cum este Consiliul Local.
A califica o opinie diferita drept un act de rea-voinţă, premeditat, o «părtăşie» la încălcarea cu bună ştiinţă a legii ar fi însă o dovadă a incapacităţii de înţelegere a mecanismelor unui dialog civilizat, necesar, chiar obligatoriu în cadrul Consiliului Local”. În şedinţa de joi, 25 mai, consilierii au revenit asupra deciziei luate cu o lună în urmă şi au reintrodus Episcopia în Regulament.
Sediu de un milion de euro
Episcopia Sălajului a luat fiinţă în 2007, în anul următor fiind întronizat ca episcop PS Petroniu Florea. Construcţia sediului eparhiei – o clădire de 1.400 de metri pătraţi în valoare de un milion de euro – a demarat în luna septembrie a anului 2010, pe un teren de 3,12 hectare. Investiţia a fost sprijinită şi cu fonduri de la Consiliul Judeţean Sălaj, instituţia alocând 500.000 de lei în anii 2009, 2010 şi 2012.
Citeste mai mult: adevarul.ro