Press "Enter" to skip to content

Grindeanu: „Parlamentul trebuie recredibilizat”

   Fostul premier Sorin Grindeanu a comentat, la aflarea deciziei Curții Constituționale de respingere ca inadmisibilă a solicitorii sale vizavi de respectarea votului secret în Parlament, el nu a contestat nicio secundă rezultatul votului de la moțiune.

   „…Nu aceasta a fost intenția mea, ci am încercat să trag un semnal serios de alarmă legat de modul în care se votează. Parlamentul trebuie recredibilizat, iar parlamentarii trebuie să depună eforturi pentru îndreptarea imaginii instituției. E foarte important ca, pe viitor, să ne asigurăm că votul secret este respectat. Altfel, nu vom reuși să recâștigăm încrederea românilor în Parlament, forul democratic suprema spus Grindeanu, pe pagina sa de facebook.

Recent, Grindeanu a lansat un nou atac la adresa lui Libiu Dragnea, spunând că de vină pentru că nu toată lumea îl ridică-n slăvi pe Liviu Dragnea sunt: „sistemul” (destul de vag, probabil nu cel cu care juca chiar Dragnea tenis), George Soros (care are acum, pare-se, drept unică preocupare să-l deranjeze pe încă-președintele PSD), presa ostilă (peste care merge ANAF-ul inopinat, cum altfel) și un pic, dar doar un pic, programul de guvernare„.

Da, țineți minte, acel document ridicat la rang de Adevăr Suprem pe când Guvernul Grindeanu era „evaluat”, dar care acum e modificat aproape zilnic pe ici-colo, prin părțile esențiale. Am avertizat în repetate rânduri că stabilitatea și predictibilitatea sunt primordiale, dacă vrem să păstrăm încrederea investitorilor. Vă dau un singur exemplu, ca să înțelegeți ce a făcut Liviu Dragnea prin declanșarea crizei politice de luna trecută: ultima licitație pentru titluri de stat cu scadența la 10 ani s-a inchis la dobândă de 3.98, sensibil mai mare decât precedenta, de 3.68. Adică, din cauza deciziei unui singur om, toți românii au de pierdut: toți va trebui să scoatem bani din buzunarele noastre ca să plătim dobânzi mai mari. Cât despre informațiile apărute în presă legate de întâlniri pe care le am cu colegi şi prieteni din PSD, da, sunt adevărate. Şi mă voi întâlni în continuare cu toți cei care doresc, fie că sunt din Timiş, Teleorman sau Giurgiu, pentru că sunt şi voi rămâne pesedist, unul preocupat de viitorul partidului din care fac parte de 21 de ani„, a mai spus Grindeanu (foto: pagina facebook Sorin Grindeanu).

Trimite prietenilor
Creare Site Web by O24.RO