Press "Enter" to skip to content

Fără mâini, dar harnic și optimist! Povestea tânărului fără mâini din Ungheni, care conduce automobilul cu picioarele: “Sper să am multe comenzi, ca să pot munci”

Constantin Aga este originar din Ungheni. Acum 15 ani, în urma unui șoc electric și-a pierdut ambele brațe. Acest caz însă nu l-a oprit să conducă o mașină obișnuită. Astfel, el a învățat să șofeze și mai bine de 10 ani face acest lucru, timp în care nu a avut niciun accident. Constantin conduce mașina cu picioarele, iar istoria sa a ajuns și în presa internațională.
O poveste de viață impresionantă. Un tânăr din Ungheni, care în urma unui accident nefericit a rămas fără ambele mâini, conduce mașina cu picioarele. Constantin Aga șofează de mai bine de 10 ani, timp în care nu a fost amendat niciodată, se arată într-un reportaj realizat de emisiunea Dimineața la RTR, scrie deschide.md.

În 2002, în urma unei electrocutări a rămas fără ambele brațe. De atunci, viața lui Constantin s-a schimbat la 360 de grade. A fost nevoit să se adapteze la noua sa viață. Așa că tânărul a fost nevoit să se descurce fără mâini. A învățat să se spele pe dinți cu picioarele, să bea un ceai, să folosească telefonul mobil și chiar să conducă o mașină cu picioarele.

Deși pare ireal, de 10 ani tânărul este șofer și conduce o mașină obișnuită. El spune că a avut nevoie de timp și susținere ca să reușească să învețe să conducă cu picioarele. Cu toate acestea Constantin nu are un permis de conducere. Toate demersurile sale au fost zadarnice. I se cere o mașină cu funcții speciale, ceea ce el nu își poate permite. În tot acest timp de când conduce nu a fost amendat niciodată, mereu este atent la drum.

Mașina pe care o conduce Constantin are cutie automată. Ușa o deschide cu picioarele goale, piciorul stâng îl folosește pentru frână și accelerare, iar cu dreptul pornește și conduce mașina.

Constantin mărturisește că oricine ajunge într-o astfel de situație, ar putea să șofeze, dacă are optimism și încurajare.

Totuși, tânărul nu are încă un permis de conducere. Mai jos vedeți reportajul difuzat de RTR.

Și-a pierdut ambele mâini și a avut nevoie de o putere enormă de a reintra în normalitate și de a-și accepta destinul. Este povestea unui tânăr din Ungheni. Cu greu l-am convins că istoria sa de viata merită să fie cunoscută. Felul cum este tratat de autoritățile din Moldova l-a făcut să apară în fața camerelor.

VIDEO AICI

Trimite prietenilor
Creare Site Web by O24.RO