Alin Popoviciu este elev în clasa a XII-a la un liceu din Târgu Mureş. Tânărul s-a făcut remarcat de mai multe ori în spaţiul public prin atitudinea sa fermă atunci când a venit vorba de a-şi manifesta nemulţumirile.
Recent, Alin a fost amendat de jandarmeria Mureş pentru că a participat în urmă cu vreo cinci luni la un protest organizat cu prilejul unei vizite efectuate de premierul Vioricăi Dăncilă la Spitalul Judeţean din Târgu Mureş. De data aceasta, elevul a postat pe contul său de Facebook o scrisoare deschisă adresată ministrului de Finanţe, Eugen Teodorovici.
„Îmi plac curvele, dar nu în politică“, asta a spus Eugen Teodorovici la audierile ministrului propus pentru Finanţe, Florin Cîţu. „Sunt elev şi vreau să vă spun un lucru: Dacă eu aş zice o asemenea prostie în clasă, precum aţi spus dumneavoastră, mi s-ar scădea nota la purtare! Pe voi cine vă trage la răspundere pentru toate mizeriile pe care le faceţi? Când veţi înţelege că şi voi sunteţi oameni şi nimic mai mult? Cum puteţi să spuneţi în public că vă plac cur*ele, măi dom’le? Mi-ar crăpa obrazul de ruşine să fiu în locul dumneavoastră”, îi scrie elevul. Mai departe, Alin Popoviciu spune că el ar intra în pâmânt de ruşine dacă ar face o astfel de afirmaţie şi afirmă că spusele ministrului l-au şocat.
„Ştiam că în politică mulţi au uitat de orice urmă a eticii, dar declaraţiile dumneavoastră m-au şocat. Sincer nu pot să înţeleg ce caută în politică asemenea oameni. Pe mine categoric nu mă reprezintă astfel de politicieni”, conchide Alin.
❗Scrisoare deschisă adresată ministrului Eugen Teodorovici, zis și Orlando!❗Sunt elev și vreau să vă spun un lucru:…
Publicată de Popoviciu Alin pe Miercuri, 30 octombrie 2019