Press "Enter" to skip to content

Dosarul TelDrum! DNA ar putea pune SECHESTRU pe averile inculpatilor, inclusiv Dragnea

Liviu Dragnea a ajuns, marţi seară, la ora 17:30, la DNA, unde a fost anunţat de către procurorii anticorupţie că i-a fost pus sechestru pe bunuri în dosarul Tel Drum.

El a fost primit cu huiduieli de mai multe persoane care au strigat ”Demisia!”. De asemenea, în faţa DNA s-au aflat câteva zeci de membri ai PSD, aşa cum s-a întâmplat şi în 13 noiembrie, când Dragnea a fost la DNA pentru a fi anunţat că este urmărit penal. Totodată, jandarmii au fost mobilizaţi în număr mare.

Liviu Dragnea a plecat de la DNA, după ce procurorii i-au adus la cunoștință că s-a instituit sechestru pe o parte din avere, în dosarul TelDrum.

Liderul PSD n-a făcut declarații nici la plecarea de la DNA

Între timp, în fața instituției s-au adunat și protestatari, care au strigat ”Demisia! Demisia!” în momentul în care Dragnea a intrat în instituție.

Liviu Dragnea nu a făcut nicio declarație.

Liderul PSD şi-a făcut cu dificultate loc prin mulţime şi printre jurnalişti, flancat de jandarmi.

Zeci de susținători s-au adunat la această oră în față sediului DNA, unde este așteptat să sosească șeful PSD, Liviu Dragnea. Printre aceștia și secretarul general al PSD, deputatul Marian Neacșu, care a declarat că “o suma de colegi” a lui Liviu Dragnea “au simțit nevoia să vină aici”.

Potrivit corespondentului Știrilor ProTV, Liviu Dragnea a plecat, în urmă cu câteva minute, de la biroul său spre DNA.

Numărul jandarmilor a fost suplimentat înainte ca Liviu Dragnea să ajungă la DNA. Aproximativ 20 de jandarmi sunt acum la fața locului.

Liviu Dragnea a anunţat că va merge la DNA pentru a lua în primire sechestrul. “Noi încă mai credeam că putem fi o ţară normală, unde nu afli din presă lucrurile astea. Am fost făcut ţap ispăşitor la referendum”, a spus Dragnea, referindu-se la dosarul în care a fost condamnat penal definitiv. “Acum sunt folosit ca mijloc pentru a bloca legile justiţiei, de către oameni care ascund. Sunt doar un om, cu faţă, cei care sunt împotriva mea se ascund, dar crucifică oameni”. Dragnea a lăsat de înţeles că PSD va modifica legile justiţiei, pentru ca astfel de situaţii să nu se mai repete.

“Urmează probabil şi sechestru pe viaţă”, a spus liderul PSD. “Nu DNA e cea mai importantă instituţie din România”.

Suspecții din dosarul TelDrum sunt așteptați marți la sediul DNA pentru a lua la cunoștință sechestrul impus de anchetatori în acest caz, au precizat surse judiciare. Între cei chemaţi de procurori ar putea fi chiar şi liderul PSD, Liviu Dragnea, însă nicio sursă oficială nu a confirmat informaţia.

Marţi ar putea fi momentul în care procurorii anti-corupţie instituie sechestrele asiguratorii asupra averilor deţinute de cei inculpaţi în dosar, fie că e vorba de proprietpţi, fie de bani în conturi. Prejudiciul ar fi uriaş: 21 de milioane de euro din bugetul Uniunii Europene şi 30 de milioane de lei din bugetul României

Pe numele lui Dragnea există 5 capete de acuzare: de la abuz în serviciu, la fraudă cu fonduri europene şi constituirea unui grup infracţional organizat. Din postura sa de lider politic, spun procurorii, al treilea om în stat ar fi accesat contracte importante din bani publici. Ba chiar ar fi fraudat fonduri europene, astfel încât parte din câştigurile ″TelDrum″, s-ar fi întors în buzunarele sale. 21 de milioane de euro şi 30 de milioane de lei este prejudiciul estimat.

Este pentru prima oară când se recunoaşte oficial legătura lui Liviu Dragnea cu TelDrum, o companie abonată la contracte publice şi la finanţări, inclusiv europene, considerate frauduloase.

Procurorii spun despre compania TelDrum că ar fi fost privatizată la începutul anilor 2000, pentru ca Liviu Drangea să obţină controlul asupra societății, prin interpuşi. Ar fi avut alături mai mulţi apropiaţi din consiliul judeţean şi oameni de afaceri.

Al doilea pas făcut de preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman ar fi fost să cumpere un utilaj foarte scump, de 30 de milioane de lei, pentru asfaltarea drumurilor. Apoi, spun procurorii, l-ar fi cedat firmei TelDrum, care a câştigat mai multe contracte de reabilitare a unor drumuri judeţene, pentru că era singura care avea acest utilaj.

De altfel, anchetatorii spun că Dragnea şi alţi opt apropiaţi ar fi aranjat licitaţiile, ar fi modificat dosarele şi ar fi umflat facturile. Şeful PSD este suspectat şi că ar fi pus în funcţii cheie din administraţia centrală colaboratorim ca să aibă acces la informaţii confidenţiale despre contracte şi finanţări.

Parte din câştiguri, susţin procurorii, s-ar fi întors apoi la familia Dragnea şi sub formă de donaţii către Partidul Social Democrat. Valentin Dragnea ar fi primit bani, inclusiv o maşină scumpă pe care partenerii tatălui i-ar fi îmbunătăţit-o. Bombonica, fosta soţie a lui Dragnea, ar fi primit în folosinţă un imobil, în timp ce Liviu Dragnea ar fi primit personal, în doar 12 luni, 2 milioane şi jumătate de lei.

Liviu Dragnea se consideră nevinovat.

Trimite prietenilor
Creare Site Web by O24.RO