Biroul Executiv al CMR a transmis, joi, câteva solicitări ”imperioase”.
” Corpul profesional al medicilor este acum, mai mult ca oricând, la dispoziţia autorităţilor guvernamentale, în folosul cetăţenilor. (…) Solicităm testarea imediată a tuturor medicilor din ţară cu prioritate! Solicităm ca pentru fiecare pacient admis în spitale, pentru că acum, cu câteva mici excepţii, sunt admise doar cazurile de urgenţă medico-chirurgicală, să se efectueze testarea indiferent dacă se încadrează sau nu în definiţia de caz, aceasta pentru că de acum transmiterea este comunitară. Considerăm că aceste două măsuri implementate necondiţionat vor preveni evenimente epidemiologice precum cele deja întâmplate în unele spitale din ţară”, a transmis CMR.
Potrivit Colegiului Medicilor, dotarea spitalelor cu materiale de protecţie este deja în atenţia guvernanţilor, dar trebuie acordată aceeaşi atenţie şi medicinei primare.
”În acest context, reiterăm solicitarea noastră urgentă ca Ministerul Sănătăţii, prin Direcţiile de Sănătate Publică, să achiziţioneze echipamente şi materiale de protecţie pentru cabinetele medicilor de familie şi de ambulator şi să solicite medicilor de familie, aşa cum, de exemplu, a făcut Direcţia de Sănătate Publică Prahova, necesarul de astfel de echipamente şi materiale care să poată fi distribuite medicilor din cabinete”, a mai transmis CMR.
CMR anunţă că a pus la dispoziţia autorităţilor toate datele despre numărul medicilor, pe specialităţi şi pe judeţe, despre numărul şi localizarea medicilor pensionari, încă membri ai colegiului, participând astfel la elementul logistic al luptei epidemiologice.
”Asigurăm încă o dată, pe această cale, atât autorităţile statului cât şi pe cetăţeni că suntem total şi necondiţionat la dispoziţia dumnealor cu abnegaţie, profesionalism şi empatie umană, chiar dacă şi pentru noi riscul infecţios este cel puţin egal cu al pacienţilor noştri. Vom continua colaborarea instituţională cu noua echipă de conducere a Ministerului Sănătăţii, răspunzând prompt la orice solicitare”, a mai transmis CMR.
Alte 123 de cazuri de infectare cu coronavirus au fost confirmate, numărul total ajungând la 1.029 de cazuri joi, la o lună de la diagnosticarea primului caz de coronavirus în România.