Codul rutier, la loc comanda! Cam așa s-ar putea descrie decizia luată de CCR. Astfel, Curtea Constituțională a respins pentru a doua oară, modificările conform cărora Poliției îi era interzis să utilizeze dispozitivele de măsurare a vitezei din autovehicule care nu au înscrisurile Poliţiei şi nu sunt amplasate în locuri vizibile. Mai mult de atât, decizia a fost luată cu unanimitate de voturi. Legea fusese adoptată de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, pe 14 mai, cu 186 voturi ”pentru”, 21 ”împotrivă” şi 7 abţineri.
CCR a declarat neconstituționale o serie de modificări. „Constatarea contravenţiilor cu privire la faptele care încalcă dispoziţiile privind limitele de viteză se face numai cu ajutorul mijloacelor tehnice certificate sau a mijloacelor tehnice omologate şi verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenţiei.
4) Dispozitivele destinate măsurării vitezei se instalează exclusiv pe autovehicule care prezintă înscrisurile şi însemnele distinctive ale poliţiei rutiere. Dispozitivele mobile, de tip pistol, destinate măsurării vitezei se utilizează la o distanţă maximă de 10 metri de autovehiculele care prezintă înscrisurile şi însemnele distinctive ale poliţiei rutiere.
Se interzice utilizarea dispozitivelor de măsurare a vitezei din autovehicule care nu prezintă înscrisurile şi însemnele distinctive, de către poliţişti care nu poartă uniforme, cu înscrisuri şi însemne distinctive, conform alin. (l) şi care nu sunt amplasate în locuri vizibile”, se aflau printre modificări. Acestea au fost inițiate de deputatul PNL Florin Roman și doar parlamentarii USR au votat împotrivă. Sesizarea la Curtea Constituțională a fost făcută de președintele Klaus Iohannis.
De remarcat că anul trecut, în varianta adoptată de Parlament se prevedea că maşinile de poliţie cu radar trebuie presemnalizate cu un panou afişat cu 500 – 1.000 de metri înainte, pe sensul de mers.










