În mai multe rânduri, administrația Donald Trump a cerut Chinei să exercite presiuni asupra regimului nord-coreean condus de președintele Kim Jong-un, pentru oprirea programelor balistic și a celui nuclear.
Într-o postare pe Twitter, cu puțin timp înainte de a pleca spre Europa la summitul G20, președintele Statelor Unite, a criticat China, acuzând-o că deși Washingtonul ceruse exercitarea de presiuni asupra Phenianului, aceasta a intensificat schimburile comerciale cu Coreea de Nord.
„Comerțul dintre China și Coreea de Nord a crescut cu aproape 40% în primul trimestru. Atât de mult pentru China, care colaborează cu noi- dar a trebuit să încercăm!”
Din postare se vede că președintele a presupus că eforturile Casei Albe de a lucra cu țara asiatică au eșuat.
Tensiunile din regiune au crescut după ce Coreea de Nord a testat marți o rachetă intercontinentală despre care conducătorul Kim Jong-un susține că poate fi echipată cu o ogivă nucelară de mari dimensiuni.