Informatii utile! Curiozitati si stiri din intreaga lume.

Celebrul artist Chris Rea, la doar un an după ce a suferit un accident vascular cerebral, s-a prăbușit pe scenă în timpul unui concert

in Extern/ExtraNews de

Concertul susținut sâmbătă seara de Chris Rea la New Theater Oxford, Marea Britanie, a fost anulat după ce autorul piesei „Driving Home for Christmas” și-a pierdut cunoștința.
Potrivit The Guardian, Chris Rea s-a prăbusit pe scenă în mijlocul unui cântec.
Fanii au povestit pe rețelele de socializare că starul, care începuse concertul cu aproximativ 45 de minute înainte de a se prăbuși, a căzut pe spate, după ce „s-a chinuit să țină microfonul în mână”.
În jurul orei 21:30, o ambulanță a ajuns la fața locului, iar cântărețul a fost transportat la spital și este în prezent internat, un purtător de cuvânt al South Central Ambulance Service anunțând ulterior că starea de sănătate a lui Rea este stabilă.
Rea are un portofoliu impresionant care cuprinde 25 de albume de studio, opt albume de compilație, două albume înregistrate în aparițiile live precum și un material cu piesele care au apărut pe coloana sonoră a filmului „La Passion”.
Cariera artistului se întinde pe aproape 40 de ani, Chris Rea fiind considerat unul dintre cei mai talentați artiști din lume, cu vânzări de peste 30 de milioane de albume de-a lungul întregii cariere.
Două dintre cele mai de succes materiale ale anilor 1989 și 1991, „The Road To Hell” și „Auberge”care s-au clasat încă de la lansare pe primul loc în topurile de specialitate din Marea Britanie, au confirmat valoarea artistului pe plan internațional.
Chris Rea are la activ un număr impresionant de premii, inclusiv patru discuri de aur, șase de argint și 14 de platină.
După ce în anul 2001 a suferit o operație de înlăturare a pancreasului, fiind diagnosticat cu cancer pancreatic, anul trecut, el a făcut un accident vascular cerebral.
In această perioadă, Chris Rea, în vârstă de 66 de ani, efectuează un turneu în Europa și Marea Britanie pentru promovarea celui mai nou album al său lansat în septembrie.

Mergi la SUS