Ce şanse are Simona Halep în faţa Serenei Williams? Pronosticurile specialiştilor Ubitennis, L’Equipe, The Times, The Guardian, prezenţi la Wimbledon

Simona Halep joacă astăzi, poate, cel mai important meci al carierei. Şi care va reprezenta o bornă uriaşă în cariera sas, în caz de victorie: finala Wimbşedon 2019 cu Serena Williams. Sigur, performanţa româncei este oricum uluitoare, în condiţiile în care iarba nu este una dintre suprafeţele sale preferate şi reprezintă a cincea finală de Grand Slam pe care Simona o joacă pe 3 suprafeţe diferite. Ceea ce spune enorm despre potenţialul şi realizările sale, în circuitul WTA.

Simona Halep o întâlneşte pe Serena Williams în al 11-lea meci direct, după ce nu a reuşit să o învingă decât o singură dată în celelalte 10 întâlniri. Meciul nu e dificil, ci e de-a dreptul infernal! Serena a jucat monstruos în optimi, cu Strycova, deşi a servit doar 4 aşi, şi bine cu Riske, în faţa căreia s-a impus în decisiv. Şi când spunem “bine”, o facem în condiţiile în care a servit 19 aşi într-un procentaj de numai 33% din primul serviciu.

FANATIK a solicitat ziariştilor europeni cunoscuţi şi respectaţi în tenisul mondial părerea despre şansele Simonei Halep în faţa Serenei Williams
FANATIK s-a aflat la Londra încă de înainte de începerea turneului, bifând astăzi, în ziua finalei, prima zi din a treia săptămână petrecută la Wimbledon. Am fost alături de Simona Halep pas cu pas, la fiecare antrenament, la fiecare meci, la fiecare conferinţă de presă. Am fost aici şi când Simona nu a vorbit, aşa cum s-a întâmplat la Media Day, dar am fost aici şi când Simona a transmis un mesaj pentru toţi românii: “Susţineţi-mă până la capăt!”

Astăzi, în ziua finalei, FANATIK vă va ţine la curent minut cu minut, pas cu pas, de dimineaţă până seara târziu, cu tot ceea ce se întâmplă la Wimbledon în finala Simonei cu Serena Williams. Până atunci însă, FANATIK a făcut un mic sondaj de opinie printre jurnaliştii importanţi prezenţi la Wimbledon, care au văzut multe Slamuri la activ, în încercarea de a vă prezenta modul în care văd finala de astăzi şi şansele Simonei la un al doilea Slam, pe care âl poate obţine cu o victorie la Serena Williams. Deşi am vorbit zilele trecute cu trimişii New York Times, iar alături de ei se află foarte mulţi jurnalişti americani de seamă, cu o uriaşă experienţă în tenis, am preferat ca acest mic sondaj să-l facem cu jurnalişti europeni, care nu sunt neapărat direct implicaţi; pe principiul că orice american o vede şi o vrea pe Serena campioană de Grand Slam pentru a 24-a oară, un record care atârnă greu de gâtul Serenei la nivelul presiunii, ţinând cont că a ratat titlul atât la Wimbledon, cât şi la US Open, în 2018, în finale pierdute la Kerber, respectiv Osaka.

Pronosticurile Ubitennis, L’Equipe, The Times, The Guardian pentru FANATIK
Ubaldo Scanagatta – jurnalist italian UBITENNIS cu peste 40 de ani de experienţă în tenis, unul dintre cei mai vechi şi respectaţi ziarişti de tenis, autorul ultimului “viral” cu Roger Federer la Wimbledon – vezi video mai jos, după meciul elveţianului cu italianul Berrettini.
“Serena are toate atuurile în meciul ăsta: are 9-1 la directe cu Simona, care nu a bătut-o decât la Singapore, în grupe, după care a pierdut finala contra Serenei. În plus, se joacă pe iarbă care este o suprafaţă mai prietenoasă pentru Williams, decât pentru Halep. Singurul avantaj al Simonei este că are capacitatea să o alerge mai mult pe teren pe Serena decât alte jucătoare. Trebuie să încerce să-şi creeze un avantaj din acest atu pe care îl are. Iar dacă finala va deveni o luptă ce se va duce aproape spre două ore, atunci cred că Simona va deveni favorită. Acum, Serena este şi trebuie considerată a fi favorită. Şi dacă Simona nu va duce meciul dincolo de o oră şi jumătate, o văd pe Serena câştigătoare. Cu cât finala va dura mai mult, cu atât şansele Simonei Halep cresc. Glumind, e o veste bună pentru voi, românii, că eu o văd favorită pe Serena. Şi de Berrettini am zis că nu va pierde cu Federer chiar cu 6-1, 6-2, 6-2 şi fix ăsta a fost scorul de a râs şi Roger :)”