Cascada termală de la Topliţa este o minune peisagistică unică în România. Apa îşi schimbă mereu culoarea datorită depunerilor de travertin

in Curiozitati/Diverse de

În Harghita, iarna se transformă deseori într-un arhitect suprarealist. Cascada termală de la Topliţa este o minune peisagistică unică în România, care îmbină două elemente total diferite: apa termală şi gheaţa. În plus, apa îşi schimbă mereu culoarea. În fiecare anotimp are un alt veşmânt.


La poalele munţilor Gurghiu se află cascada Topliţa. O cădere de apă mezotermală de 10 metri înălţime, care acum, în sezonul rece, este împodobită cu stalactite şi ţurţuri care apar dintre aburi şi muşchi verzi. Chiar şi iarna, apa are o temperatură constantă de 27 grade Celsius. De altfel, numele ei, de origine slavonă, înseamna „şuvoi de apă caldă”. Datorită depunerilor de travertin, apa îşi schimbă în permanenţă aspectul.

În urmă cu câţiva ani, în iarna anului 2015, o parte a peretelui de travertin s-a prăbuşit sub greutatea gheţii, însă apa termală şi-a croit din nou drum printre stânci şi muşchi, oferind, din nou, privitorilor, un peisaj fabulos.

Declarată monument al naturii, cascada unică în țara  noastră și a doua în Europa, se află într-o arie protejată de interes național, parte dintr-o rezervație naturală de tip geologic și peisagistic.

Natura face ca această cascadă să înghețe foarte rar sau chiar deloc. Ei, bine noi am fost norocoși să o găsim înghețată pentru că asta făcea sa fie extrem de frumoasă și deosebită. Dimineața în care am fost să o vizităm termometrele înregistrau -20 g C și era imposibil să stea mai mult de jumătate de oră dacă nu erai îmbrăcăm cu câteva rânduri de haine pe tine.

Pe bună dreptate, cascada a fost declarată monument al naturii, arie protejată de interes național și rezervație naturală de tip biologic și peisagistic. Este deosebită atât pe timp de iarnă cât și în anotimpurile călduroase. Se consideră a fi o raritate în România datorită faptului că s-a format în urma depunerilor de travertin precipitate din apa termominerală, bircabonatată și depuse pe afloriment și pe vegetație.

Suprafața totală a rezervației este de 0,5 hectare. Vara, spun vizitatorii, căldura pe care o simți vine chiar de la vaporii de apă, a cărei temperatura atinge chiar și 27 de grade.

Printre beneficiile ale apei termale aflăm că este foarte bogată în calciu, însă aspectul deosebit al Cascadei de la Toplița se datorează culorilor care îți încântă ochii.

Culorile speciale reflectate de apă de la alb la brun inchis se formează datorită travertinului din straturile inferioare, aflat într-un proces continuu de depunere. Cascada este alimentată de izvoarele stațiunii Bradul.

Cu drag de călătorii te invit să vizitezi Cascada cu apă termală de la Topliţa în orice anotimp