Pe 30 noiembrie romanii îl sărbătoresc pe Sfântul Andrei. Unul dintre obiceiurile tradiţionale este punerea graului la încolţit. Tradiţia spune că în dimineaţa de Sfântul Andrei este bine ca romanii să pună grau la încolţit într-un vas
Grâul este un simbol în tradiția folclorică, dar și în cea religioasă. Bobul de grâu încolțit este simbolul vieții care biruiește moartea. În lumea ortodoxă, este privit drept simbol dumnezeiesc, al creștinilor care îl poartă mereu pe Dumnezeu în suflet. Este un simbol al belșugului, dar și un prevestitor al recoltelor de anul viitor.
Prăznuit în fiecare an pe 30 noiembrie, Sfântul Andrei este unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus, considerat și ocrotitorul României sau patronul spiritual al românilor, fiind cel despre care se crede că a adus pentru prima dată religia creștină pe teritoriul țării noastre.
Crestinismul romanilor este de sorginte apostolica iar aceasta i se datoreaza Sfantului Apostol Andrei, cel care i-a crestinat pe locuitorii tinuturilor danubiano-pontice, fiind considerat si ocrotitorul Romaniei. Astfel, ziua de 30 noiembrie reprezinta pentru noi mai mult decat o mare sarbatoare a ortodoxiei.
Fiind premergatoare Zilei Nationale, Sfantul Andrei uneste spiritual sarbatoarea Bisericii Ortodoxe Romane cu sarbatoarea Romaniei.
Ziua Sfântului Andrei e marcată de superstiţia legată de viitor sau de soartă. De aceea, mulţi respectă obiceiul de a pune grâu la încolţit.
Tradiţia spune că fiecare membru al familiei trebuie să aibă ghiveciul său cu grâu şi să îl îngrijească. Se ia o mână de grâu şi se seamănă într- un ghiveci cu pământ sau într-o farfurie mai înaltă.
Apoi se acoperă boabele de grâu cu un strat subţire de pământ. Grâul trebuie aşezat la fereastră, pentru a beneficia de lumină suficientă şi căldură. Conform tradiţiei, grâul pus la încolţit cu prilejul zilei de Sfântul Andrei “spune” câte ceva despre viitorul celui care l-a plantat. De Anul Nou, cum arată grâul aşa va fi şi sănătatea acestuia în noul an.
Dacă firele sunt zdravene şi înalte, se spune că persoana care l-a plantat va fi norocoasă şi sănătoasă în noul an. Ţăranii spun că un grâu frumos înseamnă şi o recoltă bogată pe câmpuri şi în livezi în anul care vine.
Sursa: www.libertatea.ro