Au fost închise două site-uri importante ale așa-numitei „dark web”, piața neagră a internetului

in Extern/ExtraNews de

Două importante site-uri ale pieței negre a internetului, asociate cu comerțul de arme și cel de droguri au fost închise de autoritățile europene și americane.
Cel mai mare site de trafic ilegal de arme, droguri și alte mărfuri ilegale, AlphaBay, care funcționa pe rețeaua Tor, a fost închis joi într-o operațiune comună a FBI-ului, a Agenției pentru combaterea drogurilor, a Europol, în colaborare cu partenerii internaționali din șase țări.
AlphaBay avea 200.000 de clienți și mai mult de 40.000 de vânzători care comercializau bunuri ilegale. Site-ul a făcut vânzări de 1 miliard de dolari înainte de a fi închis.
Într-o operațiune paralelă, poliția olandeză a închis Hansa Market, un site similar cu AlphaBay pe care utilizatorii s-au întâlnit după închiderea acestuia.
Rob Wainwright, directorul Europol, a declarat că:”A fost dată astăzi(n.r. ziua în care s-a închis AlphaBay) o lovitură grea, traficanților de droguri și altor criminali din întreaga lume”.
Canadianul Alexandre Cazes, creatorul AlphaBay, arestat în data de 5 iulie în Thailanda, a fost găsit mort în celula sa, în urmă cu câteva zile, poliția declarând că acesta s-a sinucis.

 

Trimite prietenilor