Patru persoane care au suferit transplanturi de ficat efectuate la Spitalul Fundeni au murit intr-o singura saptamana. Rudele acestora sustin ca adevarata cauza a mortilor ar fi reprezentata de infectiile pe care pacientii le-au contractat in spital.
Potrivit Cancan. ro, rudele pacientilor nu cred explicatiile medicilor referitoare la cauza mortii celor patru pacienti si acuza spitalul ca ascunde adevarata cauza.
Medicii au spus ca cele patru persoane au decedat deoarece „organele le-au cedat” in urma transplatului de ficat.
Răzvan, ginerele unuia dintre pacienţii care au decedat după un transplant de ficat, Liviu Ion Costea, acuză conducerea Spitalului Fundeni că a ascuns adevărata cauză a morţii socrului său: “Ne-au minţit! Transplantul de ficat a decurs normal, dar socrul meu a luat bacterii intraspitaliceşti. În patul în care a fost adus socrul meu decedase, în urmă cu o săptămână, un tânăr de 28 de ani. După ce l-au adus acolo ni s-a spus că starea socrului meu s-a înrăutăţit. Ne-au spus că a decedat fiindcă i-au cedat organele. Atunci când le-am spus de bacteriile intraspitaliceşti ne-au spus că să terminăm cu aşa ceva. Socrul meu a murit cu mai multe bacterii luate în spital! Medicii nu au nicio vină, conducerea este de vină! Anestezista ne-a recunoscut că socrul meu a luat o bacterie în spital”, a declarat ginerele lui Liviu Ion Costea în exclusivitate pentru CANCAN.RO.
Potrivit certificatului care constată decesul lui Liviu Ion Costea, emis de Institutul Clinic Fundeni, bărbatul, în vârstă de 49 de ani, a decedat în urma unui stop cardiac. A doua cauză a morţii trecută în certificatul de deces este insuficienţă multiplă de organe, iar abia apoi este recunoscută şi o infecţie pe care bărbatul ar fi avut-o. Liviu Ion Costea a avut, susţine ginerele său, nu una, ci mai multe bacterii pe care le-a contractat în spital, iar acestea ar fi adevărata cauză a morţii lui Liviu Ion Costea, nu faptul că i-au cedat organele după transplant.
Rudele celor 4 pacienţi decedaţi pregătesc un proces în acest caz, ei dorind să se unească pentru a găsi un avocat care să îi reprezinte. Sursa: Cancan.ro