Press "Enter" to skip to content

VIDEO! Orfană și săracă, a abandonat școala la 12 ani. Acum a intrat la Medicină cu 9,40!

Sărăcia a făcut-o să abandoneze școala atunci când avea 12 ani, dar asta nu a împiedicat-o să-și dorească să continue să înveţe, să schimbe viața ce-i era parcă predestinată. O poveste pentru cei care nu știu ce este nevoia, nu cunosc lipsurile…

Paraschiva Apostol este o fată simplă dintr-un sat uitat de lume din județul Vaslui – Paparnița. A rămas orfană, iar, din cauza sărăciei, a abandonat școala, imediat după clasa a VI-a, când avea 12 ani.

Mihai Paraschiv, preotul satului a fost tatăl de care avea nevoie. El i-a oferit o altă perspectivă în viață și a îndrumat-o către învățătură. S-a reînscris la școală, a urmat liceul la seral și a încercat să atingă ceea ce părea, nu cu mult timp în urmă, un vis imposibil – admiterea la Facultatea de Medicină din Iași.

Prima încercare nu a fost reușită, dar asta a îndârjit-o și mai mult pe Paraschiva, după pregătiri intense, anul acesta a fost declarată admisă, cu o medie de-a dreptul fabuloasă – 9.40!

Cel care a călăuzit-o în viață, preotul din sat, o va ajuta şi în anii de studenţie.

Fata care a învățat lângă icoane, săracă și orfană, a depășit toate greutățile ce i le-a pus viața în față. Un exemplu care demonstrează că dacă există voință, încă se mai poate, cu ajutor din partea unui om, cu adevărat al Domnului …

https://www.facebook.com/goodnewsviral/videos/1497290773626947/

Trimite prietenilor
Creare Site Web by O24.RO